Identitatea UNPR și schimbarea datelor problemei: mutații la nivelul electoratului uselist

      Nu este nici partid, nici personaj de benzi desenate, ci documentul care separă stânga europeană modernă și progresistă de stânga comunistă sau neocomunistă, mai exact, este vorba de Platforma de Stânga, conform afirmațiilor aparținând liderului UNPR, domnul Cristian Diaconescu. Există speranțe că UNPR va câștiga un procent considerabil la alegerile care urmează, mai ales prin sprijinul reciproc între aceasta și PDL. Obiectivul acestei susțineri reciproce dintre UNPR și PDL este împiedicarea unei diluări reciproce a voturilor, așa cum a subliniat Cristian Diaconescu. 

    Data preconizată pentru lansarea noii identități pe scena politică românească, în care se reflectă spiritul stângii europene moderne, nu este deloc întâmplătoare. Este vorba despre 10 noiembrie, o zi cu încărcătură simbolică deosebită, data la care a debutat distrugerea zidului Berlinului și care a marcat un nou început pentru stânga Europei civilizate, o nouă șansă pentru doctrina progresului și modernizării. 

      Obiectivul pe care și-l propune domnul Cristian Diaconescu prin conturarea acestei noi identități politice pe scena politică românească este acela de a oferi o alternativă viabilă la stânga comunistă, care nu se dovedește favorabilă progresului și emancipării. Această misiune, de modernizare a stângii în România revine, prin excelență, UNPR-ului o construcție civică reunind organizații ale societății civile, patronate, sindicate sau chiar formațiuni politice. Cu acest scop delimitat, domnul Cristian Diaconescu a susținut posibilitatea obținerii unei susțineri din partea partenerilor din coaliție, în pofida orientărilor ideologice de altă natură. 

      Miza a fost interesul național în numele căruia mutațiile de pe scena politică românească, oricât de surprinzătoare ar fi, reușesc să capteze atenția formațiunilor politice cu o identitate bine conturată. În aceste condiții, datele problemei se schimbă din moment ce UNPR contracarează comportamentul USL prin atragerea unui procent cât mai însemnat din electoratul moderat al PSD. Exodul masiv din cadrul PSD spre UNPR generează îngrijorări la nivelul alianței useliste, cu șanse destul de mari, de a se menține în opoziție, în cazul în care nu va obține la alegeri 50%+1 din mandate. 

      Încurajând dialogul social și așezând pe un plan prioritar interesul național și oferind o alternativă viabilă pentru electoratul PSD în raport cu social democrații care nu se regăsesc în perimetrul valorilor useliste. În acest context, este rațională dispoziția UNPR de a-și deschide ușile în fața susținătorilor USL care nu se regăsesc în principiile și obiectivele susținute de formațiune. Bazându-se pe reorientarea electoratului dezamăgit de alianța uselistă, formațiunea de centru stânga își conturează obiective ambițioase, crezând în victoria la alegerile care urmează. 

      Condițiile acestea îndreptățesc speranțele pe care reprezentanții UNPR le ilustrează, iar procentul de 10% pe care și l-au propus, pentru alegerile care urmează, este destul de realist. Important este ce anume a contribuit la aceste mutații, relativ recente, pe scena politică românească: conturarea unei coaliții de centru stânga focalizată pe atragerea patronatelor, sindicatelor și reprezentanților societății civile, cu scopul modernizării și progresului social și dezechilibrarea la nivelul electoratului uselit, primind foști susținători ai PSD. Răspunsul face referire la scopurile celor două entități politice, UNPR-ul oferind o definiție mai clară și cu putere mai mare de reprezentare a intereselor electoratului, dar și la realizările concrete ale celor două formațiuni, un test destul de dificil, mai ales în contextul actual.

Cum arată perspectiva realistă a șefului statului asupra crizei din România: certitudini și, mai ales, incertitudini

       Într-un moment de frământări în găsirea unor soluții viabile pentru situația dificilă, pe care România o are de înfruntat, pe fondul crizei economice extinse, șeful statului subliniază necesitatea unei perpective realiste asupra acesteia. Criza privită din acest unghi, ar aduce în atenție, ca aspecte semnificative, ce se impun a fi luate în serios: responsabilitatea, în chestiunile ce privesc bugetul, care prioritar revine executivului, precum și realizarea tuturor demersurilor pentru obținerea excedentului bugetar la sfârșitul anului. 

      Problema devine mai acută din moment ce împrumuturile destinate acoperirii deficitului însumează 13,2 miliarde de euro, iar din anul 2009 datoriile înregistrează o creștere alarmantă. De asemenea, în climatul general de îngrijorare, care persistă la nivel european, Traian Băsescu a inclus în expunere cazul Greciei cu referire la posibilitatea retragerii capitalului de către băncile grecești din România. Șeful statului a oferit asigurări că situația este sub controlul riguros al BNR și că nu sunt motive de îngrijorare în acest sens. 

      A dorit să sublinieze implicațiile negative ale austerității în România, cu vizibilitate sporită îndeosebi în sfera creșterii și dezvoltării, aducând în atenție importanța consumului. În acest context, continuarea, în nota împrumuturilor statului, este de neacceptat. În plus, domnul Traian Băsescu a considerat favorabilă precizarea referitoare la reducerile care se impun a fi făcute în perspectivă, acestea nefiind operate la nivelul pensiilor sau salariilor, ci vizând domenii care se pretează la asemenea măsuri. Așadar, șeful statului a intenționat să confirme o certitudine referitoare la posibilitatea  retragerii masive a capitalului de către băncile grecești din România, și anume: nu s-a înregsitrat o evoluție negativă în această arie și nu există temeri în această privință pe termen scurt. Însă, în același context, președintele a adus în atenție și o incertitudine: zonele asupra cărora anul viitor se vor opera reducerile, absolut necesare ameliorării situației critice, spre care alunecă România. 

       De asemenea, privatizarea ar constitui o parte importantă a soluției pe care șeful statului o vede, aceasta fiind o considerabilă sursă de venit, însă nu trebuie să se realizeze confuzia cu datul gratis, doar de dragul privatizării, conform celor menționate de Traian Băsescu. În acest context, managementul privat constituie o componentă vitală a reușitei în ceea ce privește privatizarea, propunere deja cunoscută, dar care nu este lipsită de neajunsuri. Așadar, cât de rezonabilă este propunerea managementului privat, cu scopul declarat de îmbunătățire a calității activității societăților comerciale aflate în posesia statului? Este vorba mai curând de o voință în a risipi energie, timp și resurse pentru implementarea unui proiect inutil. Important este aspectul numirii membrilor din noile comisii de selecție, care, cel mai probabil, va intra tot în competența statului. Iar competența acestor noi membri este o altă componentă anevoioasă a procesului de management privat, care incită la o analiză mai profundă a problematicii. Mai mult, în ce măsură este vizibilă o reală depolitizare a acestor societăți și regii autonome din moment ce numirile politice persistă? 

      În pofida acestor neajunsuri, însă, domnul Traian Băsescu dorește să asigure că România nu este în punctul intrării într-un eventual derapaj, din moment ce executivul este în măsură să-și asume răspunderea în legătură cu o serie de proiecte legislative vitale, un posibil obstacol fiind Senatul, considerat compromis. În perimetrul delimitat de aspectele anterior prezentate, cu certitudini și incertitudini, se conturează perspectiva realistă pe acre șeful statului o propune în analiza crizei pe acre România o traversează.

Proiectul social și economic de care România are nevoie în perspectivă: propunerea domnului Ion Iliescu

      Dintre recentele dezbateri din cadrul PSD, în contextul pregătirii pentru alegerile care urmează, perspectiva de abordare a președintelui de onoare a formațiunii, Ion Iliescu, merită a fi supusă atenției. Temele importante, în opinia dumnealui, care ar trebui să se regăsească, nu doar la nivelul stângii de pe scena politică românească, sunt întărirea democrației și statul social responsabil. Acestea ar trebui să constituie exigențe ale tuturor formațiunilor politice indiferent de ideologie, mai ales în contextul actual. 

      Democrația românească, nefiind funcțională, clarifică un aspect demn de luat în seamă în momentul în care se recurge la o analiză pertinentă a faptelor și situațiilor de pe scena politică. Se poate vorbi de o bună guvernare? Răspunsul pe care îl dau reprezentanții stângii este negativ, invocând argumente din sfera economicului: România se situează la un nivel critic. 

      Astfel, domnul Ion Iliescu subliniază necesitatea unei schimbări radicale a proiectului social și economic care până în momentul de față nu și-a dovedit eficiența, ci mai curând forța distructivă, diminuând șansele unei democrații reale la nivelul exigențelor europene. Calificând democrația românească drept una degradată, președintele de onoare al PSD se declară ferm împotriva soluției actualei guvernări la criza cu care România se confruntă, adică reducerea consumului, care poartă nuanțe noi, diferite de cele ale reducerii consumului din anii 80. Astfel, reducerea salariilor și pensiilor care se reflectă în puterea de cumpărare diminuată, precum și reducerea cantitativă și calitativă a serviciilor publice furnizate, sunt elemente ale unei viziuni inadecvate a guvernării, în legătură cu ceea ce se întâmplă în prezent, în România. 

      Paralela între dezastrul economic și social din anii comunismului în România și dezastrul la care asistăm în prezent, aduce în atenție gravitatea situației actuale, din moment ce ținta de deficit bugetar întunecă proiectul de perspectivă pentru dezvoltarea țării. De asemenea, din peisajul deprimant, nu lipsește neîncrederea pe care investitorii o dovedesc în România, ca un aspect influențat tot de proasta guvernare. În contextul acestor considerații, măsurile de austeritate nu contribuie la combaterea crizei, ci dimpotrivă, susțin amplificarea acesteia, conturând, în același timp, incapacitatea actualei guvernări. 

      În alți termeni, domnul Ion Iliescu aduce în atenție imperativul schimbării proiectului social și economic din prezent, cu altul mai eficient, care să poarte amprenta statului social și care să includă priorități, vizând cheltuirea adecvată a banilor publici, precum și mecanisme coerente de control a tuturor cheltuielilor. Amenințările care se conturează în viitorul peisaj românesc sunt, printre altele, polarizarea socială și amplificarea inegalităților. Măsurile economice aberante nu fac decât să favorizeze extinderea acestor fenomene care amenință democrația în România, fapt pentru care actuala putere, în opinia PSD, este antrenată într-un continuu efort de a se menține la același nivel, al incompetenței. 

     Intenția domnului Ion Iliescu este fără îndoială aceea de a proiecta o lumină pozitivă asupra formațiunii în numele căreia dezbate problematica crizei cu care România se confruntă, însă, această proiecție poate reuși doar în contextul unei comparații cu actuala guvernare. Astfel, proiectul PSD și, deopotrivă, al USL dorește să pară unul rezonabil și adecvat expectanțelor cetățenilor în aceste momente dificile pe care România le traversează.

Cum trebuie înțeles discursul Regelui Mihai I: realități și conotații

       Demnitatea, simplitatea și eleganța, cu care au fost aduse în atenție subiecte actuale și de o importanță deosebită pentru români, au fost vizibile în recentul discurs, în Parlament, al Regelui Mihai I al României. Această mențiune se impune dincolo de orice poziție favorabilă instituției monarhiei în România, deși în contextul dezbaterilor în jurul problematicii, pe care forma de guvernământ potrivită o generează, voci care subliniază funcționarea defectuoasă a Republicii postcomuniste sunt tot mai numeroase. 

      Focalizând atenția asupra aspectelor aduse în prim plan de către Majestatea Sa Regele, se poate observa trecerea subtilă de la debutul care imprimă respectul pentru trecut, subliniind importanța pe care trecutul o are în edificarea viitorului, la problemele sensibile ale eticii și competenței politice. Astfel, responsabilitatea clasei politice românești trebuie să se contureze în cadrele delimitate de aceste concepte, Regele ținând, de altfel, să sublinieze că o mare răspundere revine elitei românești. 

     Momentul 1989 este adus în atenție pentru simbolistica pe care o comportă în evoluția României, semnificând desprinderea de un trecut distrugător de valori și idealuri. De asemenea, este adus în atenție pentru forța pe care ar trebui să o demonstreze, în mobilizarea tuturor resurselor actuale de care România postcomunistă dispune și pe care decidenții politici se cuvine să le antreneze cu scopul concretizării democrației, în contextul axiologic mai larg, european, în care egoismul și demagogia nu-și au loc. 

     Liniile care ar trebui să ghideze activitatea politică în România, în contextul dinamicii permanente, al imprevizibilului, în opinia Regelui Mihai I, sunt identitatea și demnitatea. Urmând idealuri și nu interese, decidenții pot asigura o imagine demnă de respect a României, în ochii Europei. 

       Cert este că discursul Regelui Mihai I, al României în Parlament oferă un diagnostic coerent al situației în care actuala Republică postcomunistă România se află: în pofida avantajelor pe care o democrație le oferă, ca o serie de libertăți și o oarecare prosperitate, există partea mai puțin favorabilă a lucrurilor, în contextul în care instituțiile democratice nu sunt respectate, iar puterea devine personalizată. E regretabil faptul că lipsește considerația cuvenită față de o reală ierarhie a valorilor, e regretabil, de asemenea, faptul că lipsește respectul în raport cu anumite categorii sociale tratate cu dispreț și indiferență. 

       Astfel, paleta de aspecte negative, care întunecă chipul Republicii postcomuniste de astăzi, în ciuda depășirii momentului 1989, este cuprinzătoare cu implicații la nivelul domeniilor vitale vieții românești. Regele a inclus în șirul exemplelor administrația, învățământul, agricultura, mediul economic și cultural, subliniind, în mod subtil defectele în plan funcțional ale democrației în România. Substratul acestor afirmații îl constituie o serie de imperative la adresa clasei politice românești, căreia îi revine responsabilitatea construirii unei democrații solide demne de respectul și admirația altor state europene, însă, pentru acest lucru e nevoie de voință politică, care nu poate prinde contur decât pe un fond de reală etică  și competență. 

     Indubitabil, discursul Regelui Mihai I include o subtilă paralelă între Republica de astăzi și cea precedentă momentului 1989, precum și o comparație subînțeleasă a imaginii monarhiei cu situația descurajantă de astăzi a democrației românești. Fără a adopta o atitudine de condamnare, de ostilitate față de decidenții de astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai I a ilustrat prin discurs concizie și distincție, în semnalarea erorilor din cele două decenii ale democrației în România.

Lirism menit să impresioneze electoratul: angajamentele PSD enunțate de Victor Ponta

       Intenționând să evidențieze în ochii electoratului incompetența actualei puteri, liderul PSD, Victor Ponta a considerat de cuviință să puncteze câteva dintre problemele cu care România se confruntă și pe care guvernanții nu le-au inclus pe agenda priorităților, în activitatea guvernamentală. În acest context, domnul Ponta transformă eventualele planuri de soluționare a problemelor, din diverse și importante arii de activitate, în reale imperative ale formațiunii politice pe care o reprezintă. 

       Prin aceste angajamente, ferm subliniate, liderul PSD a dorit să aducă în atenția electoratului dificultățile cu care se confruntă România, pe fondul crizei generalizate, ilustrând totodată și incapacitatea actualei clase politice de a se angaja în demersuri constructive și eficiente, pentru înregistrarea progresului în perspectivă. Dorește să se înțeleagă faptul că doar sub o guvernare PSD, România s-ar putea dezvolta, în cadrele unei democrații reale, depășind stadiul dezastruos în care se află în prezent. 

     Astfel, un imperativ prioritar, intenționat enunțat în debutul șirului de angajamente ale PSD este reprezentat de antrenarea tuturor forțelor politice, pentru luarea deciziilor celor mai adaptate problemelor reale care afectează România, fără promisiuni ambalate în lirism, menit să impresioneze electoratul. De asemenea, un alt punct important al declarației domnului Victor Ponta a avut rolul de a diferenția modalitatea de identificare a problemelor, acestea nefiind cauzate de români, ci de putere, lovind astfel, în declarațiile aparținând reprezentanților altor formațiuni politice care considerau drept cauza dificultăților ca fiind oamenii, îndeosebi anumite categorii profesionale.

      Schimbând tactica de abordare a situației, Victor Ponta dorește să afișeze imaginea decidentului receptiv la problemele reale ale electoratului, imaginea liderului care se integrează în tabăra acestuia, distingându-se de membrii clasei politice, incompetente și ignorante. De aceea nu ezită să realizeze în mod tranșant diferența între PSD și actuala guvernare, prin formularea ,,nu suntem ca ei!,, considerând că electoratul va sesiza diferența și va acorda încrederea PSD-ului la alegerile care urmează. 

     În plus, președintele PSD s-a declarat împotriva vinderii avuției naționale la prețuri nesemnificative, realizând trimitere la Roșia Montană, precum și împotriva datoriilor frauduloase atribuite PDL-ului. Un aspect sensibil și foarte important pe care Victor Ponta l-a adus în atenție, ca unul dintre obiectivele însemnate ale PSD, se referă la criteriul de numire utilizat în administrație, care nu mai trebuie să fie politic cu excepția funcțiilor de ministru și de secretar de stat. Ceea ce va trebui să conteze în numirile din aparatul administrativ din România vor fi integritatea morală și competența. Foarte adevărat, foarte bine punctat, pentru a fi plăcut în ochii electoratului. 

      Problema este dacă cetățenii mai cred într-o clasă politică onestă, cu adevărat competentă și motivată în realizarea programului politic, într-o administrație eficientă ghidată de moralitate în activitatea pe care o desfășoară. Cert este că electoratul din România nu mai poate fi sensibilizat de lirismul diverșilor lideri care încearcă să afișeze programe politice cât mai atrăgătoare, identificând corect problemele cu care oamenii se confruntă, dar care se împiedică în găsirea soluțiilor de care este nevoie.

Cât de mult are nevoie România de regionalizare: divergențe pe scena politică

      Problema regionalizării revine în atenție, aducând în prim plan aspecte diverse, în funcție de perspectiva din care este analizată. Reorganizarea teritorială se impune prin Programul de dezvoltare al Comisiei Europene, pentru anul 2013-2014, pe baza unei finanțări de la nivel european. Împărțirea teritorială pe doar 8 regiuni ar avea implicații importante la nivel decizional, din moment ce va fi posibilă o mai bună implementare a deciziilor, dar și un control în ceea ce privește respectarea acestor decizii de la nivel central, în teritoriu. De asemenea, un mai bun control ar putea fi exercitat și asupra investițiilor. Un aspect, cu o semnificație deosebită, îl constituie reducerea personalului din administrație, cu implicații la nivel bugetar.

     Interesant este de văzut în ce măsură reducerea personalului va genera o diminuare a birocrației, implicând și o eficiență sporită a aparatului administrativ. O privire mai atentă, în sfera reacțiilor diverșilor decidenți, cu privire la problematica generată de regionalizare, aduce în prim plan un spectru larg. Astfel, fostul ministru al Muncii, Senastian Lăzăroiu consideră că o eventuală amănare a reorganizării teritoriale ar periclita activitatea guvernamentală și situația de pe scena politicii românești, subliniind, în acest mod, însemnătatea deosebită pe care acest proiect o are pentru România. Gravitatea amânării este cu atât mai mare, cu cât, în opinia domnului Lăzăroiu, s-ar impune căderea executivului pentru implementarea acestei inițiative. 

       Ideea regionalizării nu se bucură de aceeași considerație din partea altor lideri politici, elocventă în acest sens fiind reacția liderului PDL, Crin Antonescu, care se declară în favoarea unei măsuri radicale, în contextul în care puterea va realiza demersuri concrete de punere în practică a proiectului regionalizării. Implementarea acestuia ar putea constitui motiv pentru ca opoziția să se retragă din Parlament. 

     Se poate constata că cei doi lidei nu percep reorganizarea teritorială în aceeași lumină, recurgând la afirmații contrastante pentru ilustrarea reacțiilor cu privire la acest proiect susținut de actuala putere. În contextul problematicii, pe care regionalizarea o presupune, este important de văzut în ce măsură aspectul sensibil al divergențelor interetnice capătă noi nuanțe. Mai mult, o altă componentă a peisajului, creat prin regionalizare în România, are implicații la nivel econoomic. Mai exact, în ce măsură reorganizarea teritorială ar putea influența situația economică a României, în contextul crizei pe care aceasta o traversează? Organizarea pe regiuni mai extinse ar lua în calcul eficiența activităților economice cu importanță deosebită în dezvoltarea economiei, de care România are nevoie? 

      Acestea constituie, însă, o fâșie îngustă din spectrul mai larg de probleme care apar prin realizarea proiectului reorganizării teritoriale în România. La nivel principial există destule aspecte pozitive pe care inițiativa ar putea să le ilustreze, din momentul implementării, dar răspunsuri concrete nu există deocamdată. Vor fi certitudini în măsura în care propunerea va prinde viață, depășind divergențele la nivel de opinie, vizibile în reacțiile diferitelor formațiuni politice, în momentul de față.

Emil Boc oferă asigurări cu privire la activitatea guvernamentală a anului 2012

      După ce s-a declarat în favoarea adoptării Legii asistenței sociale, premierul Emil Boc a dorit să accentueze câteva aspecte legate de viitoarele politici ale guvernului. În opinia prim-ministrului acestea nu vor fi influențate de faptul că anul 2012 este an electoral, ba mai mult, sume considerabile vor fi destinate investițiilor. Predicțiile în domeniul bugetar nu se vor realiza luând în calcul anul electoral, iar Legea asistenței sociale va reprezenta un act normativ cu relevanță însemnată în construirea imaginii bugetului pentru anul viitor. 

     De asemenea, a existat precizarea că repetarea greșelilor din trecut de către actuala clasă politică, mai exact a celor din 2008, întrucât acest lucru ar contribui la o nedorită decredibilizare a formațiunilor pe scena politicii românești. Ceea ce a dorit să aducă în atenție, domnul Emil Boc, a fost obiectivul prioritar în contextul actual, al situației economice dificile în care se află România: dezvoltarea printr-o politică economică adecvată, prin consecvența decidenților, în politica de stabilitate fiscală. 

     Mai mult, premierul se declară împotriva politicilor de natură populistă care nu fac altceva decât să asigure un procentaj cât mai conssitent în alegeri, cu prețul presiunilor asupra bugetului, ceea ce se va resimți la nivel economic, eliminând șansele de dezvoltare ale țării. Faptul că se vor aloca sume consistente în sfera investițiilor nu este în sine un aspect negativ al politicii declarate de premier, însă, este interesant de văzut cum anume aceste investiții vor contribui la dezvoltarea, despre care, însuși prim-ministrul vorbește, ca fiind unul dintre prioritățile executivului pentru anul 2012. 

    În plus, Emil Boc dă asigurări în ceea ce privește linia de acțiune a executivului, care se va încadra în rigurozitate, mai ales în sectorul economic, lucru esențial pentru România în acest mment. Dar cum anume va fi posibilă o ameliorare a situației economice dezolante, în absența unor politici rezonabile de încurajare a consumului? Se pare că acestă întrebare nu preocupă executivul, în schimb, premierul manifestă îngrijorare în ceea ce privește modul de acțiune a legislativului, care nu este de dorit să se antreneze în politici derapante.

    Se constată că șeful executivului vine cu obiective relevante, vitale pentru România în viitorul apropiat, așezând activitatea guvernamentală într-o lumină pozitivă, fără a omite câteva reproșuri la adresa legislativului. Prin toate acestea, dorește ca în mod subtil să asigure încrederea în forțele guvernamentale, în anul destul de dificil care se anunță, fiind în același timp, an electoral. Dacă se ia în calcul ceea ce a spus premierul, cum că politica guvernamentală pentru 2012 nu se va afla sub influența anului electoral, atunci care sunt acele principii sănătoase de care România are nevoie, ca să se dezvolte și care ar trebui să se regăsească la nivelul activității executivului?

Motivele pentru care premierul Emil Boc dorește o formulă unicamerală a legislativului din România

      Unul dintre obiectivele prioritare ale PDL, în anul 2012, este reprezentat de realizarea unui legislativ unicameral în România, așa cum specifică premierul Emil Boc. Acest deziderat enunțat cu mai mult timp în urmă de actuala putere, pe scena politică românească, se dorește a fi expresia voinței cetățenilor, care au optat pentru reducerea numărului parlamentarilor și formula unicamerală a legislativului. Asemenea modificări se impun într-o societate fostă comunistă, ca reacție la o serie de cerințe sociale, fiind posibile prin schimbări la nivelul actului constituțional. 

       Revizuirea Constituției este considerată de Emil Boc drept o necesitate, fapt pentru care a subliniat în numeroase rânduri, că PDL-ul este singura formațiune politică de pe scena politică românească, care în acțiunile și programele sale a ilustrat loialitatea față de cetățenii care și-au exprimat la referendum, preferința pentru Parlamentul unicameral. 

       Trebuie luate în calcul, la o analiză mai atentă, eventualele neajunsuri ale unei astfel de formule, într-un cadru democratic. În primul rând apare fireasca întrebare, în ce măsură un Parlament unicameral ar reprezenta voința electoratului, în condițiile în care prin reducerea numărului membrilor din legislativ, ar exista limite, anumite cadre restrictive. Apoi se pune problema calității actului legislativ, din moment ce în cadrul unui Parlament unicameral legile pot fi adoptate cu o mai mare ușurință și o mai mare rapiditate. De asemenea, aspectul subordonării într-un astfel de legislativ, evidențiază o mai mare posibilitate de dominare din partea Executivului sau a majorității din Parlament. 

        Astfel, în acest context, șeful statului ar avea o mai mare șansă de a-și impune propria strategie politică, decât în cazul unui Parlament cu două camere.Un aspect pozitiv al unui legislativ cu o singură cameră ar fi acela al diminuării sau chiar eliminării tensiunilor și divergențelor care ar putea exista între camerele unui Parlament bicameral, astfel încât relația dintre Executiv și legislativ ar fi mai mult de colaborare decât de opoziție. 

      Formula actuală a legislativului în România, a unui Parlament bicameral se dorește a fi o expresie a pluralismului politic, într-un cadru democratic, prin existența unei diversități de forțe politice în cele două camere. Se pare că acest lucru obstaculează eforturile PDL-ului de a-și subordona celelalte forțe politice de la nivelul legislativului, și de a le dicta propria linie de acțiune. Deși un sistem bicameral ar trebui să asigure o calitate mai însemnată a actului legislativ, prin dezbaterile mai ample pe care le permite, acest aspect nu se regăsește în lista punctelor forte ale puterii legislative în România, exemple relevante în acest sens fiind din abundență. 

      Nu trebuie omis aspectul negativ al întreținerii destul de costisitoare a unui astfel de legislativ, datorită numărului considerabil de membri, fapt pentru care, formula unicamerală ar constitui un avantaj, prin diminuarea unor astfel de cheltuieli, greu de suportat, mai ales în contextul actual. Așadar, inițiativa PDL-ului de a realiza un legislativ unicameral, nu vine pe fondul conștientizării avantajelor obiective, anterior enunțate, cum ar fi de dorit, ci mai curând, exprimă intenția acetei forțe politice de a-și impune strategia pe scena politică, fără a uita să aducă în atenția cetățenilor aspectele pozitive cu implicații directe asupra lor. 

      Ceea ce este destul de grav într-un stat care se dorește democratic, se referă la gradul de informare a electoratului în ceea ce privește aspectele legate de costurile și beneficiile unui legislativ în formula unicamerală, referitor la avantajele pe care o astfel de formulă le presupune în adoptarea legilor într-un stat de drept.

Primirea României în familia Schengen: reticența încă prezentă, vizibilă în decizia amânării aderării

        Integrarea României în spațiul Schengen constituie un subiect viu, destul de des abordat, după recentele dezbateri de la nivel european, care s-au finalizat cu respingerea țării noastre și a vecinilor bulgari, ca membri ai spațiului securizat, fără frontiere. Reticențele din partea olandezilor și finlandezilor se mențin, încă, fondate pe motive de corupție și crima organizată, invocate de acești membri. Reprezentanți belgieni la nivel oficial au adus în discuție îngrijorarea care ar trebui să existe la nivelul membrilor Schengen, cu privire la exportul crimei organizate și al corupției, în contextul în care România și Bulgaria vor fi acceptate, ca membri alături de alte state europene, care au deja o tradiție a eforturilor în vederea soluționării problemelor de această natură. 

       De asemenea, s-a adus în discuție, de altfel, pe bună dreptate, integrarea României în Uniunea Europeană, care s-a realizat în contextul neîndeplinirii tuturor condițiilor de către țara noastră, în acel moment. Rolul supunerii acestui aspect, dezbaterilor pe marginea subiectului aderării la spațiul Schengen, a fost acela de a sublinia consecințele negative ale unui proces neconform cu anumite norme generale la nivel european, care ar trebui să privească toate statele, fără excepție. Valul uriaș al integrării statelor din Europa Centrală și de Est nu a ținut cont de respectarea criteriilor de aderare la marea familie europeană, etapele fiind traversate prea repede, fără a se lua în calcul realitățile specifice acestei regiuni. 

       În contextul actual al accentuării reticențelor, în raport cu primirea României și Bulgariei în familia Schengen, această retrospectivă, asupra condițiilor în care s-a realizat integrarea în Uniunea Europeană, are menirea sublinierii argumentelor cu fundament empiric, în favoarea criticilor negative exprimate de Olanda sau Finlanda. Cu toate acestea, există o majoritate considerabilă în Parlamentul European care susține sprijinul pentru aderarea țării noastre și a Bulgariei la spațiul Schengen. 

        Trebuie menționat, că rezoluția în favoarea aderării nu este unică, existând o altă rezoluție care propune amânarea integrării, dar nu sunt vizibile șanse pentru a fi votată, în condițiile în care nu este întrunită o majoritate necesară, la nivelul formațiunilor politice. O altă poziție ostilă, la adresa includerii României în familia Schengen, este cea din partea Ungariei, fundamentată de aspectele sensibile de ordin etnic, la nivel oficial fiind adus în centrul dezbaterii problema acordării autonomiei Ținutului Secuiesc. 

       Analizând, diversitatea pozițiilor la nivelul Parlamentul European, în ceea ce privește integrarea României în spațiul securității frontierelor, se constată opinii divergente, de la cele care sunt favorabile extinderii spațiului Schengen spre Europa de Est, la cele ferm ostile acestui fapt, care deși sunt într-o pondere mai mică, au o însemnătate destul de mare în procesul decizional. O perspectivă obiectivă asupra acestor aspecte aduce în prim plan și argumente pertinente, ale statelor care se declară împotriva întegrării României, ca cele referitoare la corupția generalizată, care ar putea periclita siguranța celorlalți membri din momentul extinderii granițelor spre zona de est a Europei. 

     Astfel, nu se poate susține ideea că multe dintre ostilitățile ferm afișate la nivelul Parlamentului European, în ceea ce privește primirea României în Schengen, sunt fundamentate ideologic, ca expresie a credințelor unor formațiuni politice din anumite state, deja membre.

Vocea stângii progresiste pe scena politică românească: propuneri și realizări concrete

       Dintre aspectele care au determinat, recent, îndreptarea atenției spre UNPR, au fost propunerea formațiunii referitoare la introducerea programului guvernamental de susținerea a pensionarilor, numit Coșul de solidaritate, precum și intențiile de constituire a unei platforme civice de centru-stânga, vizând includerea unor formațiuni sindicale, organizații ale societății civile sau formațiuni politice. Scopul declarat al acestei noi entități este acela de a oferi posibilitatea, celor care se definesc în cadrul stângii, să elaboreze propuneri de natură legislativă, menite să soluționeze problemele cu care se confruntă România.

       Gabriel Oprea, președintele executiv al formațiunii, și-a exprimat încrederea în eventualul dialog dintre ideologiile distincte, ale dreptei și stângii politice, de pe scena politicii românești, subliniind însemnătatea pe care această colaborare ar putea să o aibă în condițiile în care axul acțiunilor este reprezentat de interesul național. De asemenea, domnul Gabriel Oprea nu a ezitat să-și exprime optimismul în ceea ce privește participarea la alegeri, unde consideră că UNPR-ul va avea șansele obținerii unui procent însemnat, bazându-se pe forțe proprii. 

      Pe de altă parte, coaliția de centru-stânga menită să întrunească forțele sindicatelor, patronatelor, diferitelor organizații ale societății civile, reprezintă o inițiativă, ca reacție la diversele contestații vizibile la adresa UNPR-ului, legate de incapacitatea acesteia de a ilustra o reală democrație socială așa cum susține. Vocea progresistă pe scena politicii românești declară ca prioritate a acțiunilor UNPR-ului, interesul național iar ca principala forță, o nouă formațiune de stânga, cu nuanțe progresiste. Printre liniile fundamentale ale programului se numără depășirea conservatorismului din aria politicii, discursului, organizării, al PSD-ului și racordarea la actualele tendințe de pe scena politică mondială, în contextul crizei economice. 

        Președintele de onoare al UNPR,  Cristian Diaconescu, a avut o reacție de respingere a setului de critici negative la adresa formațiunii, din partea unor reprezentanți ai PDL. Aceste critici se centrau pe posibilitatea includerii UNPR-ului în Mișcarea Populară, ceea ce ar putea contribui la amplificarea șanselor de câștigare a alegerilor. Cu alte cuvinte, PDL-ul a contestat capacitatea stângii progresisite de a se poziționa la un nivel satisfăcător în preferințele electoratului. 

        O inițiativă, destul de controversată, a formațiunii a fost Coșul de solidaritate, program menit să sprijine în jur de 5,1 milioane de pensionari, care au pensii sub salariul mediu net pe economie, adică sub 1.471 lei, prin care stânga progresistă în România a dorit să ofere un reper în sfera protecției sociale, demn de luat în calcul și de ulterioarele guvernări. O propunere mult mai îndrăzneață a progresiștilor a fost cea referitoare la introducerea formei de republică semiprezidențială în România, după modelul francez, având la bază rațiuni de ordin constituțional. În acești termeni, Parlamentul va fi în măsură să introducă o moțiune de cenzură constructivă, Constituția incluzând astfel referiri clare la posibilitatea de a înainta o propunere de premier, susținut de o listă, de către o majoritate constituită în legislativ. 

          Deși militează pentru un stat social activ, care respectă interesul național, intervenind în mod coerent și adaptat în alocarea resurselor, menite asigurării progresului într-un stat european, formațiunea fundamentată pe valorile ideologice de centru-stânga, se izbește adesea de criticile opoziției.

Reconfigurarea conceptuală a NATO și implicațiile acesteia la nivelul securității regionale

       Pe fondul creșterii componentelor noii ecuații de securitate la nivel internațional, opțiunea coalizării se conturează mai mult decât un imperativ al statelor lumii, având în vedere necesitatea obținerii unui orizont de siguranță strategică. Reconfigurările strategiilor de mare însemnătate la nivel internațional, ca cea a NATO sau cea a Uniunii Europene, sunt determinate de schimbarea naturii amenințărilor în contextul actual de securitate și, în mod cert, în perspectivă. 

       O componentă importantă a reacției la conflictele potențiale, generate de amenințări dintre cele mai diverse, cu implicații în multiple domenii, este reprezentată de viziune. Fără îndoială, aceasta se impune a se focaliza pe adaptabilitate conceptuală, astfel încât strategia să fie înțeleasă ca o politică comportamentală programată. Pe fondul intensificării amenințărilor în actualul mediu de securitate, NATO a demonstrat o determinare considerabilă în asumarea răspunderii în lupta contra acestora, realizând progrese importante în domeniile sale de activitate pe linia adaptării acestora la noile realități. În pofida acestui aspect demn de menționat, se impune specificarea faptului că NATO nu dispune de o strategie care să asigure unitatea capabilităților sale pentru combaterea tuturor amenințărilor, foarte puține dintre ele, previzibile. 

        Se poate constata că alianța deține o misiune și un set de instrumente necesare, dar îi lipsesc o viziune și o sarcină distinctă, în alți termeni, o strategie adecvat conturată pentru lupta împotriva noilor amenințări. Analizând ceea ce poate oferi alianța în prezent, se constată calitatea de forum al consultărilor politice, ilustrând un real front unit împotriva amenințărilor din mediul internațional de securitate, prin împărtășirea informațiilor și prin colaborare. Crearea Forței de Răspuns a NATO, posibilitatea organizării unei vaste game de operații militare multinaționale, grație structurii integrate, capacitățile de palnificare operațională constituie dovezi ale eforturilor de adaptare ale alianței la noile dimensiuni ale conflictelor și amenințărilor mediului internațional de securitate. 

       Orientarea pe termen lung a planificării se constituie ca o reală necesitate, la care alianța ar trebui să se raporteze în acțiunile viitoare. În acest context, de mare însemnătate este și reconsiderarea relațiilor dintre NATO și Rusia, care nu ar trebui definită în termeni de ostilitate și lipsită de orice incertitudini. Proiectul scutului antirachetă, foarte des adus în centrul dezbaterilor, în cadrul întâlnirilor de la nivel oficial constituie expresia unei astfel de inițiative a statelor membre NATO, de a-și valorifica forțele în definirea și prevenirea amenințărilor comune. 

     Decizia României, ca membru NATO, de a deveni parte în proiectul ce vizează scutul antirachetă, semnând recent acordul în vederea amplasării scutului pe teritoriul său, a generat un val de controverse în rândul statelor europene. Astfel, Ucraina își exprimă indecizia în sensul opțiunii cu NATO sau cu Rusia pentru o viitoare colaborare, în vederea construirii unui sistem antirachetă, solicitând detalii în ceea ce privește consultarea României cu vecinii din jur în momentul adoptări deciziei de a accepta amplasarea scutului antirachetă. Aducând în discuție și implicațiile la nivelul securității zonei extinsea Mării Negre, Ucraina a pus sub semnul incrtitudinii necesitatea prezenței soldaților americani la Deveselu, pe teritoriul țării noastre.

      România a dat asigurări că integrarea ei ca parte importantă în proiect nu are efecte dezastruoase pentru țările vecine, decizia de cooperare cu alianța, realizându-se într-un cadru transparent, al reacției defensive, așa încât incertitudinile și opozițiile diferitelor state europene sunt nejustificate. Proiectul constituie un element vital al noului concept de securitate pe care NATO își propune să-l dezvolte, în contextul amplificării tensiunilor din mediul internațional. În ce măsură acest proiect își va dovedi eficiența, ce implicații pe termen lung va avea în definirea relațiilor dintre NATO și Rusia și care vor fi implicațiile în contextul crizei economice, sunt aspecte care vor constitui obiecte ale dezbaterii în perspectivă.

Modul facil în definirea succesului în alegeri și dificultatea în lupta cu statul mafiot

        Modul defectuos în care este gestionată criza de actuala guvernare și mai ales efectele negative vizibile ale acesteia, aduc un val de îngrijorare și în rândul liderilor principalelor formațiuni politice. Astfel, președintele PSD, Victor Ponta și-a exprimat convingerea clară în ceea ce privește victoria alianței useliste, în alegeri, însă, a ținut să menționeze că temerile vizează perioada următoare acestora. 

      Motivele îngrijorării au la bază criza economică extinsă și efectele acesteia pe termen lung, ca urmare a incapacității de a gestiona în mod eficient de către guvernare. Atacul liderului PSD a fost foarte dur din moment ce a etichetat statul român drept ,,un stat mafiot,, care a luat locul precedentului stat comunist. Așa cum subliniază domnul Ponta, gravitatea situației actuale o depășește pe cea din perioada de dinainte de 1989 și este nevoie de un considerabil efort național pentru a soluționa multiplele probleme cu care România se confruntă în prezent. 

      În opinia lui Victor Ponta, USL are șanse considerabile de a câștiga alegerile de anul următor, indiferent dacă acestea vor avea loc în formula separată sau comasată, dar adevărata încercare va fi după alegeri, când va trebui antrenat un veritabil ansamblu de forțe și resurse în lupta cu ceea ce președintele PSD numește, statul mafiot care nu are, nicidecum, rolul aistențial, ci dimpotrivă este cel care suprimă orice speranță la un trai mai bun în România. 

      Mai mult decât atât, Victor Ponta nu a ezitat să accentueze faptul că acest stat mafiot este condus de Traian Băsescu și Emil Boc. Se constată că problema este identificată și definită, oarecum, în termeni reali fără a omite atacurile la actuala guvernare, în schimb, soluția este conturată destul de vag. În aceste condiții, nu există fundament pentru speranțele, în capacitatea USL , de a redresa situația din România, în cazul în care alianța va prelua puterea.

Măsurile de austeritate contestate și subtile sugestii pentru ca actuala guvernare să-și dovedească eficiența

          La puțin timp după afirmațiile domnului Ludovic Orban, din partea liberalilor, cu privire la măsurile de austeritate, de altfel ineficiente, ale guvernării actuale, președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu readuce în atenție subiectul crizei economice și al măsurilor inadecvate situației economice și contextului din România. 

          Un aspect similar adus în atenție, de către fostul președinte, a fost cel referitor la necesitatea relansării economice, prin stimularea economiei, punctând în același timp, importanța rolului pe care ar trebui să și-l asume actuala guvernare. Altfel spus, aceasta ar trebui să se raporteze în măsurile pe care le adoptă, la recomandările din partea FMI, care nu impune anumite politici naționale. 

        În acest context, intră în ecuație competența guvernanților în lansarea unui set de măsuri coerente, adaptate realității economice românești, cu menirea asigurării echilibrului macroeconomic. Mai mult decât atât, domnul Ion Iliescu a exemplificat, aducând în atenție, perioade de după 1989, în care economia țării a cunoscut redresare, sub guveranrea Văcăroiu, sau relansarea din timpul guvernării Năstase. De asemenea, președintele de onoare al PSD a ținut să menționeze faptul că reușita în ceea ce privește creșterea economică până acum a fost vizibilă în timpul guvernărilor de stânga. 

          Subtila sugestie, din partea PSD-ului, urmată de sublinierea, în mod tranșant, a unui aspect, deloc pozitiv, la adresa guvernării actuale: sporirea numărului angajaților în sfera aparatului administrativ, în contextul crizei pe care România o traversează. S-a constatat faptul că măsurile luate cu scopul accelerării procesului delicat de ieșire din criză, au avut un impact negativ asupra vieții, cu repercursiuni în numeroase domenii importante: educație, sănătate, cultură. 

       Cu aceeași subtilitate, Ion Iliescu a oferit o sugestie actualei guvernări, care ar trebui să valorifice potențialul din domeniul culturii, care oferă demnitate pe plan internațional României. Altfel spus, este de datoria guvernanților să antreneze resursele disponibile, în lupta cu problemele de ordin economic cu care se confruntă România. Atât Ludovic Orban cât și Ion Iliescu au subliniat deficiențele setului de măsuri adoptate de actuala guvernare, în concordanță cu viziunile formațiunilor politice pe care le reprezintă.Din ambele analize ale situației actuale din România, imperativul stimulării economice aduce în prim plan aspectul competenței guvernanților care lipsește.

Soluția crizei actuale în România, din perspectivă liberală:pașii formațiunilor politice, dictați de Ludovic Orban

      Ludovic Orban și-a exprimat părerea referitor la candidatura lui Crin Antonescu la funcția de prim -ministru, care, conform opiniei acestuia, ar fi mult mai adecvată în raport cu cea de șef al statului, pentru liderul PNL. Argumentele acestuia aduc în atenție aspectul sensibil al crizei economice care afectează România, accentuând faptul că doar o guvernare liberală ar contura o soluție viabilă, la problemele cu care țara se confruntă, mai exact stimularea economică a investițiilor și a consumului. 

        Acest set de sugestii din partea domnului Orban au fost însoțite de aprecieri cu privire la evoluția USL, din moment ce candidatura lui Crin Antonescu pentru funcția de prim ministru ar fi benefică uniunii în ansamblu, nu doar formațiunii liberale care, după părerea deputatului PNL, nu se îndreaptă spre stânga scenei politice. Dimpotrivă, dacă discuția se poartă în termeni de orientare a unei formațiuni politice, atunci este vizat PSD-ul care ar trebui să se îndrepte spre măsuri liberale, realizând pași spre dreapta scenei politice. 

     Astfel, deputatul liberal Ludovic Orban definește o relație de condiționare între candidatura lui Crin Antonescu la funcția de premier și progresul României în contextul crizei actuale cu care se confruntă și pentru care măsurile de reducere a cheltuielilor publice, adoptate de actuala guvernare, nu sunt eficiente. În alți termeni, domnul Orban propune anumiți pași de dans pentru principalele formațiuni politice, pe scena politică românească. Motivația acestui efort este destul de însemnată, din moment ce în opinia deputatului, măsurile liberale, funcția de premier a domnului Antonescu ar contribui într-o măsură considerabilă la salvarea României din impas. 

      Analiza succintă a domnului Ludovic Orban nu a exclus aspecte referitoare la toate formațiunile încorporate de alianța uselistă. Astfel, PSD-ul ar avea șanse și ar fi chiar potrivit, în opinia deputatului liberal, să desemneze un candidat la președinție, cel mai probabil, pe Victor Ponta. Mai mult, în ceea ce privește prezența conservatorilor în formația USL, aceasta este nesemnificativă, iar eliminarea PC din ecuație ar simplifica lucrurile, generând un teren propice pentru rezultate mai bune, decât ceea ce s-a obținut până în prezent. 

    În concluzie, soluția propusă de Ludovic Orban presupune un guvern USL, condus de liberali, implementarea unor politici de dreapta, precum și poziția de prim-ministru deținută de Crin Antonescu. De asemenea PSD-ul se impune să se îndrepte spre dreapta scenei politice românești, în contextul în care economia se zbate încă, în apele tulburi ale crizei.

Mișcarea Populară își închide ușile în fața UNPR: declarații de incriminare reciprocă între dreapta și centru-stânga

        Mișcarea Populară ilustrează, în cel mai adecvat mod cu putință, discrepanța între scopul pentru care a fost creată și imaginea falsă pe care dorește, cu încăpățânare, să o afișeze. Mai exact, între sprijinirea PDL-ului la alegerile preconizate în 2012 și stimularea participării civice la viața politică românească, sunt aspecte care nu au puncte de confluență, oricât de mult s-ar forța lucrurile și interpretările. 

       Creație guvernamentală, fiind nu poate sprijini decât guvernarea, nicidecum nu poate constitui o reală expresie a societății civile, în special, sau a expectanțelor  cetățenilor, în general. Dar, așa cum ne-am obișnuit, contrastele sunt în trend, pe scena politicii românești, mai ales, în perioada premergătoare alegerilor, care se dovedește a fi pe cât de importantă pentru cetățeni, pe atât de favorabilă diverselor formațiuni politice. Fiecare dintre acestea afișează un program surprinzător de adecvat așteptărilor electoratului, dar surpriza mai mare va fi după alegeri. 

        În acest context, nu sunt excluse ostilitățile, mai mult sau mai puțin voalate, între diferitele formațiuni politice, alianțe, mișcări populare. Domnul Sever Voinescu a subliniat clar reticența față de includerea UNPR-ului în Mișcarea Populară. Purtătorul de cuvânt al PDL a dorit să precizeze că ușa nu este deschisă UNPR-ului, din moment ce Mișcarea Populară se dorește a fi o entitate de dreapta. 

        În tabăra adversă, președintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, subliniază că nu a dorit includerea uniunii în Mișcarea Populară și că acest lucru nu va fi posibil, din moment ce UNPR se încadrează ca formațiune de centru-stânga. Ostilitățile au fost exprimate mult mai acut, astfel încât, Cristian Diaconescu a caracterizat Mișcarea Populară ca o ,,metaforă,, lipsindu-i un program adecvat, precum și linii ale unei politici consecvente. 

      Așadar, mișcării i se contestă calitatea de actor cu șanse reale pe scena politică românească, în competiția electorală, domnul Cristian Diaconescu, oferind și o prognoză deloc încurajatoare. În opinia dumnealui, formaținile încorporate de Mișcarea Populară nu pot câștiga alegerile din moment ce reprezentanții acestora nu-și găsesc locul în politica românească. 

       Privind tabloul declarațiilor în ansamblu, se constată opoziția acestora, din moment ce președintele UNPR susține că nu a solicitat includerea uniunii în mișcare, iar Sever Voinescu accentuează ostilitatea față de eventuala primire a acesteia în Mișcarea Populară. Replicile exponenților formațiunilor, de dreapta și de centru stânga se demontează reciproc, așa încât din ceea ce a afirmat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu se înțelege că UNPR ar fi bătut la ușa Mișcării Populare, iar pe de altă parte, Cristian Diaconescu neagă orice intenție declarată de a include uniunea în formațiunea de dreapta.

Tulburările provocate de PC în cadrul alianței useliste, reacții și prognoze

        Așa cum s-a constatat, în urma recentelor evenimente din interiorul construcției useliste, proiectul celor trei culori, pe scena politică românească, PSD, PNL și PC. Alianța de Centru Dreapta (ACD), a evidențiat existența unor tensiuni, provocate în special de reprezentanții conservatori, amenințând rezistența și coerența întregii construcții useliste. Ilustrativă este candidatura de la Iași a lui Tudor Ciuhodaru, care ulterior a decis să treacă la UNPR sau sprijinirea candidaturii lui Sorin Oprescu, la București, de către Victor Ponta și Crin Antonescu, copreședinții construcției useliste. 

       Nemulțumirile, legate de comportamentul conservatorilor, nu au întârziat să apară, astfel încât, reprezentanți ai PNL, ca Relu Fenechiu au accentuat dezamăgirea generată de atitudinea PC în cadrul USL-ului. Argumentul liberalilor a fost acela al nerespectării regulii de la nivelul USL, aceasta fiind creată cu scopul obținerii succesului în alegeri, iar nu pentru a răspunde moftului unei formațiuni sau alteia. Candidaturile separate propuse de PC se înscriu în ceea ce se numește excepție, iar lideri ai PSD sau PNL nu acceptă astfel de devieri de la regula USL, întrucât i-ar anula identitatea, scopul construcției fiind oferirea unei alternative la actuala putere, pentru victoria la alegerile din 2012. 

     De asemenea, liderul PNL, Crin Antonescu și-a exprimat încrederea în viabilitatea USL-ului în ciuda disensiunilor acumulate în ultimul timp, prin originalitatea acțiunilor conservatorilor în cadrul uniunii. Așadar, construcția uselistă își va urma programul propus, iar în ceea ce privește reprezentanții PC în cadrul alianței, aceștia ar trebui să diminueze pretențiile nejustificate și să se conformeze la realitatea din cadrul construcției politice USL. Plecările din cadrul PC, ca cea a lui Tudor Ciuhodaru în urma excluderii acestuia din formațiune, ca demisia lui Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4 au generat numeroase reacții ostile, care au urmărit să sublinieze un fel de nonconformism al conservatorilor la normele useliste. 

      Ceea ce doresc stâlpii USL-ului să răspândească este că, în cadrul alianței, nu face fiecare ce dorește, ci că există un program, un set de reguli clare, care se impun a fi repere în acțiunile tuturor formațiunilor politice implicate, fără deviere de la acestea, fără interpretări și ajustări după bunul plac. În acest context, cei care pleacă dovedesc lipsă de curaj, în antrenarea într-o competiție ale cărei cadre s-au stabilit odată cu fondarea construcției useliste, iar cei care rămân sunt oameni pe care se poate conta. Prognoza liberalilor cu privire la realitatea din cadrul USL subliniază faptul că fără formațiunea conservatorilor, sau parțial cu aceasta, uniunea va merge mai departe, încrezătoare, având un program de respectat de la care nu se abate.

Instituția Monarhiei, în România, în prezent: între condamnare și nostalgia din cadrul PNȚCD

       La câteva decenii de la abolirea monarhiei, ca formă de guvernământ, care a aparținut României, sentimentele de nostalgie ale unora se împletesc cu reacțiile de condamnare la adresa regelui Mihai și a instituției monarhiei. Abdicarea care a avut loc sub presiunea șantajului generează încă numeroase controverse, iar abolirea Monarhiei nu a fost aprobată de Parlament, din moment ce nu a existat o confirmare a abolirii în cadrul Adunării Deputaților, cu un cvorum necesar, urmând practic și schimbarea formei de guvernământ a României din Monarhie în Republica Populară Română. De asemenea, a lipsit și confirmarea abolirii printr-un eventual referendum. 

            Pe aceste considerente apar în prezent voci care susțin faptul că juridic, România este încă un Regat, din moment ce abolirea a avut loc în circumstanțele anterior amintite. Așa se explică atitudinea unor lderi ai unor formațiuni politice, ca de exemplu PNȚCD, în numele căruia, Victor Ciorbea subliniază importanța și necesitatea organizării unei dezbateri reale în jurul aspectelor legate de forma de guvernământ a României. În slujba acestei ambiții, se va impune acțiunea de strângere a unui număr considerabil de semnături favorabile modificării legii fundamentale, cu scopul clarificării raportului dintre actuala formă de guvernământ, republica și monarhia, ca veche instituție. 

          Astfel, nostalgii cu privire la ceea ce a reprezentat România ca Monarhie, în timpul regelui Mihai, sunt vizibile pe fondul unei retorici oarecum similare cu realitatea descrisă de gânditorii antici, ca Platon sau Aristotel. Doar că aceștia din urmă recurg la o descriere a condițiilor de funcționare a unei forme de guvernământ, în lipsa unui model empiric la care să se raporteze, primul deducând teoria celor trei forme de guvernare din analiza sufletului uman, iar al doilea din analiza faptelor din sfera socialului. 

          Întebarea de la nivelul PNȚCD-ului, din prezent, care este cea mai bună formă de guvernământ?, are drept răspuns, monarhia, existând totuși unele îndoieli ale liderilor PNȚCD în ceea ce privește reușita reintroducerii monarhiei ca formă de guvernământ în România. Incertitudinea este îndreptățită de diversele ostilități afișate, în raport cu vechea instituție a monarhiei, începând de la șeful statului, Traian Băsescu, până la cetățenii care sunt oarecum sceptici în sondajele efectuate, în această privință. Așadar, reprezentanți ai PNȚCD sunt conștienți de posibilitățile reduse ca proiectul lor să prindă viață în contextul în care majoritatea românilor prezintă o mentalitate generată de perioada comunistă și alimentată de realitatea postcomunistă, în care domină spiritul republican. Așa devine explicabilă trecerea instituției monarhiei în sfera lipsei de însemnătate, a inacceptabilului, în viziunea majorității formațiunilor politice din România. 

        Cu toate acestea, există și păreri conform cărora, calea firească a României este aceea a unei monarhii, în spiritul pe care regele Mihai l-a ilustrat, în nota echilibrului, adevărului și demnității naționale. La întrebarea vizibilă și la nivelul filosofiei politice antice, care este cea mai bună formă de guvernământ?, în ceea ce privește cazul României, e dificil de dat un răspuns, în contextul în care și monarhia și republica, ambele testate, nu și-au dovedit virtuțile. Există doar aprecieri contrastante cu privire la cele două instituții.

Comportamentul nedemocratic al puterii și propunerea opoziției

          Structurarea vieții politice românești într-o entitate ideologică eterogenă, în care diferite forțe politice își exprimă programele, cât mai aproape de expectanțele electoratului pe care-l reprezintă și care, de altfel, le conferă legitimitate, se constituie într-o condiție vitală unei democrații reale. 

          Jocul de forțe dintre putere și opoziție necesită un cadru instituționalizat adecvat funcționării pluralismului politic într-o democrație care vrea să progreseze. Nu este cazul României, unde opoziția are doar rol decorativ, din moment ce, conform unor voci din PNL, puterea își asumă mai mult decât i se cuvine. 

         Încălcări ale prevederilor regulamentelor și regulilor parlamentare, ale legilor sunt aspecte care conturează o sfidare a unei democrații funcționale, o încercare clară a puterii de a-și subordona cadrul instituțional al statului în întregime. Ilustrative în acest sens sunt desemnările unor reprezentanți ai Curții de Conturi, Avocatului Poporului sau în cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum și audierile în lipsa cvorumului necesar. 

       Pe fondul unor nemulțumiri legate de modul în care PDL se comportă pe scena politică românească, în calitate de formațiune aflată la putere, reprezentanți ai opoziției consideră de cuviință adoptarea unor conduite extreme, ca demisionarea în bloc. Acest fapt ar putea avea o oarecare contribuție la îndreptarea stării de lucruri actuale din Parlamentul României, așa cum subliniază reprezentanți ai opoziției, ca senatorul PNL, Cornel Popa. Acesta consideră că varinata părăsirii sălii, zilnic ar fi insuficientă din moment ce neregulile înregistrate în legislativ, prin furtul de voturi sau prin includerea pe ordinea de zi a unor probleme prin raportare la interesele puterii, sunt de o gravitate considerabilă. 

        În acest context, de o radicalitate considerabilă este și măsura propusă de PNL care se va propaga în scurt timp în cadrul USL. Conform nemulțumirilor evidențiate de reprezentanți ai opoziției asistăm la un legislativ care deviază tot mai mult de la democrație, aspect care se împletește cu o putere ce încalcă reguli de bază ale unui regim real democratic, prin aruncarea opoziției în inutilitate.

        În acest peisaj, puterea nu înțelege sau refuză să înțeleagă și să aplice principiile definitorii unei funcționări democratice a instituțiilor statului. Astfel, când statul de drept nu este înțeles și definit drept, dovadă fiind nerespectarea imperativelor democratice, pluralismul politic și alternanța la guvernare, prin care opoziția poate deveni vizibilă, exprimând maturitate politică, survine întrebarea firească: în ce măsură democrația românească realizează pași spre progres?