Faptul că sistemul de învățământ românesc se confruntă cu grave probleme, extinse la nivelul unor paliere diferite și complexe, nu constituie, din păcate, decât o realitate mai mult decât evidentă. Această realitate, uneori observată și de cele mai multe ori ignorată, a făcut obiectul unor discuții și dezbateri în contextul suspiciunilor referitoare la conduita profesională a ministrului educației proaspăt votat, Ioan Mang.
Credibilitatea acestuia este serios afectată, de acuzațiile care i se aduc, mai ales că responsabilitatea este una uriașă, din moment ce ca ministru al educației, care deja prezintă o arie considerabilă de probleme, ar trebui să constituie un model de cadru didactic, nu doar pentru învățământul universitar, cât și pentru cel preuniversitar, reper pentru cadre didactice, studenți și elevi, în egală măsură.
Reacția premierului, Victor Ponta a fost oarecum previzibilă: vina revine guvernărilor anterioare, incapabile să gestioneze problemele sistemului de învățământ, dominat de haos. Această problemă a fost calificată de premier drept o miză politică uriașă, iar comportamentul PDL, ca fiind unul iresponsabil, de neacceptat, în condițiile de față.
Dincolo de învinuiri reciproce, între putere și opoziție, pentru realitatea deprimantă din învățământul românesc, ar fi imperios necesar un survol în tot acest așa-zis haos din sistemul educației din România. S-ar identifica în mod cert calitatea îndoielnică capitalului uman, cu referire nu doar la studenți și elevi, ci iată și la cadrele didactice. De asemenea, încurajarea și mai mult recunoașterea mobilităților academice, prin diverse programe nu fac parte din realitățile celor mai multe dintre centrele universitare, cu pretenții din România. Cei care se întorc cu astfel de experiențe educaționale din Occident află că nu pot decât să confere CV-ului o notă exotică, fără a emite pretenții de aplicare a valorii formative a unei astfel de pregătiri, de a gândi și de a se exprima altfel.
Așadar schimbarea la nivel de mentalitate în centrele academice din țară nu s-a produs, cum ar fi fost de așteptat, după anii 90, ci dimpotrivă se asistă la conservarea unui sistem în neputințele lui, în ineficiența care se menține sub guvernările de orice culoare a spectrului politic românesc. În acest registru, vina nu poate fi atribuită guvernării PDL, așa cum a intenționat premierul să sublinieze.
Revenind la problema recent semnalată, a cazului ministrului educației Ioan Mang, premierul ar trebui să recurgă la măsuri adecvate, care se impun într-o astfel de situație, pe fondul obligației pe care și-a asumat-o. Dincolo de etica profesională, problema capătă conotații mai grave din moment ce acuzațiile aduse ministrului educației, pun la îndoială onestitatea și credibilitatea acestuia ca om. Aceasta este, cu siguranță, o deficiență care s-a dispersat cu îndrăzneală la nivelul multor subsisteme ale societății românești și care va avea implicații serioase, pe termen lung, atât timp cât singura reacție a factorilor responsabili este de a emite acuzații și de a se refugia în ignoranță, fără a se recurge la măsuri care se impun. În fond, cazul minstrului Ioan Mang este doar un exemplu din aria vastă de astfel de exemple, care există în sistemul educației românești. Care este utilitatea acestei descoperiri în lipsa măsurilor menite să corecteze erorile?
