Identitatea USP: mișcare socio-politică și sursă de tensiune în competiția electorală sau contrastul dintre ipoteze și intențiile reale.

       Considerând că relația dintre mediul politic cu societatea civilă constituie un obiectiv de mare importanță în perspectivă, pentru evoluția scenei politice românești, liderul UNPR, Cristian Diaconescu, a subliniat că USP, lansată oficial pe 22 decembrie 2011, se dorește a se contura, în afara oricăror înregimentări de partid. De asemenea, acesta a accentuat caracterul original al acestei forțe în politica românească, tocmai prin scopul pe care noua construcție socio-politică și-l definește: construirea unei relații adecvate între mediul politic și societatea civilă. 

      Fiind o inițiativă originală în România, coordonatorul activității USP, Cristian Diaconescu își exprimă convingerea că această nouă identitate va funcționa eficient, mizând pe sprijinul tuturor susținătorilor, care cred în depolitizarea societății civile. Cert este că proaspăta lansare a Uniunii Social Progresiste va genera o serie de dificultăți și la nivelul procesului electoral de anul viitor, când, în contextul comasării alegerilor, electorii vor fi bulversați de multitudinea buletinelor  de vot, pe care vor trebui să-și pună ștampila. 

       Luând în calcul și alternativa pe care USL-ul o reprezintă, la viitoarele alegeri USP va putea fi antrenată într-o reală competiție cu aceasta, în contextul în care sunt șanse de a capta destule forțe politice. Totuși obiectivul declarat al USP este acela al conturării unei reale mișcări socio-politice, în care potențialul societății civile să fie destul de vizibil, contribuind la reprezentarea reală a intereselor civice și excluzând alternativa unei politizări excesive. 

       Definită, încă de pe acum, ca o importantă forță civică, Uniunea Social Progresistă ar constitui, în viziunea conducerii acesteia, expresia colaborării eficiente dintre o parte a forțelor politice românești și societatea civilă, însă rămâne de văzut, în ce măsură realitățile ulterioare vor confirma acest lucru. 

        Dincolo de toate aceste ipoteze referitoare la reușita noii construcții în contextul alegerilor de anul viitor, se impune focusarea atenției asupra implicațiilor pe care apariția unei noi forțe și antrenarea acesteia în competiția electorală, le prezintă la nivelul electoratului favorabil USL-ului. UNPR-ul se dorește a fi susținătoarea dialogului social, așezând pe un palier prioritar interesul național, iar mai mult decât atât se definește ca o alternativă viabilă pentru electoratul PSD, în raport cu social democrații care nu se regăsesc în perimetrul valorilor useliste. 

       Așa se explică rațiunea în numele căreia reprezentanți ai platformei de stânga, o stângă progresistă, însă, se antrenează în definirea unor obiective ambițioase, dintre care succesul în alegerile din 2012. Astfel, UNPR, precum și USP, mai nou, în numele modernizării progresului social, pentru asigurarea unei reprezentări mai adecvate a intereselor electoratului, și-au exprimat dispoziția de a deschide o ușă la nivelul alegătorilor către segmentul celor dezamăgiți de construcția uselistă și o ușă la nivelul forțelor politice spre foștii susținători ai PSD. Comportamentul USL a fost contracarat de construcția de centru-stânga, prin captarea unui segment însemnat din electoratul moderat al PSD, iar exodul, deloc neglijabil, din cadrul PSD spre UNPR ar putea genera reale îngrijorări la nivelul alianței useliste.

Mircea Geoană definește fizionomia reconfigurării și reorientării politice în peisajul românesc: optimism, certitudini și o nouă forță

      În urmă cu doar două zile, fostul lider al Senatului, Mircea Geoană a făcut referiri la proiectul pentru noua construcție politică, pe care o pregătește și care se dorește a fi soluția la multe dintre problemele actuale de pe scena politicii românești. Definită ca o construcție ce va include deopotrivă, o mișcare civic-profesională și o mișcare politică, aceasta va prinde contur în ianuarie. Va fi, mai exact, acel altceva de care societatea are nevoie și care va purta amprenta inspirației de natură europeană, Mircea Geoană subliniind adesea caracterul de model al formațiunii Forța Italia, considerând că, și în România, un astfel de model se impune, pe fondul peisajului actual. 

     Optimismul acestuia se fundamentează, măcar parțial, pe lipsa de credibilitate cu care formațiunile politice de la putere, dar și din tabăra opoziției, se confruntă în prezent. Mircea Geoană nu a ezitat să definească acest context, în care electoratul nu are alternative, fiind pus în situația exprimării unei opțiuni care nu-l reprezintă în mod real. Problema reprezentării a fost adusă în atenție, destul de des, mai ales, din rațiuni de justificare a unor comportamente sau cu scopul fundamentării unor decizii, mai mult sau mai puțin adecvate. 

    Numai în acest context, fostul lider al Senatului facilitează încercarea, de a delimita identitatea construcției politice, pe care o pregătește: o reală alternativă, la actuala putere, care va include forțe sănătoase de la nivelul PSD sau PNL, precum și exponenți ai societății civile, care se va distinge prin pragmatismul soluțiilor propuse.  

    Certitudinea nu se regăsește doar la nivelul afirmațiilor referitoare la propriul proiect politic, așa încât, Mircea Geoană a făcut referiri și în ceea ce privește evoluția din cadrul USL pe scena politică românească, în viitorul apropiat. Mai exact, senatorul consideră că în condițiile în care USL va rămâne la un nivel sub 50%, în sondaje, tensiunile nu doar că vor persista în interiorul formațiunii și la nivel de conducere, ci se vor amplifica. 

   Astfel, nu este deloc surprinzătoare o reală reconfigurare cu implicații în ceea ce privește percepția despre guvernare. De aceea, Mircea Geoana consideră rezonabilă o conlucrare dintre politic și tehnocratic, aceasta constituindu-se în unica soluție viabilă la actuala inerție guvernamentală.

   Scopul, binecunoscut, al acestor afirmații, prin care se aduce în atenție importanța și semnificația proiectului politic propus de Mircea Geoană, este acela al captării unui segment, deloc neglijabil, din rândul celor interesați de schimbare, de relansare sau reorintare pe scena politică românească. 

   Așa cum s-a obișnuit, electoratul a luat cunoștință de această inițiativă a fostului lider al Senatului, în contextul contestării actualei conduceri PSD. Acest aspect justifică siguranța cu care Mircea Geoană își exprimă neîncrederea în succesul domnului Victor Ponta în competiția pentru funcția de premier. Șansele acestuia sunt eliminate de lipsa competenței și a experinței necesare, pentru o astfel de responsabilitate.

   Astfel, afirmațiile domnului Mircea Geoană întăresc criticile la adresa puterii și a opoziției deopotrivă, subliniind incapacitatea și iresponsabilitatea formațiunilor politice românești, care, în opinia dumnealui, nu reușesc să ofere electoratului alternative viabile, în măsură să-l reprezinte. Pe de altă parte, aceste afirmații în care se întrevede optimismul fostului lider al Senatului se doresc a fi rațiuni pentru susținerea proiectului pe care Mircea Geoană îl propune și despre care va oferi detalii în luna ianuarie.

Decizia guvernamentală referitoare la proiectul comasării alegerilor: ce argumente a invocat premierul și cum se încalcă promisiuni. Vorbim din nou despre democrația originală?

      Comasarea alegerilor, de anul viitor, nu a încetat să suscite opinii divergente cu privire la caracterul acestei propuneri conform sau neconform cu actul constituțional, dar și în privința datei potrivite pentru organizarea lor: mai devreme sau mai târziu? în iunie sau în noiembrie? 

      Recent, premierul Emil Boc a anunțat decizia executivului, de angajare a răspunderii, pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Referitor la data comasării alegerilor, aceasta nu este încă stabilită, fiind necesară o hotărâre de guvern în acest sens, însă premierul a adus în atenție motivele pentru care acest proiect de lege a constituit obiectul acordului, recent, la nivel de executiv. 

     Rațiunile invocate de premier au fost de natură economică, subliniind caracterul imperativ al consolidării economice, în contextul în care anul viitor este unul dificil pentru România din punct de vedere economic. În plus, Emil Boc a menționat că varianta comasării alegerilor locale cu cele parlamentare are implicații pozitive în ceea ce privește participarea la vot, generând un electorat mai implicat și mai activ în a-și exprima opțiunea. 

     Tot în legătură cu participarea la alegeri, opoziția a replicat destul de violent, la adresa mențiunilor realizate de premier, subliniind aspectul fraudării alegerilor, proces care va începe tocmai prin această variantă a comasării alegerilor, pe care actuala putere o propune și, recent, a supus-o deciziei guvernamentale de asumare a răspunderii. Reprezentanții ai USL caracterizează această decizie ca fiind  imorală, încălcând prevederile constituționale, fapt pentru care consideră adecvată depunerea unei moțiuni de cenzură. 

     Toate aceste critici negative ale opoziției, îndreptate împotriva deciziei puterii de a adopta proiectul comasării alegerilor, doresc să sublinieze caracterul antidemocaratic al măsurilor luate de executiv, să evidențieze faptul că inițiativa politico-electorală de acest gen s-ar constitui în riscuri pentru democrația românească. 

     Ceea ce se pierde din viziunile ambelor tabere, însă extrem de importantă, este voința exprimată de cetățeni în mod direct prin referendum, cu privire la reducerea numărului de parlamentari și la una dintre camerele legislativului românesc. În contextul importanței acestui aspect, ca exponent al democrașiei, atât puterea cât și opoziția ar trebui să ajungă la un acord, întrucât dacă ambele se declară pentru exprimarea și susținerea, cu orice preț, a democrației, se cuvine să ia în calcul această manifestare de voință a cetățenilor prin referendum. 

     Astfel, ceea ce se constituie într-un real risc la adresa democrației românești este cu certitudine excluderea din planul aspectelor relevante în procesul decizional a voinței reale a cetățenilor, care la referendum s-au pronunțat pentru reducerea numărului reprezentanților în legislativ, în 2009. Ideea a fost abandonată de putere pe motivul că acest proiect ar oferi un avantaj nesperat UDMR-ului, așa încât, PDL nu a ezitat să evidențieze preferința pentru varianta reprezentării în legislativ în funcție de populație. În aceste condiții semnificația referendumului într-o democrație se reduce la aceea a unui simplu element decorativ?

Noul președinte al Senatului, Vasile Blaga: mișcarea nepremeditată a opoziției și efectul acesteia.

      Obținerea funcției de președinte al Senatului, de către Vasile Blaga, a generat o serie de opinii care atrag atenția prin complexitatea lor, încercând să surprindă cât mai adecvat semnificațiile acestei mutații pe scena politică românească. Multitudinea unghiurilor, din care poate fi privită problema, aduce în prim plan numeroase interpretări ale revenirii lui Vasile Blaga în forță, prin ocuparea celei de-a doua funcții importante în stat. 

       Prin raportarea la imaginea PDL-ului, la nivelul sondajelor de opinie, această revenire ar putea însemna un plus de putere pentru această formațiune politică, dacă se includ în ecuație, experiența acestuia, expertiza de care dispune sau succesele în campaniile electorale. Pe de altă parte, liderul PSD, Victor Ponta și-a exprimat aprobarea pentru câștigarea șefiei Senatului de către Vasile Blaga, adică nu a privit cu ostilitate revenirea acestei funcții oficial la PDL, ci dimpotrivă a afirmat că va fi mai bine în acest context, comparativ cu situația anterioară, în care funcția revenea lui Mircea Geoană. 

       Dincolo de susținerea, de care se bucură noul președinte al Senatului, problema necesită o analiză din perspectiva corectitudinii, dacă se ia în calcul aspectul juridic. În acest context, decizia Curții Constituționale 601/2005 trasează destul de clar cadrele legale, ale înlocuirii președintelui Senatului. Conform textului acestui act normativ, revocarea din funcție a șefului Senatului generează efecte doar asupra mandatului acestuia, iar nu asupra dreptului grupului parlamentar din care face parte, de a beneficia de reprezentare în Biroul permanent. Astfel, nu dispare nici dreptul de a propune alegerea unui alt senator în funcția de președinte al Senatului. 

     Câștigarea acestei funcții de către PDL, prin Vasile Blaga, nu ilustrează decât extinderea sancțiunii aplicate lui Mircea Geoană, membru PSD, asupra întregului grup parlamentar propunător al acestuia pentru șefia Senatului. Se constată o interpretare interesată sau chiar o deviere de la prevederile constituționale, din moment ce s-a recurs la alegerea unui președinte aparținând unui alt grup parlamentar, context în care sancțiunea capătă un caracter colectiv. Invocând principiile din acest text constituțional, PSD consideră justă contestarea la Curtea Constituțională alegerea lui Vasile Blaga în funcția de președinte al Senatului. 

     Din această mișcare trebuie reținut un aspect interesant și anume: eliminarea lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului și înlocuirea cu Vasile Blaga, înseamnă mai multă putere pentru PDL, oferită cu ajutorul opoziției, mai exact prin eforturile liderului PSD, Victor Ponta în direcția demiterii lui Mircea Geoană.

    Așadar, din revenirea lui Vasile Blaga în centrul dezbaterilor, prin obținerea funcției de președinte al Senatului, se înțelege că problema trebuie prezentată, prioritar, în termeni de pierdere și câștig. Mai exact, pierdere pentru opoziție și câștig pentru putere, chiar dacă pe baze mai puțin constituționale. În acest context, al atribuirii unei funcții foarte importante în legislativ, într-o țară democratică, democrația însăși nu prezintă semne de suferință? Răspunsul, desigur afirmativ, probabil va fi întărit de eventuala ignoranță a Curții Constituționale, în urma contestării înaintate de PSD. Acest lucru rămâne de văzut, în ce măsură va beneficia de o confirmare, în viitorul apropiat.

Semnificația deciziei UDMR cu privire la sistemul electoral actual: menținerea acestuia și menținerea propriilor interese

      În urma divergențelor, din cadrul coaliției de guvernare, precum și între aceasta și coaliția din opoziție, referitoare la ideea comasării alegerilor de anul viitor, dar și în ceea ce privește sistemul electoral, UDMR s-a pronunțat în favoarea sistemului proporțional și pentru menținerea numărului de parlamentari. În acest context, formațiunea politică amintită susține comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Trebuie menționat faptul că tot UDMR și-a exprimat preferința pentru un sistem electoral mixt, dar optează în prezent pentru cel uninominal, în condițiile absenței unei susțineri, din partea celorlalți membri ai coaliției.

       Așadar, sunt tensiuni vizibile în cadrul coaliției, generate de implicațiile sistemului electoral. Acesta constituie o piesă de o importanță deosebită în procesul reprezentării politice, acest aspect fiind un argument pentru o parte din divergențele de pe scena politică românească. Ceea ce se dispută în prezent în cadrul coaliției, decizia exprimată de UDMR cu privire la sistemul uninominal, constituie expresia ambiguității înțelegerii celor două tipuri de sistem electoral: este mai adecvat sistemul majoritar sau reprezentarea proporțională? 

       Motivul enunțat de UDMR, pentru opțiunea în favoarea menținerii actualului sistem, a fost cel legat de lipsa unui sprijin în cadrul coaliției, în vederea unei eventuale schimbări. Sistemul uninominal, se știe că implică deficiența nereprezentării segmentului electorilor care s-au pronunțat împotriva candidatului care câștigă alegerile. Din acest motiv, i se atribuie caracterul mai puțin democratic în comparație cu sistemul reprezentării proporționale, care prezintă un potențial mai mai amre în ceea ce privește reprezentarea la nivelul electoratului. 

     Nu trebuie, însă, absolutizată, nici varianta aceasta care are implicații în ceea ce privește stabilitatea guvernamentală, generând posibilitatea apariției coalițiilor de guvernare și în mare măsură, dezechilibre la nivel de formațiuni politice. Propunerea anterioară, din partea UDMR-ului, venea pe fondul dificultăților pe care aspectul tehnic, în ceea ce se numește calitatea reprezentării politice în România, adică sistemul electoral actual, le generează. Evidentă este lipsa unei reprezentări reale a electoratului care și-a exprimat votul în defavoarea candidatului desemnat câștigător în urma alegerilor. 

     Incluzând în calcul și inconvenientul instabilității guvernamentale, reprezentanții UDMR au considerat adecvată formula unui sistem mixt, care ar avea capacitatea eliminării problemelor cu care actualul sistem se confruntă. Sprijinul din partea colegilor din coaliție nu există pentru această formulă a sistemului mixt și este lesne de înțeles, întrucât transformarea actualului sistem uninominal într-un sistem mixt ar aduce o mai bună reprezentare a minorității la nivelul legislativului românesc, lucru deloc dorit de PDL. 

     Se poate observa că, deși pare a exista un acord între PDL și UDMR, în ceea ce privește proiectul comasării alegerilor, acest element, din cadrul negocierilor dintre cele două formațiuni politice, este condiționat de un alt element și anume sistemul de vot. Astfel, propunerea pe care a exprimat-o recent UDMR-ul în ceea ce privește menținerea actualului sistem, renunțând la varianta sistemului electoral mixt, nu constituie neapărat expresia unui compromis cu reprezentanți ai PDL, fiecare formațiune urmărind maximizarea șanselor de câștig.

Din nou despre comasarea alegerilor: rațiunile invocate de actuala putere și replica opoziției

      Deși la referendumul din 2009, populația s-a pronunțat în favoarea reducerii numărului de parlamentari, recentele dezbateri în cadrul coaliției de guvernare schimbă datele problemei. PDL a renunțat la proiectul prin care se diminuează numărul de reprezentanți în legislativ, fiind de acord cu propunerea reprezentării în funcție de populație. Astfel, în dezbaterea publică organizată în jurul acestui subiect, Ministerul Administrației și Internelor a adus în atenție ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, pentru 2012, cu mențiunea păstrării normei de reprezentare a parlamentarilor, conform cadrului legislativ aflat în vigoare.   

      Motivul invocat de PDL, în ceea ce privește renunțarea la ideea reducerii numărului de parlamentari, pe care au susținut-o anterior, a fost acela al oferirii, prin acest proiect, unui eventul avantaj UDMR-ului, această formațiune politică obținând mai multe locuri în Senat decât are în prezent. Așadar varianta care susținea un număr total de 88 de senatori, câte doi pentru fiecare județ și câte unul pentru fiecare sector al capitalei, nu ar fi adus o poziție avantajoasă actualei puteri, fapt pentru care s-a decis renunțarea la o asemenea formulă. 

    Ceea ce dorește să evidențieze PDL, este inserarea acestei inițiative a comasării, distinctă de cea a modalității alegerii parlamentarilor, pe fondul unui proiect, mai amplu, de modificare a Constituției, considerând că aceasta constituie un real imperativ, ca urmare a voinței exprimate de populație în urma referendumului. Astfel, doar în urma unei eventuale modificări a cadrului legislativ, o redefinire a legii electorale se cuvine să includă referiri concrete la procedurile, privitoare la alegerile locale și cele parlamentare. 

      Se observă o încercare din partea PDL de a delimita clar etapele efortului în direcția schimbării actualului cadru normativ, referitor la configurația legislativului, la procedurile prin care această configurație să se materializeze. Opoziția replică, însă, prin reprezentanți ai PNL, că decizia PDL de a menține actuala modalitate de construire a legislativului, renunțând la varianta reducerii numărului de parlamentari și la ideea votului uninominal, a fost adoptată pe baza unor rațiuni în termeni de avantaje: actuala lege electorală s-ar dovedi benefică în comparație cu un cadru normativ care ar include modificările anterior menționate.   

     Indiferent de intențiile puterii, prin aceste decizii, contestate de opoziție, nu trebuie exclus din calcul un element important și anume: proiectul reconficurării legislativului, pe fondul revizuirii Constituției, în viziunea PDL, nu este lipsit de riscuri. Mai exact, din moment ce actuala coaliție nu are două treimi din fiecare cameră, necesare aprobării acestei revizuiri, legislativul are șanse să se mențină în actuala formulă: atât din punct de vedere numeric, cât și în ceea ce privește forma bicamerală. 

    În plus, opoziția susține ideea respingerii unui proiect din partea PDL, favorabil comasării, considerând potrivită și o moțiune de cenzură, în cazul în care va exista o angajare a răspunderii executivului pe un astfel de proiect. Ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, în 2012, a fost întâmpinată de potest în cadrul opoziției, fiind considerată drept exponentul eforturilor puterii de a obține cât mai multe avantaje, având consecințe grave asupra stabilității interne. Dacă se aduce în atenție cunoscuta inițiativă de suspendare a șefului statului, vehiculată la nivelul coaliției aflate în opoziție, atunci definirea proiectului comasării alegerilor ca abuz de putere, este perfect îndreptățită.