Identitatea USP: mișcare socio-politică și sursă de tensiune în competiția electorală sau contrastul dintre ipoteze și intențiile reale.

       Considerând că relația dintre mediul politic cu societatea civilă constituie un obiectiv de mare importanță în perspectivă, pentru evoluția scenei politice românești, liderul UNPR, Cristian Diaconescu, a subliniat că USP, lansată oficial pe 22 decembrie 2011, se dorește a se contura, în afara oricăror înregimentări de partid. De asemenea, acesta a accentuat caracterul original al acestei forțe în politica românească, tocmai prin scopul pe care noua construcție socio-politică și-l definește: construirea unei relații adecvate între mediul politic și societatea civilă. 

      Fiind o inițiativă originală în România, coordonatorul activității USP, Cristian Diaconescu își exprimă convingerea că această nouă identitate va funcționa eficient, mizând pe sprijinul tuturor susținătorilor, care cred în depolitizarea societății civile. Cert este că proaspăta lansare a Uniunii Social Progresiste va genera o serie de dificultăți și la nivelul procesului electoral de anul viitor, când, în contextul comasării alegerilor, electorii vor fi bulversați de multitudinea buletinelor  de vot, pe care vor trebui să-și pună ștampila. 

       Luând în calcul și alternativa pe care USL-ul o reprezintă, la viitoarele alegeri USP va putea fi antrenată într-o reală competiție cu aceasta, în contextul în care sunt șanse de a capta destule forțe politice. Totuși obiectivul declarat al USP este acela al conturării unei reale mișcări socio-politice, în care potențialul societății civile să fie destul de vizibil, contribuind la reprezentarea reală a intereselor civice și excluzând alternativa unei politizări excesive. 

       Definită, încă de pe acum, ca o importantă forță civică, Uniunea Social Progresistă ar constitui, în viziunea conducerii acesteia, expresia colaborării eficiente dintre o parte a forțelor politice românești și societatea civilă, însă rămâne de văzut, în ce măsură realitățile ulterioare vor confirma acest lucru. 

        Dincolo de toate aceste ipoteze referitoare la reușita noii construcții în contextul alegerilor de anul viitor, se impune focusarea atenției asupra implicațiilor pe care apariția unei noi forțe și antrenarea acesteia în competiția electorală, le prezintă la nivelul electoratului favorabil USL-ului. UNPR-ul se dorește a fi susținătoarea dialogului social, așezând pe un palier prioritar interesul național, iar mai mult decât atât se definește ca o alternativă viabilă pentru electoratul PSD, în raport cu social democrații care nu se regăsesc în perimetrul valorilor useliste. 

       Așa se explică rațiunea în numele căreia reprezentanți ai platformei de stânga, o stângă progresistă, însă, se antrenează în definirea unor obiective ambițioase, dintre care succesul în alegerile din 2012. Astfel, UNPR, precum și USP, mai nou, în numele modernizării progresului social, pentru asigurarea unei reprezentări mai adecvate a intereselor electoratului, și-au exprimat dispoziția de a deschide o ușă la nivelul alegătorilor către segmentul celor dezamăgiți de construcția uselistă și o ușă la nivelul forțelor politice spre foștii susținători ai PSD. Comportamentul USL a fost contracarat de construcția de centru-stânga, prin captarea unui segment însemnat din electoratul moderat al PSD, iar exodul, deloc neglijabil, din cadrul PSD spre UNPR ar putea genera reale îngrijorări la nivelul alianței useliste.

Mircea Geoană definește fizionomia reconfigurării și reorientării politice în peisajul românesc: optimism, certitudini și o nouă forță

      În urmă cu doar două zile, fostul lider al Senatului, Mircea Geoană a făcut referiri la proiectul pentru noua construcție politică, pe care o pregătește și care se dorește a fi soluția la multe dintre problemele actuale de pe scena politicii românești. Definită ca o construcție ce va include deopotrivă, o mișcare civic-profesională și o mișcare politică, aceasta va prinde contur în ianuarie. Va fi, mai exact, acel altceva de care societatea are nevoie și care va purta amprenta inspirației de natură europeană, Mircea Geoană subliniind adesea caracterul de model al formațiunii Forța Italia, considerând că, și în România, un astfel de model se impune, pe fondul peisajului actual. 

     Optimismul acestuia se fundamentează, măcar parțial, pe lipsa de credibilitate cu care formațiunile politice de la putere, dar și din tabăra opoziției, se confruntă în prezent. Mircea Geoană nu a ezitat să definească acest context, în care electoratul nu are alternative, fiind pus în situația exprimării unei opțiuni care nu-l reprezintă în mod real. Problema reprezentării a fost adusă în atenție, destul de des, mai ales, din rațiuni de justificare a unor comportamente sau cu scopul fundamentării unor decizii, mai mult sau mai puțin adecvate. 

    Numai în acest context, fostul lider al Senatului facilitează încercarea, de a delimita identitatea construcției politice, pe care o pregătește: o reală alternativă, la actuala putere, care va include forțe sănătoase de la nivelul PSD sau PNL, precum și exponenți ai societății civile, care se va distinge prin pragmatismul soluțiilor propuse.  

    Certitudinea nu se regăsește doar la nivelul afirmațiilor referitoare la propriul proiect politic, așa încât, Mircea Geoană a făcut referiri și în ceea ce privește evoluția din cadrul USL pe scena politică românească, în viitorul apropiat. Mai exact, senatorul consideră că în condițiile în care USL va rămâne la un nivel sub 50%, în sondaje, tensiunile nu doar că vor persista în interiorul formațiunii și la nivel de conducere, ci se vor amplifica. 

   Astfel, nu este deloc surprinzătoare o reală reconfigurare cu implicații în ceea ce privește percepția despre guvernare. De aceea, Mircea Geoana consideră rezonabilă o conlucrare dintre politic și tehnocratic, aceasta constituindu-se în unica soluție viabilă la actuala inerție guvernamentală.

   Scopul, binecunoscut, al acestor afirmații, prin care se aduce în atenție importanța și semnificația proiectului politic propus de Mircea Geoană, este acela al captării unui segment, deloc neglijabil, din rândul celor interesați de schimbare, de relansare sau reorintare pe scena politică românească. 

   Așa cum s-a obișnuit, electoratul a luat cunoștință de această inițiativă a fostului lider al Senatului, în contextul contestării actualei conduceri PSD. Acest aspect justifică siguranța cu care Mircea Geoană își exprimă neîncrederea în succesul domnului Victor Ponta în competiția pentru funcția de premier. Șansele acestuia sunt eliminate de lipsa competenței și a experinței necesare, pentru o astfel de responsabilitate.

   Astfel, afirmațiile domnului Mircea Geoană întăresc criticile la adresa puterii și a opoziției deopotrivă, subliniind incapacitatea și iresponsabilitatea formațiunilor politice românești, care, în opinia dumnealui, nu reușesc să ofere electoratului alternative viabile, în măsură să-l reprezinte. Pe de altă parte, aceste afirmații în care se întrevede optimismul fostului lider al Senatului se doresc a fi rațiuni pentru susținerea proiectului pe care Mircea Geoană îl propune și despre care va oferi detalii în luna ianuarie.

Decizia guvernamentală referitoare la proiectul comasării alegerilor: ce argumente a invocat premierul și cum se încalcă promisiuni. Vorbim din nou despre democrația originală?

      Comasarea alegerilor, de anul viitor, nu a încetat să suscite opinii divergente cu privire la caracterul acestei propuneri conform sau neconform cu actul constituțional, dar și în privința datei potrivite pentru organizarea lor: mai devreme sau mai târziu? în iunie sau în noiembrie? 

      Recent, premierul Emil Boc a anunțat decizia executivului, de angajare a răspunderii, pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Referitor la data comasării alegerilor, aceasta nu este încă stabilită, fiind necesară o hotărâre de guvern în acest sens, însă premierul a adus în atenție motivele pentru care acest proiect de lege a constituit obiectul acordului, recent, la nivel de executiv. 

     Rațiunile invocate de premier au fost de natură economică, subliniind caracterul imperativ al consolidării economice, în contextul în care anul viitor este unul dificil pentru România din punct de vedere economic. În plus, Emil Boc a menționat că varianta comasării alegerilor locale cu cele parlamentare are implicații pozitive în ceea ce privește participarea la vot, generând un electorat mai implicat și mai activ în a-și exprima opțiunea. 

     Tot în legătură cu participarea la alegeri, opoziția a replicat destul de violent, la adresa mențiunilor realizate de premier, subliniind aspectul fraudării alegerilor, proces care va începe tocmai prin această variantă a comasării alegerilor, pe care actuala putere o propune și, recent, a supus-o deciziei guvernamentale de asumare a răspunderii. Reprezentanții ai USL caracterizează această decizie ca fiind  imorală, încălcând prevederile constituționale, fapt pentru care consideră adecvată depunerea unei moțiuni de cenzură. 

     Toate aceste critici negative ale opoziției, îndreptate împotriva deciziei puterii de a adopta proiectul comasării alegerilor, doresc să sublinieze caracterul antidemocaratic al măsurilor luate de executiv, să evidențieze faptul că inițiativa politico-electorală de acest gen s-ar constitui în riscuri pentru democrația românească. 

     Ceea ce se pierde din viziunile ambelor tabere, însă extrem de importantă, este voința exprimată de cetățeni în mod direct prin referendum, cu privire la reducerea numărului de parlamentari și la una dintre camerele legislativului românesc. În contextul importanței acestui aspect, ca exponent al democrașiei, atât puterea cât și opoziția ar trebui să ajungă la un acord, întrucât dacă ambele se declară pentru exprimarea și susținerea, cu orice preț, a democrației, se cuvine să ia în calcul această manifestare de voință a cetățenilor prin referendum. 

     Astfel, ceea ce se constituie într-un real risc la adresa democrației românești este cu certitudine excluderea din planul aspectelor relevante în procesul decizional a voinței reale a cetățenilor, care la referendum s-au pronunțat pentru reducerea numărului reprezentanților în legislativ, în 2009. Ideea a fost abandonată de putere pe motivul că acest proiect ar oferi un avantaj nesperat UDMR-ului, așa încât, PDL nu a ezitat să evidențieze preferința pentru varianta reprezentării în legislativ în funcție de populație. În aceste condiții semnificația referendumului într-o democrație se reduce la aceea a unui simplu element decorativ?

Noul președinte al Senatului, Vasile Blaga: mișcarea nepremeditată a opoziției și efectul acesteia.

      Obținerea funcției de președinte al Senatului, de către Vasile Blaga, a generat o serie de opinii care atrag atenția prin complexitatea lor, încercând să surprindă cât mai adecvat semnificațiile acestei mutații pe scena politică românească. Multitudinea unghiurilor, din care poate fi privită problema, aduce în prim plan numeroase interpretări ale revenirii lui Vasile Blaga în forță, prin ocuparea celei de-a doua funcții importante în stat. 

       Prin raportarea la imaginea PDL-ului, la nivelul sondajelor de opinie, această revenire ar putea însemna un plus de putere pentru această formațiune politică, dacă se includ în ecuație, experiența acestuia, expertiza de care dispune sau succesele în campaniile electorale. Pe de altă parte, liderul PSD, Victor Ponta și-a exprimat aprobarea pentru câștigarea șefiei Senatului de către Vasile Blaga, adică nu a privit cu ostilitate revenirea acestei funcții oficial la PDL, ci dimpotrivă a afirmat că va fi mai bine în acest context, comparativ cu situația anterioară, în care funcția revenea lui Mircea Geoană. 

       Dincolo de susținerea, de care se bucură noul președinte al Senatului, problema necesită o analiză din perspectiva corectitudinii, dacă se ia în calcul aspectul juridic. În acest context, decizia Curții Constituționale 601/2005 trasează destul de clar cadrele legale, ale înlocuirii președintelui Senatului. Conform textului acestui act normativ, revocarea din funcție a șefului Senatului generează efecte doar asupra mandatului acestuia, iar nu asupra dreptului grupului parlamentar din care face parte, de a beneficia de reprezentare în Biroul permanent. Astfel, nu dispare nici dreptul de a propune alegerea unui alt senator în funcția de președinte al Senatului. 

     Câștigarea acestei funcții de către PDL, prin Vasile Blaga, nu ilustrează decât extinderea sancțiunii aplicate lui Mircea Geoană, membru PSD, asupra întregului grup parlamentar propunător al acestuia pentru șefia Senatului. Se constată o interpretare interesată sau chiar o deviere de la prevederile constituționale, din moment ce s-a recurs la alegerea unui președinte aparținând unui alt grup parlamentar, context în care sancțiunea capătă un caracter colectiv. Invocând principiile din acest text constituțional, PSD consideră justă contestarea la Curtea Constituțională alegerea lui Vasile Blaga în funcția de președinte al Senatului. 

     Din această mișcare trebuie reținut un aspect interesant și anume: eliminarea lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului și înlocuirea cu Vasile Blaga, înseamnă mai multă putere pentru PDL, oferită cu ajutorul opoziției, mai exact prin eforturile liderului PSD, Victor Ponta în direcția demiterii lui Mircea Geoană.

    Așadar, din revenirea lui Vasile Blaga în centrul dezbaterilor, prin obținerea funcției de președinte al Senatului, se înțelege că problema trebuie prezentată, prioritar, în termeni de pierdere și câștig. Mai exact, pierdere pentru opoziție și câștig pentru putere, chiar dacă pe baze mai puțin constituționale. În acest context, al atribuirii unei funcții foarte importante în legislativ, într-o țară democratică, democrația însăși nu prezintă semne de suferință? Răspunsul, desigur afirmativ, probabil va fi întărit de eventuala ignoranță a Curții Constituționale, în urma contestării înaintate de PSD. Acest lucru rămâne de văzut, în ce măsură va beneficia de o confirmare, în viitorul apropiat.

Semnificația deciziei UDMR cu privire la sistemul electoral actual: menținerea acestuia și menținerea propriilor interese

      În urma divergențelor, din cadrul coaliției de guvernare, precum și între aceasta și coaliția din opoziție, referitoare la ideea comasării alegerilor de anul viitor, dar și în ceea ce privește sistemul electoral, UDMR s-a pronunțat în favoarea sistemului proporțional și pentru menținerea numărului de parlamentari. În acest context, formațiunea politică amintită susține comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Trebuie menționat faptul că tot UDMR și-a exprimat preferința pentru un sistem electoral mixt, dar optează în prezent pentru cel uninominal, în condițiile absenței unei susțineri, din partea celorlalți membri ai coaliției.

       Așadar, sunt tensiuni vizibile în cadrul coaliției, generate de implicațiile sistemului electoral. Acesta constituie o piesă de o importanță deosebită în procesul reprezentării politice, acest aspect fiind un argument pentru o parte din divergențele de pe scena politică românească. Ceea ce se dispută în prezent în cadrul coaliției, decizia exprimată de UDMR cu privire la sistemul uninominal, constituie expresia ambiguității înțelegerii celor două tipuri de sistem electoral: este mai adecvat sistemul majoritar sau reprezentarea proporțională? 

       Motivul enunțat de UDMR, pentru opțiunea în favoarea menținerii actualului sistem, a fost cel legat de lipsa unui sprijin în cadrul coaliției, în vederea unei eventuale schimbări. Sistemul uninominal, se știe că implică deficiența nereprezentării segmentului electorilor care s-au pronunțat împotriva candidatului care câștigă alegerile. Din acest motiv, i se atribuie caracterul mai puțin democratic în comparație cu sistemul reprezentării proporționale, care prezintă un potențial mai mai amre în ceea ce privește reprezentarea la nivelul electoratului. 

     Nu trebuie, însă, absolutizată, nici varianta aceasta care are implicații în ceea ce privește stabilitatea guvernamentală, generând posibilitatea apariției coalițiilor de guvernare și în mare măsură, dezechilibre la nivel de formațiuni politice. Propunerea anterioară, din partea UDMR-ului, venea pe fondul dificultăților pe care aspectul tehnic, în ceea ce se numește calitatea reprezentării politice în România, adică sistemul electoral actual, le generează. Evidentă este lipsa unei reprezentări reale a electoratului care și-a exprimat votul în defavoarea candidatului desemnat câștigător în urma alegerilor. 

     Incluzând în calcul și inconvenientul instabilității guvernamentale, reprezentanții UDMR au considerat adecvată formula unui sistem mixt, care ar avea capacitatea eliminării problemelor cu care actualul sistem se confruntă. Sprijinul din partea colegilor din coaliție nu există pentru această formulă a sistemului mixt și este lesne de înțeles, întrucât transformarea actualului sistem uninominal într-un sistem mixt ar aduce o mai bună reprezentare a minorității la nivelul legislativului românesc, lucru deloc dorit de PDL. 

     Se poate observa că, deși pare a exista un acord între PDL și UDMR, în ceea ce privește proiectul comasării alegerilor, acest element, din cadrul negocierilor dintre cele două formațiuni politice, este condiționat de un alt element și anume sistemul de vot. Astfel, propunerea pe care a exprimat-o recent UDMR-ul în ceea ce privește menținerea actualului sistem, renunțând la varianta sistemului electoral mixt, nu constituie neapărat expresia unui compromis cu reprezentanți ai PDL, fiecare formațiune urmărind maximizarea șanselor de câștig.

Din nou despre comasarea alegerilor: rațiunile invocate de actuala putere și replica opoziției

      Deși la referendumul din 2009, populația s-a pronunțat în favoarea reducerii numărului de parlamentari, recentele dezbateri în cadrul coaliției de guvernare schimbă datele problemei. PDL a renunțat la proiectul prin care se diminuează numărul de reprezentanți în legislativ, fiind de acord cu propunerea reprezentării în funcție de populație. Astfel, în dezbaterea publică organizată în jurul acestui subiect, Ministerul Administrației și Internelor a adus în atenție ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, pentru 2012, cu mențiunea păstrării normei de reprezentare a parlamentarilor, conform cadrului legislativ aflat în vigoare.   

      Motivul invocat de PDL, în ceea ce privește renunțarea la ideea reducerii numărului de parlamentari, pe care au susținut-o anterior, a fost acela al oferirii, prin acest proiect, unui eventul avantaj UDMR-ului, această formațiune politică obținând mai multe locuri în Senat decât are în prezent. Așadar varianta care susținea un număr total de 88 de senatori, câte doi pentru fiecare județ și câte unul pentru fiecare sector al capitalei, nu ar fi adus o poziție avantajoasă actualei puteri, fapt pentru care s-a decis renunțarea la o asemenea formulă. 

    Ceea ce dorește să evidențieze PDL, este inserarea acestei inițiative a comasării, distinctă de cea a modalității alegerii parlamentarilor, pe fondul unui proiect, mai amplu, de modificare a Constituției, considerând că aceasta constituie un real imperativ, ca urmare a voinței exprimate de populație în urma referendumului. Astfel, doar în urma unei eventuale modificări a cadrului legislativ, o redefinire a legii electorale se cuvine să includă referiri concrete la procedurile, privitoare la alegerile locale și cele parlamentare. 

      Se observă o încercare din partea PDL de a delimita clar etapele efortului în direcția schimbării actualului cadru normativ, referitor la configurația legislativului, la procedurile prin care această configurație să se materializeze. Opoziția replică, însă, prin reprezentanți ai PNL, că decizia PDL de a menține actuala modalitate de construire a legislativului, renunțând la varianta reducerii numărului de parlamentari și la ideea votului uninominal, a fost adoptată pe baza unor rațiuni în termeni de avantaje: actuala lege electorală s-ar dovedi benefică în comparație cu un cadru normativ care ar include modificările anterior menționate.   

     Indiferent de intențiile puterii, prin aceste decizii, contestate de opoziție, nu trebuie exclus din calcul un element important și anume: proiectul reconficurării legislativului, pe fondul revizuirii Constituției, în viziunea PDL, nu este lipsit de riscuri. Mai exact, din moment ce actuala coaliție nu are două treimi din fiecare cameră, necesare aprobării acestei revizuiri, legislativul are șanse să se mențină în actuala formulă: atât din punct de vedere numeric, cât și în ceea ce privește forma bicamerală. 

    În plus, opoziția susține ideea respingerii unui proiect din partea PDL, favorabil comasării, considerând potrivită și o moțiune de cenzură, în cazul în care va exista o angajare a răspunderii executivului pe un astfel de proiect. Ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, în 2012, a fost întâmpinată de potest în cadrul opoziției, fiind considerată drept exponentul eforturilor puterii de a obține cât mai multe avantaje, având consecințe grave asupra stabilității interne. Dacă se aduce în atenție cunoscuta inițiativă de suspendare a șefului statului, vehiculată la nivelul coaliției aflate în opoziție, atunci definirea proiectului comasării alegerilor ca abuz de putere, este perfect îndreptățită.

Despre ipotetica suspendare a șefului statului: de la ambiția opoziției la șansele reale de câștig

       După pierderea celei de-a doua funcții importante în stat, opoziția și-a diminuat considerabil posibilitatea unei majorități în camera superioară a legislativului, pierzând, în același timp, și susținerea UDMR-ului. Implicit, actuala coaliție de guvernare capătă mai multă putere și mai multe șanse de a concretiza inițiativele deja binecunoscute precum: comasarea legerilor locale cu cele parlamentare, regionalizarea sau diminuarea numărului de parlamentari. 

        Coaliția, aflată în tabăra opoziției, a pierdut un instrument de luptă important, prin incapacitatea de a obține funcția de președinte al Senatului, așa încât, în perspectivă, pe fondul mutațiilor recente din cadrul Parlamentului, va fi o misiune destul de dificilă pentru USL, în cazul în care aceasta va dori să împiedice concretizarea obiectivelor actualei puteri. 

         În pofida evenimentelor recente nefavorabile, opoziția definește ori de câte ori are ocazia, un obiectiv destul de ambițios și anume suspendarea șefului statului, Traian Băsescu. În acest context, se poate autodefini într-o coaliție anti-Băsescu, anti-actuala guvernare. De asemenea, se poate susține că USL constituie o veritabilă formațiune politică cu o identitate bine conturată, cu scop bine definit? Mai curând, poate fi vorba de o construcție voit îndreptată împotriva actualei conduceri? 

        Acest obiectiv de eliminare a actualei guvernări este însoțit de un optimism, adesea afișat de liderii USL, un optimism care merge până la a percepe recentele pierderi ca pe indicii ale unei întăriri a opoziției. Aceasta aduce în prim plan tema sensibilă a suspendării președintelui, invocând argumentul amenințării democrației românești de către Traian Băsescu, prin încălcarea legii fundamentale, asumarea abuzivă a unor prerogative sau subordonarea unor instituții ale statului. 

       Dincolo de gravitatea faptelor șefului statului, dincolo de ambiția coaliției, din opoziție de a înfăptui suspendarea lui Traian Băsescu nu trebuie exclus din calcul un element important și anume: majoritatea pe care se poate baza șeful statului, în ambele camere ale legislativului și care este destul de stabilă. În acest context, fireasca întrebare care survine este nu doar dacă pretențiile opoziției vor avea șanse să se concretizeze, dar este justă și întrebarea dacă aceste pretenții sunt realiste. 

       Intenția construcției useliste prin această ambiție a suspendării, în contextul pierderilor înregistrate recent, este de a îndrepta atenția electoratului spre un alt unghi, numai că pe baza argumentului anterior invocat, al majorității parlamentare stabile, care oferă sprijin președintelui, această suspendare nu are șanse de reușită. Mai curând, se poate vorbi de o nesuspendare, adică, în alți termeni, de o altă victorie a puterii, ceea ce ajută la plasarea actualei conduceri într-o lumină favorabilă în ochii electoratului. Altfel spus, din ipotetica suspendare a șefului statului, la propunerea unei opoziții tensionate de conflicte interne, cine se va plasa într-o lumină pozitivă, dincolo de argumentația împotrivă existentă: opoziția sau puterea?

Rezultatul competiției pentru șefia Senatului: interpretări și ulterioare implicații pe scena politică românească

      În urma tensiunilor de la nivelul Senatului, voturile s-au dovedit a fi în favoarea lui Vasile Blaga, ales președinte al camerei superioare a legislativului. Sprijinit de coaliție, acesta a avut drept contracandidat pe Titus Corlățean, susținut de USL. Climatul a fost destul de tensionat și din cauza pretențiilor enunțate de UDMR, pentru ca PDL să cedeze șefia Senatului, în defavoarea unui potențial candidat democrat-liberal, lucru deloc acceptabil. Argumentul reprezentanților PDL, cu privire la excluderea posibilității ca UDMR să solicite șefia Senatului, a fost faptul că grupul din legislativ al acestei formațiuni politice este inferior numeric, pentru a înainta astfel de pretenții. 

       Disensiunile au fost întreținute și de fermitatea, cu care opoziția și-a susținut dorința ocupării celei de-a doua funcții în stat, prin candidatul propus, Titus Corlățean. Voturile, deopotrivă din partea PNL, PSD și PC s-au pronunțat pentru acesta, reprezentanți ai USL, accentuând faptul că, de drept, acestă funcție revine opoziției, indiferent de orice demers, pe care PDL  îl realizează în încercarea de accede la aceasta. 

       Mai mult, președintele PSD, Victor Ponta a ținut să evidențieze care este realul scop al USL, și anume schimbarea conducerii, incluzând demersuri în ceea ce privește un nou președinte, dar și un nou șef al executivului. Astfel, a dorit să sublinieze că eforturile se îndreaptă spre un obiectiv mai amplu, mai ambițios, iar în ceea ce privește funcția de președinte al camerei superioare, aceasta nu constituie o prioritate a construcției useliste, în pofida susținerii candidaturii lui Titus Corlățean pentru această funcție. 

       În acest context, al pierderii funcției de președinte al Senatului de către candidatul din partea USL, se pune problema unei alte funcții în Biroul Permanent al camerei superioare, pe care PSD  să o primească, șanse mari fiind pentru o funcție de vicepreședinte, însă negocierile focusate pe acest subiect, sunt în derulare. În urma declarării rezultatului alegerilor din Senat, Titus Corlățean a subliniat importanța unei atitudini ferme și coerente pe care opoziția va trebui să o adopte în perspectivă, iar succesul va putea deveni o realitate, pe fondul fragilității pe care majoritatea o ilustrează. 

     Fiind convins că această funcție, disputată recent în cadrul camerei superioare, revenea, de drept, PSD-ului, Titus Corlățean a anunțat că decizia va fi atacată la Curtea Constituțională. Rămâne de văzut care va fi în cele din urmă poziția Curții Constituționale cu privire la această divergență pe scena politică românească, definită diferit: Titus Corlățean consideră că acestă competiție, pentru funcția de președinte al camerei superioare a Senatului este, mai curând, o chestiune de principiu, în timp ce Victor Ponta, criticând rațiunile pentru care PDL-ul a intrat în această competiție, consideră că este vorba despre o luptă pentru funcții.
       Referitor la reacția fostului președinte al Senatului, Mircea Geoană, acesta a subliniat contribuția pe care victoria PDL-ului în competiția pentru șefia Senatului, o are la conturarea poziției actualei puteri, pe scena politică românească. Critica a fost direcționată spre opoziția, care nefiind una reală, impune un nou obiectiv, și anume acela al construirii unei alternative, USL nefiind în măsură să întrupeze acest obiectiv ambițios. Mai acid, Mircea Geoană a subliniat că rezultatul alegerilor de la nivelul camerei superioare a legislativului ilustrează incapacitatea liderilor USL de a defini o alternativă coerentă și adecvată la actuala putere, anticipând, totodată și sfârșitul celor doi co-președinți ai construcției: Victor Ponta și Crin Antonescu. Proaspăt ales în funcția de președinte al camerei superioare a Parlamentului, Vasile Blaga a afirmat că prioritatea mandatului său este aceea a normalizării relațiilor dintre grupurile din cadrul legislativului.
      Dincolo de afirmațiile dinaintea competiției din Senat și dincolo de reacțiile opoziției post-alegeri, victoria coaliției de la guvernare, prin candidatul Vasile Blaga, care a câștigat cu 69 voturi, este certă întărirea poziției puterii, pe scena politică, din moment ce, două cele mai importante funcții în stat îi revin. În acest context, eforturile construcției useliste ar trebui să se intensifice în direcția conturării unei viziuni mai clare, a unei identități politice cu real potențial, pe scena politică românească, în perspectivă.

Ce înseamnă noua construcție politică definită de Mircea Geoană? Contrastul dintre intenții și realitate.

      În urma excluderii din PSD și a revocării din funcția de președinte al Senatului, Mircea Geoană afișează încrederea în antrenarea forțelor, în vederea conturării unei noi construcții politice. După întâlnirea de la Dăbuleni cu susținători ai săi, fostul șef al Senatului a schițat imaginea viitoarei entități politice care va fi diferită de actualele formațiuni politice, intenția fiind aceea a asigurării unui succes sigur, pe scena politică românească. Mircea Geoană a enunțat câteva dintre valorile care vor impulsiona acțiunile viitoarei entități pe care acesta o propune: competența, cinstea, pragmatismul, însă aceastea nu aduc un plus de noutate. Invocate adesea înaintea conturării concrete a unei formațiuni politice sau a unui proiect, de către guvernanți, rămân doar la un nivel de axiologie retorică. 

      Scopul a fost acela de a capta un segment cât mai consistent, din aria celor interesați de schimbare, de relansare sau reorientare în jocul forțelor politice românești. Această descriere succintă a noului proiect, pe care fostul președinte al Senatului vrea să-l concretizeze, a fost realizată pe fondul contestării actualei conduceri a PSD, neezitând, totuși să lanseze câteva atacuri la adresa PNL sau PDL. 

    Apelul a fost direcționat, cu precădere, spre toți cei care nu se regăsesc în sfera politică acțională și decizională a PSD, PDL sau PNL, subliniind dorința de deschidere a viitoarei construcții pentru a include vocile neauzite în prezent, dar care au un potențial ce se impune a fi valorificat în perspectivă. Ceea ce a dorit să sublinieze Mircea Geoană, a fost faptul necesității de schimbare a imaginii actuale a scenei politice românești, accentuând influența negativă a inerției, pe care principalele formațiuni politice o afișează în jocul de forțe actual. 

    Succesul proiectului politic propus de Mircea Geoană nu poate reuși decât în contextul eliminării părții nesănătoase din cadrul PSD, așa cum acesta a menționat. Astfel, fostul președinte al Senatului a demonstrat că războiul împotriva social-democraților, va continua din considerentul afirmării corectitudinii pe scena politică românească, unde adesea deciziile nu sunt adecvate. Din nou, a dorit să accentueze atitudinea de protest față de cele două decizii nefavorabile, recent adoptate împotriva sa, care au deschis seria unor confruntări, ce urmează să se facă vizibile și să aducă în atenție mișcări deviante sau surprinzătoare ale principalilor actori pe scena politică din prezent. 

    Așa cum a menționat fostul președinte al Senatului, în urma revocării din funcție, o alternativă la actuala putere, precum și la opoziția considerată incapabilă, începe să se contureze, un prim pas fiind această nouă construcție propusă de Mircea Geoană. Pentru un plus de rezonabilitate, acesta a ținut să ofere ca repere, formațiuni europene de succes, ca Forza Italia. 

    Ceea ce dorește Mircea Geoană să sublinieze prin aceste afirmații, este impasul formațiunilor politice din prezent, pe scena politică românească și, mai ales, soluția care se poate concretiza prin ființarea unei construcții politice, distincte de entitățile politice românești existente: se dorește antrenarea forțelor sănătoase din PSD, la care se pot alătura toți cei care contestă comportamentul PNL și PDL. O nouă mișcare civică, o forță politică nouă care să nu includă doar reprezentanți ai clasei politice, ci și exponenți ai societății civile, care în numele unui minim de valori recunoscute și asumate vor contribui la înfăptuirea schimbării de care peisajul formațiunilor politice românești are nevoie.

Dubla pierdere și lupta continuă cu social-democrații: excluderea și revocarea lui Mircea Geoană, întâmpinate de ambiția afirmării corectitudinii decizionale

      Declarația lui Mircea Geoană, în urma excluderii sale din PSD și a revocării din funcția de președinte al Senatului, a atras atenția sub două aspecte: pe de o parte, în ceea ce privește modul de raportare a acestuia la dubla pierdere și pe de altă parte, prin atitudinea sa, față de forul acuzațiilor care i s-au imputat. În ceea ce privește primul aspect, se remarcă intenția lui Mircea Geoană de a evidenția lipsa de corectitudine, din partea membrilor PSD care au decis excluderea din partid. 

     Deși subliniază că decizia este una cu caracter politic, fostul președinte al Senatului consideră că temeiul invocat, de către cei care au hotărât revocarea sa din funcție, este neconstituțional. Această afirmație vine pe fondul considerației că atât retragerea sprijinului politic, de către o anumită formațiune politică, cât și revocarea, se aplică doar membrilor Biroului Permanent, dar nu și președintelui Senatului. 

   Mai mult, Mircea Geoană caracterizează comportamentul PSD ca fiind un moft politic al acestei formațiuni, însă un moft generator de instabilitate pe scena politică din România. Prin această remarcă a intenționat să accentueze lipsa de corectitudine în adoptarea deciziilor nefavorabile dumnealui. 

    Aceste decizii, dincolo de nemulțumirile provocate, au și un plus de optimism, deschizând calea unei alternative la ceea ce se întâmplă astăzi pe scena politică românească. Astfel, Mircea Geoană descrie puterea ca epuizată din punct de vedere politic și opoziția incapabilă, prin acest ultim atribut intenționând să realizeze, în mod subtil, trimiteri la comportamentele deviante ale opoziției, incluzând în această arie și decizia revocării din funcția de șef al Senatului. 

     Atacurile continuă, fiind direcționate spre președintele de onoare al PSD, domnul Ion Iliescu, care susține un real bolșevism în interiorul formațiunii, cu o influență negativă asupra acesteia. Mircea Geoană a afirmat că din moment ce partidul face pașii în umbra lui Ion Iliescu, Victor Ponta fiind o fidelă marionetă, șansele unei reformări în cadrul PSD sunt nule. Se observă indignarea fostului președinte al Senatului, Mircea Geoană în raport cu recentele decizii nevaforabile, prin care i se retrage susținerea politică din partea PSD și totodată, a doua funcție importantă în stat. 

    De menționat este faptul că atribuțiile pe care acesta le-a avut, ca șef al Senatului, sunt, în prezent, preluate de către Petru Filip, senator PDL și unul dintre cei doi vicepreședinți ai camerei superioare, din legislativ. Acest fapt a fost posibil, în contextul în care puterii îi revine o majoritate în Biroul Permanent al Senatului. 

     Dincolo de toate aceste episoade, de acuzații reciproce între reprezentanți ai PSD și fostul președinte al Senatului, Mircea Geoană, acesta din urmă susține incorectitudinea deciziilor recent adoptate, considerând că pierderea nu este definitivă, ci se cuvine să se antreneze într-o luptă continuă cu formațiunea politică care și-a retras sprijinul. Mai exact, va ataca excluderea sa din partid la viitorul Congres, precum și revocarea din funcția de președinte al Senatului la Curtea Constituțională.

Statul asistențial în context românesc: conceptualizare, reconceptualizare și inițiative legislative

     Nu cu foarte mult timp în urmă, guvernanții au decis că este foarte importantă realizarea unui prim pas, în direcția reformării eficiente a sistemului de ajutor social, așa încât, cei care au nevoie, în mod real de sprijin să beneficieze de acesta. Această inițiativă s-a concretizat, măcar parțial, sau cel puțin aceasta a fost intenția decidenților politici, prin adoptarea Legii cadru a asistenței sociale. Opoziția și- a exprimat dezacordul în raport cu aceasta, subliniind faptul că ar defavoriza exact categoriile, în numele cărora această lege a fost adoptată, constituind, de fapt o expresie a exploatării categoriilor defavorizate, cu scopul diminuării unei părți din cheltuielile de la buget. 

      Trebuie menționat faptul că această lege a asistenței sociale, se dorește a fi fundamentul întregului proces de reformare a sistemului de acordare a ajutoarelor sociale, creionând principiile ce se impun a fi respectate în perspectivă. Acest proiect antrenează mai multe forțe având implicații mai ample, la nivelul mai multor legi punctuale, care vor intra în atenția decidenților. Rațiunea, pe care s-a fondat inițiativa, a fost reprezentată de faptul că nu exista o monitorizare adecvată a cazurilor care necesitau, în mod real, ajutor social, iar beneficiiile se îndreptau, adesea, către cei cu venituri considerabile. Astfel, bugetul social nu era accesibil celor pentru care a fost creat. 

     Pe baza acestor considerații, se poate defini în parametrii modești, eficiența sistemului de ajutor social din România? Indubitabil, răspunsul este unul negativ. Însă, ce anume își propune această inițiativă și care ar fi șansele de reușită? Mai concret, cât de mare este contrastul între ceea ce se contestă la actualul sistem și ceea ce se propune ca soluție, prin legea-cadru a asistenței sociale? Plusul de eficiență, care se dorește a se concretiza prin acest proiect este adus de individualizarea modalității de calcul în vederea stabilirii sumei de bani, ce va reveni fiecărui caz social în parte. Un rol important, în acest sens îl va avea coeficientul rezultat în urma analizării dosarului fiecărei familii. Un reper în noul context al definirii ajutorului social este ISR (Indicatorul Social de Referință), care se stabilește anual, în prezent fiind de 500 de lei. 

    Ceea ce se urmărește, este de fapt, reducerea ajutoarelor acordate inadecvat, de până în momentul de față și eficientizarea întregului sistem de asistență socială, prin redirecționarea sprijinului, de la cei care au beneficiat pe nedrept de acesta spre cei care au într-adevăr nevoie. Un aspect, care a suscitat controverse, în rândul opoziției, îndeosebi, a fost cel referitor la acordarea ajutorului persoanelor cu dizabilități. Noua lege subliniază importanța raportării la venitul acestor persoane, detașându-se, în acest fel, de practica veche a indemnizațiilor fixe, pentru toți beneficiarii, indiferent de veniturile acestora. Ceea ce este de neacceptat, în viziunea opoziției, se referă la încurajarea pasivității, așa încât, cei care muncesc, vor primi mai puțin, fapt pentru care ar putea să nu mai muncească, fiind mult mai bine recompensați. 

    Despre ce stat asistențial este vorba în acest context? Se poate pune problema unei reconceptualizări a formulei politice necesare funcționării unui astfel de stat? Un număr mai mare a celor asistați necesită, cu certitudine, un efort bugetar mai însemnat, ceea ce, la rându-i, devine imposibil sau, în cel mai bun caz, dificil pe fondul lipsei unei dezvoltări economice. De asemenea, creșterea economică nu se poate contura în contextul în care nu se încurajează performanța și concurența. Acestea sunt doar câteva dintre elementele care s-ar cuveni să intre în schița unei reconceptualizări a statului asistențial, în context românesc. 

   Ce definește acest context? În primul rând, o imagine eronat construită a statului asistențial de două decenii, cu ecouri încă puternice, nu doar la nivel de conceptualizare, ci mai ales, în plan concret, acțional și  decizional. În legătură cu aceasta, se constată lipsa unor inițiative de politici publice coerente, eficiente, perfect încadrate în realitatea românească. Astfel, despre ce asistențialitate vorbește stânga politică pe scena politică actuală din România?

Declarația șefului statului: care au fost intențiile și cum vede opoziția. Între realism și încălcarea ordinii constituționale.

      Recentele declarații ale lui Traian Băsescu au revoltat atât de mult opoziția, încât liderii USL au hotârât că se cuvine să ia atitudine, solicitând juriștilor întocmirea unui raport, menit să justifice măsura suspendării șefului statului. Crin Antonescu, Victor Ponta și Daniel Constantin sunt de părere că acțiunile președintelui sunt expresia unei grave încălcări a ordinii constituționale în România, iar suspendarea acestuia se realizează în baza Articolului 95 din Constituție. Acesta se referă explicit la aspectul suspendării din funcție a șefului statului, subliniind că în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituției, președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, fiind necesar votul majorității membrilor celor două camere ale legislativului, în urma consultării Curții Constituționale. Așadar, cum se menționează în același articol al Constituției, președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele care i se impută. Dar despre ce fapte este vorba mai exact? Pe ce anume se bazează opoziția în acuzațiile aduse președintelui?

      Afirmațiile șefului statului, cu privire la neidexarea pensiilor, au determinat indignarea liderilor opoziției care înscriu, multe dintre declarațiile lui Traian Băsescu, într-o atitudine iresponsabilă și nocivă a acestuia, menită să abolească statul de drept în România. Cei trei lideri ai construcției useliste susțin că este vorba de un real refuz, din partea șefului statului, cu privire la aplicarea unor hotărâri judecătorești, cu caracter definitiv și irevocabil, câștigate de unii dintre bugetari, aspect la care se adaugă și opoziția față de aplicarea legii care prevede indexarea anuală a pensiilor. 

     Acuzațiile, pe care opoziția le înaintează, se fundamentează pe declarațiile șefului statului referitoare la posibilele creșteri salariale de anul viitor, întrucât situația este mai curând neclară, în acest sens, neștiindu-se cu exactitate în ce măsură acest lucru este realizabil, așa încât este de dorit ca guvernanții să spună oamenilor adevărul. 

    Astfel, mesajul, pe care președintele Traian Băsescu a dorit să-l transmită cetățenilor, este acela că nu banii fictivi sunt ceea ce așteaptă aceștia, promisiuni nefondate, ci mai degrabă adevărul, o perspectivă realistă asupra situației economice a României, în acest moment. Pe fond de criză, guvernanții nu se pot antrena în declarații riscante, care prezintă situația în mod nerealist, furnizând oamenilor speranțe nefondate. Aceasta este nunața pe care șeful statului vrea să o sublinieze în ochii electoratului, în timp ce opoziția, surprinde elementul de neconstituționalitate, din spatele declarațiilor lui Traian Băsescu.

     În plus, acesta a adus în atenție însemnătatea solidarității, de care România are nevoie, în aceste momente dificile, pe care le traversează din pricina crizei. Astfel, președintele face apel la valori importante pe care un sistem democratic trebuie să se fundamenteze pentru a funcționa în mod real: solidaritatea și adevărul. 

    Prin declarația făcută, șeful statului dorește să ofere certitudinea asupra insuficienței fondului bugetar  pentru anul viitor, furnizând oamenilor o concluzie realistă cu privire la evoluția situației dificile cu care România se confruntă pe fondul crizei, nefiind loc pentru generozitate. De asemenea, amintește consecințele nocive ale unei astfel de acțiuni, cu efecte nedorite pe termen lung, aducând un exemplu relevant perioada 2007-2008, contestând măsurile neadecvate adoptate atunci, într-un context demagogic. Astfel, Traian Băsescu intenționează să evidențieze importanța valorificării experiențelor din trecut, recurgând, în prezent, la opțiunea pentru adevăr și realism, în detrimentul unor comportamente nechibzuie, care nu vor face decât să condamne țara în perspectivă. 

  Opoziția, definește aceste afirmații ca fiind nocive pentru un stat de drept și consideră necesară suspendarea președintelui Traian Băsescu pentru ca democrația să supravieșuiască într-un cadru real constituțional, având convingerea că vor obține voturile suficiente în acest sens.

Propunerea coaliției și reacția opoziției cu privire la formula comasării alegerilor și varianta legislativului bicameral. Rațiuni din ambele tabere.

     Comasarea alegerilor în noiembrie 2012 și diminuarea numărului parlamentarilor, însă și menținerea formulei bicamerale a legislativului românesc, au constituit elemente importante ale ședinței coaliției din cursul zilei de astăzi. Aceste aspecte au stat la baza unor principii asupra cărora PDL și UDMR au convenit și care au conturat un compromis, respins de opoziție. USL și-a exprimat dezacordul în raport cu aceste principii, susținând posibilitatea inițierii unei moțiuni de cenzură, în contextul în care executivul își va asuma răspunderea pentru propunerile coaliției. 

      Trebuie menționat că subiectul comasării alegerilor locale cu cele parlamentare a intrat în atenția UDMR, inclusiv într-o etapă incipientă a dezbaterilor pe această temă, acum câteva luni, când reprezentanții formațiunii au enunțat un set de argumente în favoarea acestei variante. Astfel, este important de subliniat care sunt argumentele pe care se fundamentează propunerea UDMR, în privința comasării alegerilor? Un prim motiv a fost cel de natură financiară, reprezentanții UDMR subliniind faptul că varianta comasării ar reduce cheltuielile aferente unei campanii electorale, putându-se economisi sume importante de bani. Un alt motiv, care să susțină formula comasării alegerilor, aduce în atenție aspectul posibilului plus de legitimitate obținută și al mobilizării mult mai însemnate a electoratului. O altă problemă, pusă de reprezentanții UDMR în discuție, este cea referitoare la competiția dintre coalițiile care rezultă la nivel local și coaliția de la nivel național, aspect care are implicații în ceea ce privește coerența politicilor publice. 

      Din aceste rațiuni, formațiunea amintită s-a declarat în favoarea comasării alegerilor, în noiembrie 2012, considerând, printre altele, mult mai adecvată o singură coaliție guvernamentală, reducând astfel, riscul disensiunilor de la nivel regional și național. Așadar, pe fondul acestor coordonate, UDMR s-a antrenat într-un compromis cu PDL în vederea formulei bicamerale a legislativului, dar cu reducerea numărului de parlamentari și în vederea aprobării variantei alegerilor comasate de anul viitor. 

     Practic, renunțând la ideea unui legislativ cu o cameră unică, PDL se pronunță pentru inerția caracteristică celor două camere, între care diferențele sunt aproape insesizabile. În acest context, care va fi rolul celor două camere? Mai exact, ce rol s-ar impune să aibă o cameră sau alta a legislativului pentru a construi cadre pozitive ale dezvoltării instituționale și funcționării eficiente? 

    În ceea ce privește formula unicamerală a legislativului, PDL invocă imperativul respectării rezultatului referendumului din 2009. Reprezentanți ai UDMR au subliniat faptul că o decizie clar delimitată, în privința acestui aspect, se impune a fi conturată în urma alegerilor din noiembrie 2012, deoarece este nevoie de votul a două treimi din totalul parlamentarilor, pentru modificarea actului constituțional. Acest lucru nu este posibil în condițiile în care coaliția de guvernare, din prezent, are cu puțin peste jumătate din locurile din Parlament.    

    Reacția opoziției, la aceste propuneri, nu este necunoscută, liderul PNL, Crin Antonescu subliniind în numeroase rânduri dezacordul cu privire la comasarea alegerilor, dar susținând, totodată, ideea reducerii numărului de parlamentari. Rațiunea pentru care liderul liberal se pronunță împotriva formulei alegerilor comasate este aceea a confuziei care se realizează prin această variantă la nivelul electoratului. Acesta va fi pus în fața unei opțiuni pentru două expresii ale autorității, la nivel local și național, în același timp. 

    O altă obiecție, înaintată de opoziție, este cea cu privire la aprobarea variantei legislativului bicameral, Crin Antonescu subliniind faptul că proiectul reducerii numărului parlamentarilor, definit de opoziție, de ceva timp, s-ar impune a fi aprobat, în defavoarea a ceea ce s-a decis, recent, în cadrul coaliției. Mai mult, opoziția este hotărâtă să recurgă la depunerea unei moțiuni de cenzură, în cazul în care executivul își va asuma răspunderea, cu privire la propunerile definite, recent, de coaliție.

Despre putere și opoziție în prezent, pe scena politică românească sau neclaritatea ideologică și democrația originală

    Două decenii, de democrație originală în România, au adus în prim plan o imagine, la fel, originală a sistemului partinic pe scena politică, așa încât, în prezent se constată confruntarea a două forțe: PDL, aflat la putere, care reunește o parte a social-democraților cu o parte a liberalilor, generate de o scindare și forța proaspătă USL, alcătuită din liberali și sociali democrați. O privire obiectivă asupra situației descrise de comportamentele principalelor formațiuni politice de pe scena politică românească, evidențiază imposibilitatea trasării unei linii clare de distincție între dreapta și stânga, precum și între centru-dreapta și centru-stânga. 

      Concepte, cu o aplicabilitate adecvată și coerentă realității de pe scena politică din alte state europene, acestea nu se pot încadra într-o definiție corectă a sistemului de partide din România. Neclaritatea ideologică care persistă asupra sistemului partinic românesc se datorează comportamentelor de scindare și fuzionare ale formațiunilor politice românești. Actualul partid la putere, PDL rezultat din PD (social-democrat) care a fuzionat cu PLD se autoproclamă ca fiind de centru dreapta, în pofida faptului că a conservat vechea siglă socialistă. 

      Un aspect, care conferă originalitate actualului sistem de partide din România, este cel referitor la influența personală, cu caracter ușor transferabil, de la un partid la altul, de către reprezentanți ai acestora. Astfel, aderența la ideologia unui partid nu constituie o condiție necesară apartenenței la o formațiune politică sau alta. Se constată lipsa unui fond consistent de doctrină de dreapta în cazul PDL, mai ales dacă se recurge la o retrospectivă asupra parcursului ideologic al acestuia: cu un deceniu în urmă, formațiunea era membră a Internaționalei Socialiste. 

      În ceea ce privește opoziția, construcția uselistă întrupează fuzionarea contrastelor la nivel ideologic, îmbinarea haotică a neclarităților conceptuale, erijate în pragmatism la nivel de imperativ. În numele exprimării pluralismului de idei și opinii, precum și a diversității programelor politice, liderul PNL, Crin Antonescu a considerat că formațiunea uselistă are menirea salvării acestui pluralism, în actualul peisaj politic românesc. Însă, se poate observa cu certitudine că USL constituie exponentul lipsei de inspirație, prin punerea împreună a socialiștilor, liberalilor și conservatorilor. Deși s-a dorit a fi o reală uniune de forțe și competențe, și-a dovedit insuficiența, caracterul autodistructiv, vizibil la nivelul disensiunilor din interior, precum și incompetența. 

       Pe fondul acestor realității, apar interogații firești, care oferă perspectivei de analiză o notă dubitabilă: se poate vorbi de un rol mai mult decât unul decorativ al opoziției din România? Se poate vorbi, de asemenea, de existența unui cadru instituționalizat adecvat funcționării pluralismului politic care să contureze un cadru adecvat jocului de forțe dintre opoziție și putere? Cât de clară este structurarea scenei politice românești întro entitate ideologică eterogenă, cu programe clar delimitate, din moment ce nu se poate trasa o linie de demarcație clară între dreapta și stânga? Și, mai ales cât de vizibili sunt pașii democrației românești spre progres? Oare nu este întâmpinată de un refuz al înțelegerii și, în consecință, al definirii adecvate și corecte?

Sancționarea iresponsabilității șefului Senatului, Mircea Geoană: actuale tensiuni și ulterioarele implicații ale acestora

      Climatul, din interiorul Senatului, este destul de tensionat în urma acuzațiilor pe care membrii le-au adus șefului acestuia, Mircea Geoană, întrucât acționează în nume personal, proiectând, în acest fel, o lumină nefavorabilă formațiunii politice pe care o reprezintă. O primă obiecție, au avut de făcut senatorii, în legătură cu vizita șefului Senatului la Washington, fără a obține aprobarea Biroului Permanent. O altă obiecție a membrilor Senatului referitoare la comportamentul lui Mircea Geoană a fost făcută cu privire la invitația pe care acesta a realizat-o, în nume personal, premierului Emil Boc, la Parlament. 

      Acuzat de iresponsabilitate, șeful Senatului a fost întâmpinat cu o propunere, de revocare din funcție, de către PSD. Reacția lui Mircea Geoană, la acuzațiile aduse, a fost de a sublinia ostilitatea celor din PSD în raport cu șansele obținerii victoriei în alegerile care urmează. Acesta percepe reproșurile, pe care membrii Senatului i le-au adus, drept atacuri cu scopul eliminării forței pe care formațiunea socialistă o reprezintă împotriva actualei puteri. Mai mult, Mircea Geoană a clasificat această reacție a membrilor Senatului, în rândul greșelilor politice majore, subliniind, în același timp, importanța interesului pe care el, în calitate de președinte al acestuia îl promovează: revenirea PSD la guvernare. 

     Ferm convins că ostilitățile nu sunt fondate, ci dimpotrivă sunt expresia dorinței de a elimina din joc un membru PSD incomod, pentru conducerea formațiunii,  Mircea Geoană a refuzat orice alternativă prezentată de către alți membri PSD, ca fiind convenabilă, în această situație. Mai exact, posibilitatea ca acesta să renunțe la conducerea Senatului în schimbul unei alte funcții și anume cea de președinte al Comisiei de politică externă, deținută în prezent de Titus Corlățean. 

      O sancțiune aferentă refuzului Sefului Senatului, de a renunța la funcție, este excluderea acestuia din PSD. Pe de altă parte, liderul PSD, Victor Ponta a dorit să evidențieze importanța semnificației politice pe care funcția de șef al Senatului o are, arătând în acest fel lipsa de responsabilitate pe care Mircea Geoană a demonstrat-o prin comportamenul din ultimul timp: atât în momentul vizitei la Washington în lipsa unui acord al Biroului Permanent, cât și în cazul invitației adresate premierului, fără a consulta membrii Senatului. 

    Luând în calcul și posibilitatea ca poziția PDL, referitoare la înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlățean, să fie contrară, Victor Ponta a subliniat necesitatea asumării unei astfel de decizii politice de către membrii PDL. În plus, liderul PSD oferă asigurări cu privire la votul favorabil acestei înlocuiri a lui Mircea Geoană cu Titus Corlățean, din partea PSD și PNL. 

     În schimb, din exprimările domnului Ponta, se constată că există incertitudini cu privire la atitudinea PDL, care ar putea să nu se declare pentru această înlocuire. Reprezentanți ai PDL, consideră că în actualul context tensionat din cadrul Senatului, funcția de președinte a acestuia ar trebui să revină unui membru democrat liberal, aducând exemplul unui membru al Senatului, Vasile Blaga. 

    Menținerea fermității în refuzul propunerii, de a părăsi funcția de șef al Senatului, de către Mircea Geoană, determină luarea unor decizii în acord cu atitudinea de condamnare a unui comportament iresponsabil și inadecvat. Prin urmare, liderul PSD, Victor Ponta consideră de cuviință sancționarea lui Mircea Geoană, apelând la Comisia Arbitraj și Integritate Morală a partidului, în contextul în care acesta refuză să părăsească funcția de președinte a Senatului. 

    Pe fondul acestor date, se constată faptul că sancțiunea comportamentului iresponsabil pe care Mircea Geoană l-a demonstrat, comportă o dublă implicație: la nivelul Senatului, unde propunerile sunt favorabile înlocuirii cu Titus Corlățean, dar și la nivelul PSD, unde Victor Ponta solicită întocmirea unui raport de către Comisia de Arbitraj și Integritate Morală a partidului. Situația este neclară din moment ce, deși liderul PSD Victor Ponta susține că șefia Senatului va reveni în mod cert tot unui reprezentant al PSD, nominalizarea lui Mircea Geoană în această funcție a fost realizată de către alt grup parlamentar, mai exact, PSD-PC. Astfel, la nivel de regulament nu se regăsesște o prevedere în acest sens, în virtutea căreia înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlățean să se concretizeze. În acest caz, este posibilă menținerea, pentru încă o perioadă a lui Mircea Geoană în funcția de președinte al Senatului.

Evoluția problematicii maghiarilor din Transilvania: eforturi spre enclavizarea etnică și importanța factorului religios

      Hotărârea, recentă, a organizării unui referendum adoptată în cadrul Consiliului Județean Covasna, cu privire la înființarea unei noi structuri administrative, numite Ținutul Secuiesc și modificarea limitelor administrativ-teritoriale ale județului, constituie fără îndoială unul dintre pașii realizați de reprezentanții etnicilor maghiari din România în direcția obiectivului ambițios al declarării autonomiei. De două decenii, eforturi în acest sens sunt vizibile și beneficiază de o interpretare în nuanțe contrastante: autoritățile române consideră amenințătoare încercarea etnicilor maghiari de a-și contura identitatea, iar reprezentanții acestora în România, elocvent fiind UDMR-ul, definesc același efort ca expresie a unui drept care le revine într-un stat european, racordat la legislația UE privitoare la statutul minorităților într-un stat democratic. 

     În fruntea unei noi formațiuni politice, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes intenționează ca la următoarele alegeri să concureze cu UDMR. Acesta propune o viziune distinctă, orientată mai mult spre Uniunea Europeană, urmărind să ofere maghiarilor din Transilvania, un tablou mult mai cuprinzător, al posibilităților: avantajele pot fi obținute nu doar așteptând răspunsuri pozitive din partea autorităților române, ci, dimpotrivă, trimițând semnale cadrului instituțional competent de la nivelul Uniunii Europene. 

      Ilustrativ, în acest sens, este Biroul Ținutului Secuiesc de la Bruxelles. Acesta a fost considerat, de către decidenții politici din România, drept o serioasă amenințare la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării. Reacțiile diverselor formațiuni politice de pe scena politică românească, așa cum au ilustrat PSD sau PNL, vor să demonstreze luarea de atitudine, cu privire la intențiile de autonomie ale ungurilor, însă, nu oferă o explicație în ceea ce privește modul în care existența unor entități ca Biroul Ținutului Secuiesc, în capitala Uniunii Europene, distruge integritatea teritorială a României. 

      Opinia șefului statului, Traian Băsescu, cu privire la mișcările în direcția obținerii autonomiei, de către etnicii maghiari din România, subliniază că acestea nu generează efecte de natură politică, însă ilustrează expresia desconsiderării legii fundamentale și a românilor, deopotrivă. Exprimarea acestor ambiții autonomiste, de către etnicii maghiari, este percepută ca o încercare a acestora de exploatare a fragilității și instabilității generale, vizibile la nivelul instituțional-decizional și socio-economic, în România. 

      Reprezentanța diplomatică la nivelul Uniunii Europene a maghiarilor din România, constituirea Biroului Ținutului Secuiesc vor să se constituie într-o voce puternică la nivelul decizional din sfera problematicii minorităților din Europa, subliniind că autoritățile române aplică un tratament necorespunzător etnicilor maghiari din Transilvania, deviind de la normele prevăzute de cadrul legislativ al UE. O  abordare dintr-un unghi mai cuprinzător, aduce în atenție și factorul religios, care se dovedește destul de activ în acțiunea etnicilor de a concretiza obiectivul autonomiei teritoriale. 

      Interesele teritoriale etalate de maghiari pot beneficia de susținerea Bisericii Catolice, daca se ia în calcul faptul că Reprezentanța diplomatică a Ținutului Secuiesc la Bruxelles constituie produsul efosturilor UDMR la inițiativele eurodeputaților care sunt și pastori reformați: Laszlo Tokes și Csaba Sogor. În acest context, comportamentele iredentiste maghiare au un substrat religios. Acest aspect amplifică caracterul sensibil al problemei minorităților, deja încărcată de conotații tensionante. 

     Rămâne de văzut dacă reprezentanți din executiv vor ataca hotărârea adoptată, de Consiliul Județean Covasna în instanță, sau dacă va exista permisiunea ca Ținutul Secuiesc să devină o entitate distinctă față de statul român. Acest lucru ar fi posibil pe fondul slăbiciunii autorităților române și ca rezultat al presiunilor reprezentanților etnicilor maghiari, atât la nivelul instituțional și decizional din România, cât și la nivel european. Exemple concrete în sensul conturării de facto a unei entități distincte sunt deja, iar hotărârea, recent adoptată cu privire la organizarea unui referendum, constituie unul dintre ele. Mai mult, trebuie recunoscut faptul că problematica maghiarilor din Transilvania nu vizează exclusiv această zonă, ci re implicații la nivelul întregii țări, din moment ce tinde să se concretizeze într-o încercare de enclavizare etnică.

Identitatea UNPR și schimbarea datelor problemei: mutații la nivelul electoratului uselist

      Nu este nici partid, nici personaj de benzi desenate, ci documentul care separă stânga europeană modernă și progresistă de stânga comunistă sau neocomunistă, mai exact, este vorba de Platforma de Stânga, conform afirmațiilor aparținând liderului UNPR, domnul Cristian Diaconescu. Există speranțe că UNPR va câștiga un procent considerabil la alegerile care urmează, mai ales prin sprijinul reciproc între aceasta și PDL. Obiectivul acestei susțineri reciproce dintre UNPR și PDL este împiedicarea unei diluări reciproce a voturilor, așa cum a subliniat Cristian Diaconescu. 

    Data preconizată pentru lansarea noii identități pe scena politică românească, în care se reflectă spiritul stângii europene moderne, nu este deloc întâmplătoare. Este vorba despre 10 noiembrie, o zi cu încărcătură simbolică deosebită, data la care a debutat distrugerea zidului Berlinului și care a marcat un nou început pentru stânga Europei civilizate, o nouă șansă pentru doctrina progresului și modernizării. 

      Obiectivul pe care și-l propune domnul Cristian Diaconescu prin conturarea acestei noi identități politice pe scena politică românească este acela de a oferi o alternativă viabilă la stânga comunistă, care nu se dovedește favorabilă progresului și emancipării. Această misiune, de modernizare a stângii în România revine, prin excelență, UNPR-ului o construcție civică reunind organizații ale societății civile, patronate, sindicate sau chiar formațiuni politice. Cu acest scop delimitat, domnul Cristian Diaconescu a susținut posibilitatea obținerii unei susțineri din partea partenerilor din coaliție, în pofida orientărilor ideologice de altă natură. 

      Miza a fost interesul național în numele căruia mutațiile de pe scena politică românească, oricât de surprinzătoare ar fi, reușesc să capteze atenția formațiunilor politice cu o identitate bine conturată. În aceste condiții, datele problemei se schimbă din moment ce UNPR contracarează comportamentul USL prin atragerea unui procent cât mai însemnat din electoratul moderat al PSD. Exodul masiv din cadrul PSD spre UNPR generează îngrijorări la nivelul alianței useliste, cu șanse destul de mari, de a se menține în opoziție, în cazul în care nu va obține la alegeri 50%+1 din mandate. 

      Încurajând dialogul social și așezând pe un plan prioritar interesul național și oferind o alternativă viabilă pentru electoratul PSD în raport cu social democrații care nu se regăsesc în perimetrul valorilor useliste. În acest context, este rațională dispoziția UNPR de a-și deschide ușile în fața susținătorilor USL care nu se regăsesc în principiile și obiectivele susținute de formațiune. Bazându-se pe reorientarea electoratului dezamăgit de alianța uselistă, formațiunea de centru stânga își conturează obiective ambițioase, crezând în victoria la alegerile care urmează. 

      Condițiile acestea îndreptățesc speranțele pe care reprezentanții UNPR le ilustrează, iar procentul de 10% pe care și l-au propus, pentru alegerile care urmează, este destul de realist. Important este ce anume a contribuit la aceste mutații, relativ recente, pe scena politică românească: conturarea unei coaliții de centru stânga focalizată pe atragerea patronatelor, sindicatelor și reprezentanților societății civile, cu scopul modernizării și progresului social și dezechilibrarea la nivelul electoratului uselit, primind foști susținători ai PSD. Răspunsul face referire la scopurile celor două entități politice, UNPR-ul oferind o definiție mai clară și cu putere mai mare de reprezentare a intereselor electoratului, dar și la realizările concrete ale celor două formațiuni, un test destul de dificil, mai ales în contextul actual.

Cum arată perspectiva realistă a șefului statului asupra crizei din România: certitudini și, mai ales, incertitudini

       Într-un moment de frământări în găsirea unor soluții viabile pentru situația dificilă, pe care România o are de înfruntat, pe fondul crizei economice extinse, șeful statului subliniază necesitatea unei perpective realiste asupra acesteia. Criza privită din acest unghi, ar aduce în atenție, ca aspecte semnificative, ce se impun a fi luate în serios: responsabilitatea, în chestiunile ce privesc bugetul, care prioritar revine executivului, precum și realizarea tuturor demersurilor pentru obținerea excedentului bugetar la sfârșitul anului. 

      Problema devine mai acută din moment ce împrumuturile destinate acoperirii deficitului însumează 13,2 miliarde de euro, iar din anul 2009 datoriile înregistrează o creștere alarmantă. De asemenea, în climatul general de îngrijorare, care persistă la nivel european, Traian Băsescu a inclus în expunere cazul Greciei cu referire la posibilitatea retragerii capitalului de către băncile grecești din România. Șeful statului a oferit asigurări că situația este sub controlul riguros al BNR și că nu sunt motive de îngrijorare în acest sens. 

      A dorit să sublinieze implicațiile negative ale austerității în România, cu vizibilitate sporită îndeosebi în sfera creșterii și dezvoltării, aducând în atenție importanța consumului. În acest context, continuarea, în nota împrumuturilor statului, este de neacceptat. În plus, domnul Traian Băsescu a considerat favorabilă precizarea referitoare la reducerile care se impun a fi făcute în perspectivă, acestea nefiind operate la nivelul pensiilor sau salariilor, ci vizând domenii care se pretează la asemenea măsuri. Așadar, șeful statului a intenționat să confirme o certitudine referitoare la posibilitatea  retragerii masive a capitalului de către băncile grecești din România, și anume: nu s-a înregsitrat o evoluție negativă în această arie și nu există temeri în această privință pe termen scurt. Însă, în același context, președintele a adus în atenție și o incertitudine: zonele asupra cărora anul viitor se vor opera reducerile, absolut necesare ameliorării situației critice, spre care alunecă România. 

       De asemenea, privatizarea ar constitui o parte importantă a soluției pe care șeful statului o vede, aceasta fiind o considerabilă sursă de venit, însă nu trebuie să se realizeze confuzia cu datul gratis, doar de dragul privatizării, conform celor menționate de Traian Băsescu. În acest context, managementul privat constituie o componentă vitală a reușitei în ceea ce privește privatizarea, propunere deja cunoscută, dar care nu este lipsită de neajunsuri. Așadar, cât de rezonabilă este propunerea managementului privat, cu scopul declarat de îmbunătățire a calității activității societăților comerciale aflate în posesia statului? Este vorba mai curând de o voință în a risipi energie, timp și resurse pentru implementarea unui proiect inutil. Important este aspectul numirii membrilor din noile comisii de selecție, care, cel mai probabil, va intra tot în competența statului. Iar competența acestor noi membri este o altă componentă anevoioasă a procesului de management privat, care incită la o analiză mai profundă a problematicii. Mai mult, în ce măsură este vizibilă o reală depolitizare a acestor societăți și regii autonome din moment ce numirile politice persistă? 

      În pofida acestor neajunsuri, însă, domnul Traian Băsescu dorește să asigure că România nu este în punctul intrării într-un eventual derapaj, din moment ce executivul este în măsură să-și asume răspunderea în legătură cu o serie de proiecte legislative vitale, un posibil obstacol fiind Senatul, considerat compromis. În perimetrul delimitat de aspectele anterior prezentate, cu certitudini și incertitudini, se conturează perspectiva realistă pe acre șeful statului o propune în analiza crizei pe acre România o traversează.

Proiectul social și economic de care România are nevoie în perspectivă: propunerea domnului Ion Iliescu

      Dintre recentele dezbateri din cadrul PSD, în contextul pregătirii pentru alegerile care urmează, perspectiva de abordare a președintelui de onoare a formațiunii, Ion Iliescu, merită a fi supusă atenției. Temele importante, în opinia dumnealui, care ar trebui să se regăsească, nu doar la nivelul stângii de pe scena politică românească, sunt întărirea democrației și statul social responsabil. Acestea ar trebui să constituie exigențe ale tuturor formațiunilor politice indiferent de ideologie, mai ales în contextul actual. 

      Democrația românească, nefiind funcțională, clarifică un aspect demn de luat în seamă în momentul în care se recurge la o analiză pertinentă a faptelor și situațiilor de pe scena politică. Se poate vorbi de o bună guvernare? Răspunsul pe care îl dau reprezentanții stângii este negativ, invocând argumente din sfera economicului: România se situează la un nivel critic. 

      Astfel, domnul Ion Iliescu subliniază necesitatea unei schimbări radicale a proiectului social și economic care până în momentul de față nu și-a dovedit eficiența, ci mai curând forța distructivă, diminuând șansele unei democrații reale la nivelul exigențelor europene. Calificând democrația românească drept una degradată, președintele de onoare al PSD se declară ferm împotriva soluției actualei guvernări la criza cu care România se confruntă, adică reducerea consumului, care poartă nuanțe noi, diferite de cele ale reducerii consumului din anii 80. Astfel, reducerea salariilor și pensiilor care se reflectă în puterea de cumpărare diminuată, precum și reducerea cantitativă și calitativă a serviciilor publice furnizate, sunt elemente ale unei viziuni inadecvate a guvernării, în legătură cu ceea ce se întâmplă în prezent, în România. 

      Paralela între dezastrul economic și social din anii comunismului în România și dezastrul la care asistăm în prezent, aduce în atenție gravitatea situației actuale, din moment ce ținta de deficit bugetar întunecă proiectul de perspectivă pentru dezvoltarea țării. De asemenea, din peisajul deprimant, nu lipsește neîncrederea pe care investitorii o dovedesc în România, ca un aspect influențat tot de proasta guvernare. În contextul acestor considerații, măsurile de austeritate nu contribuie la combaterea crizei, ci dimpotrivă, susțin amplificarea acesteia, conturând, în același timp, incapacitatea actualei guvernări. 

      În alți termeni, domnul Ion Iliescu aduce în atenție imperativul schimbării proiectului social și economic din prezent, cu altul mai eficient, care să poarte amprenta statului social și care să includă priorități, vizând cheltuirea adecvată a banilor publici, precum și mecanisme coerente de control a tuturor cheltuielilor. Amenințările care se conturează în viitorul peisaj românesc sunt, printre altele, polarizarea socială și amplificarea inegalităților. Măsurile economice aberante nu fac decât să favorizeze extinderea acestor fenomene care amenință democrația în România, fapt pentru care actuala putere, în opinia PSD, este antrenată într-un continuu efort de a se menține la același nivel, al incompetenței. 

     Intenția domnului Ion Iliescu este fără îndoială aceea de a proiecta o lumină pozitivă asupra formațiunii în numele căreia dezbate problematica crizei cu care România se confruntă, însă, această proiecție poate reuși doar în contextul unei comparații cu actuala guvernare. Astfel, proiectul PSD și, deopotrivă, al USL dorește să pară unul rezonabil și adecvat expectanțelor cetățenilor în aceste momente dificile pe care România le traversează.

Cum trebuie înțeles discursul Regelui Mihai I: realități și conotații

       Demnitatea, simplitatea și eleganța, cu care au fost aduse în atenție subiecte actuale și de o importanță deosebită pentru români, au fost vizibile în recentul discurs, în Parlament, al Regelui Mihai I al României. Această mențiune se impune dincolo de orice poziție favorabilă instituției monarhiei în România, deși în contextul dezbaterilor în jurul problematicii, pe care forma de guvernământ potrivită o generează, voci care subliniază funcționarea defectuoasă a Republicii postcomuniste sunt tot mai numeroase. 

      Focalizând atenția asupra aspectelor aduse în prim plan de către Majestatea Sa Regele, se poate observa trecerea subtilă de la debutul care imprimă respectul pentru trecut, subliniind importanța pe care trecutul o are în edificarea viitorului, la problemele sensibile ale eticii și competenței politice. Astfel, responsabilitatea clasei politice românești trebuie să se contureze în cadrele delimitate de aceste concepte, Regele ținând, de altfel, să sublinieze că o mare răspundere revine elitei românești. 

     Momentul 1989 este adus în atenție pentru simbolistica pe care o comportă în evoluția României, semnificând desprinderea de un trecut distrugător de valori și idealuri. De asemenea, este adus în atenție pentru forța pe care ar trebui să o demonstreze, în mobilizarea tuturor resurselor actuale de care România postcomunistă dispune și pe care decidenții politici se cuvine să le antreneze cu scopul concretizării democrației, în contextul axiologic mai larg, european, în care egoismul și demagogia nu-și au loc. 

     Liniile care ar trebui să ghideze activitatea politică în România, în contextul dinamicii permanente, al imprevizibilului, în opinia Regelui Mihai I, sunt identitatea și demnitatea. Urmând idealuri și nu interese, decidenții pot asigura o imagine demnă de respect a României, în ochii Europei. 

       Cert este că discursul Regelui Mihai I, al României în Parlament oferă un diagnostic coerent al situației în care actuala Republică postcomunistă România se află: în pofida avantajelor pe care o democrație le oferă, ca o serie de libertăți și o oarecare prosperitate, există partea mai puțin favorabilă a lucrurilor, în contextul în care instituțiile democratice nu sunt respectate, iar puterea devine personalizată. E regretabil faptul că lipsește considerația cuvenită față de o reală ierarhie a valorilor, e regretabil, de asemenea, faptul că lipsește respectul în raport cu anumite categorii sociale tratate cu dispreț și indiferență. 

       Astfel, paleta de aspecte negative, care întunecă chipul Republicii postcomuniste de astăzi, în ciuda depășirii momentului 1989, este cuprinzătoare cu implicații la nivelul domeniilor vitale vieții românești. Regele a inclus în șirul exemplelor administrația, învățământul, agricultura, mediul economic și cultural, subliniind, în mod subtil defectele în plan funcțional ale democrației în România. Substratul acestor afirmații îl constituie o serie de imperative la adresa clasei politice românești, căreia îi revine responsabilitatea construirii unei democrații solide demne de respectul și admirația altor state europene, însă, pentru acest lucru e nevoie de voință politică, care nu poate prinde contur decât pe un fond de reală etică  și competență. 

     Indubitabil, discursul Regelui Mihai I include o subtilă paralelă între Republica de astăzi și cea precedentă momentului 1989, precum și o comparație subînțeleasă a imaginii monarhiei cu situația descurajantă de astăzi a democrației românești. Fără a adopta o atitudine de condamnare, de ostilitate față de decidenții de astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai I a ilustrat prin discurs concizie și distincție, în semnalarea erorilor din cele două decenii ale democrației în România.

Lirism menit să impresioneze electoratul: angajamentele PSD enunțate de Victor Ponta

       Intenționând să evidențieze în ochii electoratului incompetența actualei puteri, liderul PSD, Victor Ponta a considerat de cuviință să puncteze câteva dintre problemele cu care România se confruntă și pe care guvernanții nu le-au inclus pe agenda priorităților, în activitatea guvernamentală. În acest context, domnul Ponta transformă eventualele planuri de soluționare a problemelor, din diverse și importante arii de activitate, în reale imperative ale formațiunii politice pe care o reprezintă. 

       Prin aceste angajamente, ferm subliniate, liderul PSD a dorit să aducă în atenția electoratului dificultățile cu care se confruntă România, pe fondul crizei generalizate, ilustrând totodată și incapacitatea actualei clase politice de a se angaja în demersuri constructive și eficiente, pentru înregistrarea progresului în perspectivă. Dorește să se înțeleagă faptul că doar sub o guvernare PSD, România s-ar putea dezvolta, în cadrele unei democrații reale, depășind stadiul dezastruos în care se află în prezent. 

     Astfel, un imperativ prioritar, intenționat enunțat în debutul șirului de angajamente ale PSD este reprezentat de antrenarea tuturor forțelor politice, pentru luarea deciziilor celor mai adaptate problemelor reale care afectează România, fără promisiuni ambalate în lirism, menit să impresioneze electoratul. De asemenea, un alt punct important al declarației domnului Victor Ponta a avut rolul de a diferenția modalitatea de identificare a problemelor, acestea nefiind cauzate de români, ci de putere, lovind astfel, în declarațiile aparținând reprezentanților altor formațiuni politice care considerau drept cauza dificultăților ca fiind oamenii, îndeosebi anumite categorii profesionale.

      Schimbând tactica de abordare a situației, Victor Ponta dorește să afișeze imaginea decidentului receptiv la problemele reale ale electoratului, imaginea liderului care se integrează în tabăra acestuia, distingându-se de membrii clasei politice, incompetente și ignorante. De aceea nu ezită să realizeze în mod tranșant diferența între PSD și actuala guvernare, prin formularea ,,nu suntem ca ei!,, considerând că electoratul va sesiza diferența și va acorda încrederea PSD-ului la alegerile care urmează. 

     În plus, președintele PSD s-a declarat împotriva vinderii avuției naționale la prețuri nesemnificative, realizând trimitere la Roșia Montană, precum și împotriva datoriilor frauduloase atribuite PDL-ului. Un aspect sensibil și foarte important pe care Victor Ponta l-a adus în atenție, ca unul dintre obiectivele însemnate ale PSD, se referă la criteriul de numire utilizat în administrație, care nu mai trebuie să fie politic cu excepția funcțiilor de ministru și de secretar de stat. Ceea ce va trebui să conteze în numirile din aparatul administrativ din România vor fi integritatea morală și competența. Foarte adevărat, foarte bine punctat, pentru a fi plăcut în ochii electoratului. 

      Problema este dacă cetățenii mai cred într-o clasă politică onestă, cu adevărat competentă și motivată în realizarea programului politic, într-o administrație eficientă ghidată de moralitate în activitatea pe care o desfășoară. Cert este că electoratul din România nu mai poate fi sensibilizat de lirismul diverșilor lideri care încearcă să afișeze programe politice cât mai atrăgătoare, identificând corect problemele cu care oamenii se confruntă, dar care se împiedică în găsirea soluțiilor de care este nevoie.

Cât de mult are nevoie România de regionalizare: divergențe pe scena politică

      Problema regionalizării revine în atenție, aducând în prim plan aspecte diverse, în funcție de perspectiva din care este analizată. Reorganizarea teritorială se impune prin Programul de dezvoltare al Comisiei Europene, pentru anul 2013-2014, pe baza unei finanțări de la nivel european. Împărțirea teritorială pe doar 8 regiuni ar avea implicații importante la nivel decizional, din moment ce va fi posibilă o mai bună implementare a deciziilor, dar și un control în ceea ce privește respectarea acestor decizii de la nivel central, în teritoriu. De asemenea, un mai bun control ar putea fi exercitat și asupra investițiilor. Un aspect, cu o semnificație deosebită, îl constituie reducerea personalului din administrație, cu implicații la nivel bugetar.

     Interesant este de văzut în ce măsură reducerea personalului va genera o diminuare a birocrației, implicând și o eficiență sporită a aparatului administrativ. O privire mai atentă, în sfera reacțiilor diverșilor decidenți, cu privire la problematica generată de regionalizare, aduce în prim plan un spectru larg. Astfel, fostul ministru al Muncii, Senastian Lăzăroiu consideră că o eventuală amănare a reorganizării teritoriale ar periclita activitatea guvernamentală și situația de pe scena politicii românești, subliniind, în acest mod, însemnătatea deosebită pe care acest proiect o are pentru România. Gravitatea amânării este cu atât mai mare, cu cât, în opinia domnului Lăzăroiu, s-ar impune căderea executivului pentru implementarea acestei inițiative. 

       Ideea regionalizării nu se bucură de aceeași considerație din partea altor lideri politici, elocventă în acest sens fiind reacția liderului PDL, Crin Antonescu, care se declară în favoarea unei măsuri radicale, în contextul în care puterea va realiza demersuri concrete de punere în practică a proiectului regionalizării. Implementarea acestuia ar putea constitui motiv pentru ca opoziția să se retragă din Parlament. 

     Se poate constata că cei doi lidei nu percep reorganizarea teritorială în aceeași lumină, recurgând la afirmații contrastante pentru ilustrarea reacțiilor cu privire la acest proiect susținut de actuala putere. În contextul problematicii, pe care regionalizarea o presupune, este important de văzut în ce măsură aspectul sensibil al divergențelor interetnice capătă noi nuanțe. Mai mult, o altă componentă a peisajului, creat prin regionalizare în România, are implicații la nivel econoomic. Mai exact, în ce măsură reorganizarea teritorială ar putea influența situația economică a României, în contextul crizei pe care aceasta o traversează? Organizarea pe regiuni mai extinse ar lua în calcul eficiența activităților economice cu importanță deosebită în dezvoltarea economiei, de care România are nevoie? 

      Acestea constituie, însă, o fâșie îngustă din spectrul mai larg de probleme care apar prin realizarea proiectului reorganizării teritoriale în România. La nivel principial există destule aspecte pozitive pe care inițiativa ar putea să le ilustreze, din momentul implementării, dar răspunsuri concrete nu există deocamdată. Vor fi certitudini în măsura în care propunerea va prinde viață, depășind divergențele la nivel de opinie, vizibile în reacțiile diferitelor formațiuni politice, în momentul de față.

Emil Boc oferă asigurări cu privire la activitatea guvernamentală a anului 2012

      După ce s-a declarat în favoarea adoptării Legii asistenței sociale, premierul Emil Boc a dorit să accentueze câteva aspecte legate de viitoarele politici ale guvernului. În opinia prim-ministrului acestea nu vor fi influențate de faptul că anul 2012 este an electoral, ba mai mult, sume considerabile vor fi destinate investițiilor. Predicțiile în domeniul bugetar nu se vor realiza luând în calcul anul electoral, iar Legea asistenței sociale va reprezenta un act normativ cu relevanță însemnată în construirea imaginii bugetului pentru anul viitor. 

     De asemenea, a existat precizarea că repetarea greșelilor din trecut de către actuala clasă politică, mai exact a celor din 2008, întrucât acest lucru ar contribui la o nedorită decredibilizare a formațiunilor pe scena politicii românești. Ceea ce a dorit să aducă în atenție, domnul Emil Boc, a fost obiectivul prioritar în contextul actual, al situației economice dificile în care se află România: dezvoltarea printr-o politică economică adecvată, prin consecvența decidenților, în politica de stabilitate fiscală. 

     Mai mult, premierul se declară împotriva politicilor de natură populistă care nu fac altceva decât să asigure un procentaj cât mai conssitent în alegeri, cu prețul presiunilor asupra bugetului, ceea ce se va resimți la nivel economic, eliminând șansele de dezvoltare ale țării. Faptul că se vor aloca sume consistente în sfera investițiilor nu este în sine un aspect negativ al politicii declarate de premier, însă, este interesant de văzut cum anume aceste investiții vor contribui la dezvoltarea, despre care, însuși prim-ministrul vorbește, ca fiind unul dintre prioritățile executivului pentru anul 2012. 

    În plus, Emil Boc dă asigurări în ceea ce privește linia de acțiune a executivului, care se va încadra în rigurozitate, mai ales în sectorul economic, lucru esențial pentru România în acest mment. Dar cum anume va fi posibilă o ameliorare a situației economice dezolante, în absența unor politici rezonabile de încurajare a consumului? Se pare că acestă întrebare nu preocupă executivul, în schimb, premierul manifestă îngrijorare în ceea ce privește modul de acțiune a legislativului, care nu este de dorit să se antreneze în politici derapante.

    Se constată că șeful executivului vine cu obiective relevante, vitale pentru România în viitorul apropiat, așezând activitatea guvernamentală într-o lumină pozitivă, fără a omite câteva reproșuri la adresa legislativului. Prin toate acestea, dorește ca în mod subtil să asigure încrederea în forțele guvernamentale, în anul destul de dificil care se anunță, fiind în același timp, an electoral. Dacă se ia în calcul ceea ce a spus premierul, cum că politica guvernamentală pentru 2012 nu se va afla sub influența anului electoral, atunci care sunt acele principii sănătoase de care România are nevoie, ca să se dezvolte și care ar trebui să se regăsească la nivelul activității executivului?

Motivele pentru care premierul Emil Boc dorește o formulă unicamerală a legislativului din România

      Unul dintre obiectivele prioritare ale PDL, în anul 2012, este reprezentat de realizarea unui legislativ unicameral în România, așa cum specifică premierul Emil Boc. Acest deziderat enunțat cu mai mult timp în urmă de actuala putere, pe scena politică românească, se dorește a fi expresia voinței cetățenilor, care au optat pentru reducerea numărului parlamentarilor și formula unicamerală a legislativului. Asemenea modificări se impun într-o societate fostă comunistă, ca reacție la o serie de cerințe sociale, fiind posibile prin schimbări la nivelul actului constituțional. 

       Revizuirea Constituției este considerată de Emil Boc drept o necesitate, fapt pentru care a subliniat în numeroase rânduri, că PDL-ul este singura formațiune politică de pe scena politică românească, care în acțiunile și programele sale a ilustrat loialitatea față de cetățenii care și-au exprimat la referendum, preferința pentru Parlamentul unicameral. 

       Trebuie luate în calcul, la o analiză mai atentă, eventualele neajunsuri ale unei astfel de formule, într-un cadru democratic. În primul rând apare fireasca întrebare, în ce măsură un Parlament unicameral ar reprezenta voința electoratului, în condițiile în care prin reducerea numărului membrilor din legislativ, ar exista limite, anumite cadre restrictive. Apoi se pune problema calității actului legislativ, din moment ce în cadrul unui Parlament unicameral legile pot fi adoptate cu o mai mare ușurință și o mai mare rapiditate. De asemenea, aspectul subordonării într-un astfel de legislativ, evidențiază o mai mare posibilitate de dominare din partea Executivului sau a majorității din Parlament. 

        Astfel, în acest context, șeful statului ar avea o mai mare șansă de a-și impune propria strategie politică, decât în cazul unui Parlament cu două camere.Un aspect pozitiv al unui legislativ cu o singură cameră ar fi acela al diminuării sau chiar eliminării tensiunilor și divergențelor care ar putea exista între camerele unui Parlament bicameral, astfel încât relația dintre Executiv și legislativ ar fi mai mult de colaborare decât de opoziție. 

      Formula actuală a legislativului în România, a unui Parlament bicameral se dorește a fi o expresie a pluralismului politic, într-un cadru democratic, prin existența unei diversități de forțe politice în cele două camere. Se pare că acest lucru obstaculează eforturile PDL-ului de a-și subordona celelalte forțe politice de la nivelul legislativului, și de a le dicta propria linie de acțiune. Deși un sistem bicameral ar trebui să asigure o calitate mai însemnată a actului legislativ, prin dezbaterile mai ample pe care le permite, acest aspect nu se regăsește în lista punctelor forte ale puterii legislative în România, exemple relevante în acest sens fiind din abundență. 

      Nu trebuie omis aspectul negativ al întreținerii destul de costisitoare a unui astfel de legislativ, datorită numărului considerabil de membri, fapt pentru care, formula unicamerală ar constitui un avantaj, prin diminuarea unor astfel de cheltuieli, greu de suportat, mai ales în contextul actual. Așadar, inițiativa PDL-ului de a realiza un legislativ unicameral, nu vine pe fondul conștientizării avantajelor obiective, anterior enunțate, cum ar fi de dorit, ci mai curând, exprimă intenția acetei forțe politice de a-și impune strategia pe scena politică, fără a uita să aducă în atenția cetățenilor aspectele pozitive cu implicații directe asupra lor. 

      Ceea ce este destul de grav într-un stat care se dorește democratic, se referă la gradul de informare a electoratului în ceea ce privește aspectele legate de costurile și beneficiile unui legislativ în formula unicamerală, referitor la avantajele pe care o astfel de formulă le presupune în adoptarea legilor într-un stat de drept.

Primirea României în familia Schengen: reticența încă prezentă, vizibilă în decizia amânării aderării

        Integrarea României în spațiul Schengen constituie un subiect viu, destul de des abordat, după recentele dezbateri de la nivel european, care s-au finalizat cu respingerea țării noastre și a vecinilor bulgari, ca membri ai spațiului securizat, fără frontiere. Reticențele din partea olandezilor și finlandezilor se mențin, încă, fondate pe motive de corupție și crima organizată, invocate de acești membri. Reprezentanți belgieni la nivel oficial au adus în discuție îngrijorarea care ar trebui să existe la nivelul membrilor Schengen, cu privire la exportul crimei organizate și al corupției, în contextul în care România și Bulgaria vor fi acceptate, ca membri alături de alte state europene, care au deja o tradiție a eforturilor în vederea soluționării problemelor de această natură. 

       De asemenea, s-a adus în discuție, de altfel, pe bună dreptate, integrarea României în Uniunea Europeană, care s-a realizat în contextul neîndeplinirii tuturor condițiilor de către țara noastră, în acel moment. Rolul supunerii acestui aspect, dezbaterilor pe marginea subiectului aderării la spațiul Schengen, a fost acela de a sublinia consecințele negative ale unui proces neconform cu anumite norme generale la nivel european, care ar trebui să privească toate statele, fără excepție. Valul uriaș al integrării statelor din Europa Centrală și de Est nu a ținut cont de respectarea criteriilor de aderare la marea familie europeană, etapele fiind traversate prea repede, fără a se lua în calcul realitățile specifice acestei regiuni. 

       În contextul actual al accentuării reticențelor, în raport cu primirea României și Bulgariei în familia Schengen, această retrospectivă, asupra condițiilor în care s-a realizat integrarea în Uniunea Europeană, are menirea sublinierii argumentelor cu fundament empiric, în favoarea criticilor negative exprimate de Olanda sau Finlanda. Cu toate acestea, există o majoritate considerabilă în Parlamentul European care susține sprijinul pentru aderarea țării noastre și a Bulgariei la spațiul Schengen. 

        Trebuie menționat, că rezoluția în favoarea aderării nu este unică, existând o altă rezoluție care propune amânarea integrării, dar nu sunt vizibile șanse pentru a fi votată, în condițiile în care nu este întrunită o majoritate necesară, la nivelul formațiunilor politice. O altă poziție ostilă, la adresa includerii României în familia Schengen, este cea din partea Ungariei, fundamentată de aspectele sensibile de ordin etnic, la nivel oficial fiind adus în centrul dezbaterii problema acordării autonomiei Ținutului Secuiesc. 

       Analizând, diversitatea pozițiilor la nivelul Parlamentul European, în ceea ce privește integrarea României în spațiul securității frontierelor, se constată opinii divergente, de la cele care sunt favorabile extinderii spațiului Schengen spre Europa de Est, la cele ferm ostile acestui fapt, care deși sunt într-o pondere mai mică, au o însemnătate destul de mare în procesul decizional. O perspectivă obiectivă asupra acestor aspecte aduce în prim plan și argumente pertinente, ale statelor care se declară împotriva întegrării României, ca cele referitoare la corupția generalizată, care ar putea periclita siguranța celorlalți membri din momentul extinderii granițelor spre zona de est a Europei. 

     Astfel, nu se poate susține ideea că multe dintre ostilitățile ferm afișate la nivelul Parlamentului European, în ceea ce privește primirea României în Schengen, sunt fundamentate ideologic, ca expresie a credințelor unor formațiuni politice din anumite state, deja membre.