Trendul de pe scena politică românească: formațiuni politice surprinzătoare și mișcări populare. Se poartă contrastele între intenții și rezultate.

          În contextul apariției unor noi formațiuni politice, pe scena politică românească, pe motivul exprimării pluralismului de opinii și idei, precum și de programe reale, ca expresie a democrației, reacțiile unor lideri politici se înscriu într-o arie a diversității. Însă, trebuie facută mențiunea că democrația este înțeleasă insuficient, iar ca urmare definită și aplicată limitat sau chiar eronat. 

         Astfel, liderul PNL, Crin Antonescu consideră că salvarea pluralismului românesc pe actuala scenă politică constituie o sarcină care revine tuturor formațiunilor politice, dar rolul fundamental aparține USL-ului și actualei puteri. În această viziune, alte formațiuni politice nou înființate nu au șansa de a participa la marea competiție de salvare a pluralismului în România, în calitate de forțe adevărate, fiind în cel mai fericit caz simple forțe antrenate într-un joc al marilor actori. 

          Formațiunile politice fără o tradiție recunoscută în peisajul politic românesc trebuie să treacă un test al seriozității, pentru a ilustra în ce măsură oferă posibilitatea de a fi absorbite de putere. Discuția deplasată în această zonă, a formațiunilor politice tinere, cu ambiții declarate, mai puțin ancorate în realitatea politică românească, supune atenției aspecte legate de Mișcarea Populară. 

           Trendul unirii unor forțe distincte, cu orientări în direcții diferite, prinde tot mai mult în realitatea politică românească, generând combinații dintre cele mai surprinzătoare: USL, ca exponent al lipsei de inspirație prin punerea împreună a socialiștilor, liberalilor și conservatorilor sau amalgamul între PDL, UNPR, PNȚCD, PP-DD și PNG. Aceata se vrea a fi Mișcarea Populară, o alianță cu rolul de a sprijini PDL la alegerile din 2012, însă faptul că este produsul unui guvern anulează esența, de structură constituită prin forțele societății civile. 

           Inițiatorii au luat involuntar în calcul și aspectul acesta, astfel încât sunt de părere că alianța ar trebui să includă și asociații sau mișcări civile, pentru a nu fi în mod exclusiv un amalgam de formațiuni politice. Scopul acestei mișcări în termeni democratici ar trebui să fie încurajarea participării civice pe scena politicii românești, însă e puțin probabil ca inițiatorii acestui proiect să fi pus la un nivel prioritar acest aspect. În plus, includerea formațiunilor ca Partidul Poporului sau PNG-ul pune sub semnul incertitudinii reușita unei astfel de agregații.Termenul de concretizare a acestei ambiții deosebite a PDL-ului, care dorește să atragă în jurul nucleului pe care-l reprezintă și alte formațiuni politice, este luna decembrie a anului în curs.

Revenirea în cadrul UNPR: între probabilitate și certitudine

        Liderul PC, Daniel Constantin, s-a declarat nemulțumit în raport cu atitudinea candidatului la Primăria Iași, deputatul Tudor Ciuhodaru, în condițiile în care acesta ar fi votat în Parlament alături de reprezentanții puterii. Astfel se impun anumite sancțiuni, plauzibile fiind excluderea din partid, precum și retragerea sprijinului politic. Deși deputatul a susținut că va candida din partea PC la Primăria Iașului, liderul formațiunii politice s-a declarat sceptic, în această privință. 

      Eventuala includere a lui Tudor Ciuhodaru în UNPR, a făcut obiectul atenției conservatorilor, însă liderul Daniel  Constantin nu are certitudinea acestui lucru. Există, totuși, unele bănuieli conform cărora, deputatul PC ar fi exprimat intenția de a se înscrie în UNPR, urmând să candideze din partea acestei formațiuni politice la Primăria Iașului. 

        Cert este că, indiferent de varianta pentru care va opta domnul Ciuhodaru, situația este destul de critică pentru USL. Imaginea de la Iași, înfățișează o scindare de forțe în interiorul construcției useliste, așa cum subliniază și viziunea domnului Victor Ponta, un exemplu al excepției de la regula USL, prin două candidaturi din partea acestei formațiuni la Primărie.
       În acest cadru, nu se mai poate vorbi de o regulă, cunoscut fiind faptul că excepția de la Iași nu este singura, iar apariția mai multor excepții deja pune la îndoială calitatea de regulă.O privire mai obiectivă și mai ancorată în realitate ar fi pus la îndoială capacitatea de funcționare a uniunii.
      Probabil că opțiunea lui Tudor Ciuhodaru de a reveni în interiorul UNPR, vine pe fondul nemulțumirii acestuia în ceea ce privește posibilitatea exprimării obiectivelor sale, găsind în formațiune mediul favorabil afirmării idealurilor politice, realitate pe care formațiunea uselistă, se pare, că nu i-a oferit-o.

Semne ale disoluției sau predicții nefondate?

        Construcția artificială, USL, prin unirea forțelor PSD și PNL, la care s-a alăturat și PC suferă schimbări pe măsură ce diverși membri prezintă obiectivele realizabile, în opinia lor, doar în cadrul acestei formule. Simptome ale inadaptării acesteia au fost semnalate de mai multe ori, un exemplu elocvent fiind situația de la Iași. Candidatura separată preferată de PC la Iași, prin Tudor Ciuhodaru, a ilustrat o situație care nu se încadrează în perimetrul unei normalități, așa cum a definit-o, liderul PSD, Victor Ponta, în termenii construcției useliste. În viziunea acestuia, depășirea cadrului anormalității de către situația de la Iași ar presupune participarea PC la alegeri singur, peste tot. 

        Pe de altă parte, în numele principiului menținerii coerenței politice, vicepreședintele PNL, Relu Fenechiu, s-a declarat pentru părăsirea construcției useliste de către PC, pentru participarea separată a acestei formațiuni politice la alegeri, urmând ca reintrarea în USL să se realizeze după alegerile generale. De asemenea, acesta a ținut să sublinieze faptul că alianța uselistă s-a fundamentat pe forțele unite ale PNL și PSD, astfel încât nu se justifică acest comportament al conservatorilor, pretențiile pe care aceștia le afișează, preferând candidatura separată a lui Tudor Ciuhodaru la Iași.

      Mai mult, poziția domnului Victor Ponta referitor la această situație a fost subliniată deseori, acesta considerând adecvată participarea separată a PC la alegeri, dar nu doar în unele zone, ci în toată țara.De asemenea, au existat numeroase solitări, mai mult sau mai puțin exprese, de a elimina PC din structura uselistă. În pofida acestui aspect, domnul Crin Antonescu neagă orice posibilitate de disoluție a USL, accentuând faptul că toate aceste informații sunt expresia ostilității puterii la adresa uniunii. 

        Astfel, predicțiile care ilustrează eventuala dispariție a construcției useliste în formula: PSD, PNL și PC, nu sunt fondate din moment ce uniunea va merge în continuare pe un drum bine stabilit în vederea atingerii obiectivelor propuse, prefigurându-se într-o puternică și importantă alternativă la actuala putere. 

      Pe fondul acestor considerente, chiar dacă dizolvarea USL nu va avea loc, situația distinctă de la Iași denotă incompatibilitatea uniunii la realitatea politică românească, incapacitatea acesteia de include în programul său obiectivele cu adevărat relevantepentru situația în care ne aflăm. Construcția uselistă s-a dorit a fi o uniune de forțe și de competențe, dar s-a dovedit a fi autodistructivă și incompetentă.

Când ridicolul devine posibil: politicieni din PSD și PNL au făcut echipă la propriu împotriva ziariștilor ieșeni

       Grija liderilor ieșeni, în contextul actual al multor probleme, care pulsează în sfera economică sau politică, se îndreaptă spre aspecte culturale, compatibile cu imaginea orașului, care râvnește la obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană. Mai puțin pragmatici, așadar, reprezentanții ieșenilor la nivel european își direcționează eforturile spre latura sensibilă, a culturii. Nimic contestabil până aici. Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan a inițiat un proiect care a avut ca scop desemnarea Iașului, drept Oraș European al Sportului.

      Aprecierile față de acest lucru nu au întârziat să apară, astfel încât, liderul PSD, Victor Ponta a ținut să felicite inițiatorul proiectului, europarlamentarul PSD, la Iași în cadrul unei conferințe de presă. Aprecierea aceastuia vine și pe fondul preferinței personale pentru sport, care privit ca o formă de cultură, conferă șanse considerabile orașului de a obține titlul de Capitală Culturală Europeană, peste ani buni, așa cum se preconizează în 2020. 

      Mai mult, acest oraș poate fi considerat ,,pe jumătate Capitală Culturală Europeanăˮ, prin desemnarea oficială recentă a Iașului drept Oraș European al Sportului, într-un cadru plin de entuziasm, trasat de domnul Ponta. Într-o formă originală, s-a hotărât să se marcheze deosebita victorie, mai exact,  prin organizarea unui meci care să opună echipa politicienilor, din care nu au lipsit primarul Gheorghe Nichita, Victor Ponta, Relu Fenechiu, Cristian Adomniței, precum și consilieri locali, ca Sorin Iacoban și Bogdan Bălanișcu, echipei ziariștilor ieșeni. 

     Acest fapt face obiectul ridicolului: echipa mixtă sub aspectul culorii politice joacă la propriu împotriva echipei de ziariști, în proaspătul declarat Oraș European al Sportului. Scorul înregistrat nu a favorizat vreuna din echipe, fiecare dintre acestea înscriind câte două goluri. 

      Acest lucru nu are vreo însemnătate, în schimb, ceea ce este cu adevărat important, dacă se va concretiza, este dezvoltarea în plan turistic a orașului, captarea de investiții avantajoase, odată cu obținerea titlului de Oraș European al Sportului. 

      Probabil, s-a intenționat ca acest meci să deschidă seria evenimentelor sportive, de mare importanță care se vor derula la Iași, în perspectivă. Chiar dacă se reține acest aspect, nu trebuie omis faptul că timp de o oră, cât a durat meciul, reprezentanți ai diferitelor formațiuni politice românești, de la nivel local și național, au făcut echipă, desigur, pentru viitoarea dezvoltare a Iașului.S-a văzut, că imposibilul devine posibil, mai bine zis, ridicolul devine posibil. Rămâne de văzut, în ce măsură îndeplinirea obiectivului ambițios, enunțat de europarlamentarul Cătălin Ivan, va deveni un fapt posibil.

Între afirmații și angajament concret: Teodor Baconschi și proiectul PDL

     Demiterea lui Sebastian Lăzăroiu, fostul ministru al Muncii, a generat reacții diverse, așa încât, prim-vicepreședintele PDL, Teodor Baconschi a replicat dur la adresa afirmațiilor realizate de către Radu Berceanu, nemulțumit de independența pe care Sebastian Lăzăroiu o afișase în raport cu democrat-liberalii.

        Declarațiile domnului Radu Berceanu, liderul PDL Dolj, au fost considerate radicale și voit ostile de către domnul Baconschi care, deși respectă decizia constituțională a premierului Emil Boc, de demitere a fostului ministru al Muncii, a ținut să sublinieze importanța pluralității de opinii în aria ideologică specifică PDL-ului. În această nuanță, domnul Sebastain Lăzăroiu este un om de valoare, antrenat într-un proiect vital democrației românești în general și PDL-ului, în mod special, care are nevoie de aliați de dreapta și-n afara partidului.

        Ceea ce dorește, domnul Teodor Baconschi, să evidențieze este menținerea acelui echilibru benefic, între rigurozitatea în interiorul formațiunii politice și dezbaterea internă reală, ca expresie a democrației. Astfel, unitatea indisolubilă în interiorul unei formațiuni, cu adevărat democratice, nu ar trebui să caracterizeze scena politică prezentă, fiind doar o amprentă a unei realități depășite și insuficiente, în a ilustra progresul real.

       Foarte frumoasă exprimarea domnului Baconschi, însă realitatea, descrisă de acesta, nu constituie rezultanta unei analize obiective, fiind cât se poate de părtinitoare. Pe fondul acestor observații, prim-vicepreședintele PDL, se declară favorabil unei preferințe a domnului Lăzăroiu, de a identifica potențiali aliați de dreapta, în afara PDL-ului.

        De altfel, Teodor Baconschi, a subliniat rolul deosebit care îi revine și pe care și-l asumă în unificarea tuturor forțelor dreptei politice românești. Acest obiectiv se integrează într-un proiect de viitor mai amplu, care, după părerea acestuia, lipsește stângii populiste. Desigur, că toate aceste expresii ideologice au menirea să convingă în legătură cu scopul bine fixat al prim-vicepreședintelui PDL, să confere o notă de distincție în tabloul ideologic românesc. Teoretic, există diversitate la nivel de principii declarate și afișate cu ipocrizie pe scena politică românească, dar ceea ce se poate contesta,este lipsa unei distincții, la nivel de program politic real și în ceea ce privește obiectivele concretizate.

        Așa că domnul Teodor Baconschi nu poate face altceva decât să se aventureze în afirmații, conform cărora societatea civilă necesită o implicare mult mai vizibilă într-o amplă mișcare populară, care nu poate fi decât benefică unei societăți democratice. Se constată că între afirmații și angajament concret se află o distanță considerabilă.

Aderarea României la spațiul Schengen – insucces, vinovați și scuze

       Verdictul dur dat recent României în ceea ce privește includerea în familia Schengen a securității frontierelor, reticența de care s-a izbit satul român, manifestată de Olanda și Finlanda, au generat reacții diverse, însă, nicidecum adecvate. În loc de o privire realistă asupra acestei situații, cu scopul adoptării unei atitudini constructive, se observă comportamente care condamnă decizia față de România și calitatea acesteia de membru Schengen. 

          E considerată ca ostilă, nedreaptă și voit îndreptată împotriva unui stat care este pregătit pe deplin din punct de vedere tehnic pentru a intra în spațiul liberei circulații și al securității frontierelor. Adevărul este că îndeplinirea criteriilor de ordin tehnic, nu se dovedește suficientă, în procesul prin care statul român trebuie să treacă, pentru ca marea familie Schengen să-și dea acordul extinderii spațiului, spre această zonă a Europei.

        Problemele care au conturat o lumină negativă în ceea ce privește România, dintre care securitatea precară la frontiere, generând imigrația ilegală, crima organizată, la care se adaugă corupția, aflată la un nivel considerabil, persistă și vor persista dacă va exista același refuz de a privi realist situația. 

          Domnul Traian Băsescu a considerat  că poziția celor doi membri Schengen, Olanda și Finlanda, care s-au declarat împotriva aderării României, a fost consecința prezenței în legislativul olandez a unei formațiuni extremiste de dreapta, precum și a opiniei publice ostile finlandeze, referitoare la imaginea negativă a rromilor. Cert este că, în opinia șefului de stat român, poziția fermă a celor doi membri Schengen echivalează cu un comportament non-european. 

           Cu alte cuvinte, versiunea domnului Traian Băsescu aduce în lumină factori de natură obiectivă, care au contribuit la insuccesul înregistrat de statul român. O asemenea atitudine, de nerecunoaștere a vectorilor reali,  care au condus la acest rezultat nesatisfăcător, nu poate decât să contureze o arie a pasivității care va fi un impediment pe termen lung în calea înregistrării unor eventuale evoluții.

          Pentru a nu devia de la această notă, a refuzului unei realități incomode, de acceptat și mai ales de asumat, prim-vicepreședintele PDL, domnul Sorin Frunzăverde, este de părere că la baza deciziei celor două state de a include România în aria Schengen, se află rațiuni de natură electorală, decizii politice interne ale Olandei și Finlandei. 

              Se pare că insuccesul declarat al României, în ceea ce privește integrarea în spațiul frontierelor sigure și deschise, nu este rezultatul unor comportamente interne inadecvate și incoerente, ci expresia unei ostilități a unora dintre membrii deja existenți. Viziunea PDL-ului asupra acestei realități conturează România ca victimă a unor decizii europene neprietenoase și voit nedrepte, ceea ce nu este adevărat.

Decizia amânării includerii României în familia Schengen – tristă, dar justă

         Subiectul aderării României la spațiul Schengen comportă o însemnătate remarcabilă, regăsindu-se la nivel de discurs sau dezbatere, în ultimul timp și aducând în lumină aspecte care ne convin mai mult sau mai puțin. Cert este că o privire realistă asupra evoluțiilor recente,  în această privință a aderării, scoate în lumină, preponderent, aspecte neplăcute. Lipsa unui control mai riguros din partea autorităților statelor membre asupra fluxului de cetățeni care au trecut granițele în scopul angajării la negru, constituie un astfel de aspect, negativ, chiar dacă aderarea prezintă ca primă virtute, libertatea mișcării, prin disoluția granițelor statelor membre.         

          Olanda și Finlanda rămân, în continuare, membri cu decizia foarte fermă de a se opune extinderii spațiului Schengen prin includerea României și a Bulgariei. Reticența celor doi membri este suficientă pentru obstacularea aderării statului nostru, din moment ce unanimitatea familiei Schengen este mai mult decât vitală acceptării unui nou membru. 

        Principalele impedimente sunt corupția și crima organizată, aspecte care necesită eforturi destul de serioase și pe termen lung, așa încât opoziția celor două state, Olanda și Finlanda este îndreptățită. Discuțiile referitoare la intrarea în Schengen nu pot face abstracție de aderarea României la Uniunea Europeană, proces care trebuie adus în atenție datorită importanței pe care o are. 

            Importanța trebuie identificată la nivelul ritmului cu care România a aderat la Uniune, trecând prea rapid peste etape vitale, care necesitau o atenție mai mare, eforturi considerabile dozate atent,  pe termen lung, și nicidecum o integrare forțată care a extins spațiul Uniunii Europene cu membri insuficient pregătiți, doar de dragul de a colora aria europeană, în culori pesimiste.

           În acest context, amânarea aderării României la spațiul Schengen este dreaptă, nefiind îndeplinite multe dintre condițiile pe care acquisul Schengen le presupune. Trebuie conștientizată gravitatea unei integrări forțate, cu etape arse prea repede, după experiența cu integrarea în Uniunea Europeană. În cazul unei astfel de integrări, problemele unui membru devin probleme ale altor membri, cu o serie de consecințe semnificativ negative, pe termen lung. 

       Astfel, în pofida faptului că domnul Traian Băsescu subliniază aspectul îndeplinirii criteriilor de natură tehnică, România nu este pe deplin pregătită pentru a putea fi acceptată în spațiul Schengen. Dificultățile în domeniul justiției și cele referitoare la frontiere sunt suficiente pentru a opri pașii pe care statul român dorește să-i facă spre Schengen.

Selecția pe criterii de competență a funcționarilor publici - un imperativ odată cu înființarea noului minister al Afacerilor Europene

       Odată cu învestirea în funcția de ministru al Afacerilor Europene a domnului Leonard Orban, pe 20 septembrie  2011, Traian Băsescu și-a exprimat regretul despărțirii de acesta, ca și consilier prezidențial, dar, în același timp, și entuziasmul referitor la colaborarea cu acesta în cadrul Executivului. De asemenea, președintele a ținut să menționeze că noul minister nu va gestiona resurse financiare și va răspunde de programul de asistență tehnică, așa încât fondurile europene vor fi incluse în aria responsabilităților autorităților de management.  

         Sarcina acestui minister nu va fi deloc una ușoară, din moment ce va avea un rol major, în ceea ce privește negocierea exercițiului bugetar din intervalul 2014-2020. O mențiune importantă, pe care domnul Traian Băsescu a adus-o în atenție a făcut referire la faptul că acest nou minister nu va avea implicații majore la nivelul aparatului bugetar, din moment ce va prelua structuri deja existente ca Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale sau Departamentul Afacerilor Europene. 

          Acest aspect aduce în prim plan și imposibilitatea primirii unor eventuale cereri de angajare, acest lucru fiind anticipat în mod atent de către domnul Traian Băsescu: ,,ca să nu existe emoții  și să ne trezim cu foarte multe cereri de angajare, Ministerul preia structuri existenteˮ. 

         Aprecierile domnului președinte la adresa activității fostului consilier prezidențial, Leonard Orban și recent numitului ministru al Afacerilor Europene, au alternat cu o serie de sugestii.  Astfel selecția a fost un aspect care a făcut obiectul sugestiilor, întrucât domnul Traian Băsescu a subliniat importanța competenței funcționarilor publici. De asemenea, a motivat importanța acestui aspect prin faptul că tot mai mulți funcționari publici dovedesc incompetență și corupție în activitatea desfășurată. 

          Nimic nou sau surprinzător până aici, dar probabil că domnul președinte a dorit să stabilească niște norme, să ofere direcții ferme de acțiune la fundamentarea unui nou minister cu atribuții deosebit de importante într-un cadru european.  Posibilitatea selectării pe criterii de competență a funcționarilor ar fi trebuit să caracterizeze toate ministerele, până în momentul de față, și să nu devină un imperativ doar la fundamentarea unui nou minister, ca cel al Afacerilor Europene. Acest lucru explică, însă, disfuncționalitățile și bilanțurile descurajante în sfera activității ministeriale în mai toate domeniile.

Optimismul lui Dan Diaconescu și efectele acestuia: o nouă formațiune politică și declarații aberante

     După eforturile considerabile și optimismul afișat adesea, Dan Diaconescu a obținut înscrierea formațiunii politice Partidul Poporului, la Curtea de Apel, București, subliniind că ziua de 19 septembrie va fi o zi de o importanță deosebită în istorie.

      În realitatea paralelă, în care trăiește domnul Diaconescu, formațiunea nou înființată, Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) reprezintă ,,a doua forță mare politică a țăriiˮ. Președintele Partidului Poporului este de părere că această zi ar trebui declarată liberă sau ziua ,,justiției cu adevărat independenteˮ, însă acest lucru se va întâmpla după ce va ajunge la putere. Are și această certitudine... 

     În opinia domnului Diaconescu nașterea acestei formațiuni ar echivala cu reala justiție, este o expresie a dreptății, o izbândă binemeritată, pentru care s-au realizat eforturi considerabile și care a fost așteptată de cei 765.000 de oameni semnatari ai proiectului Diaconescu. 

      Speranțele pe care președintele noii formațiuni le exprimă sunt foarte mari, astfel încât acesta își dorește ca într-un an să ajungă la guvernare. De asemenea, obiectivele programului politic al Partidului Poporului sunt nerealiste: scăderea taxelor și impozitelor, creșterea salariilor și pensiilor, precum și reforma în justiție incluzând participarea juraților la procese sau generalizarea eliberărilor pe cauțiune.

    Generozitatea domnului Dan Diaconescu nu se oprește la aceste aspecte, întrucât, om al justiției adevărate, fiind, consideră un element important despăgubirea celor care au fost nedreptățiți de statul român, prin oferirea a câte 20.000 de euro fiecăruia.

     Probabil că această generozitate remarcabilă pe care o afișează domnul Dan Diaconescu, în definirea programului său politic, exprimă o realitate paralelă, în care putem privi un  tablou al  comportamentelor  politice aberante.

      Înregistrrea acestei formațiuni politice va aduce, în mod cert, tot mai des, în atenție, declarații lipsite de fundament logic, desprinse dintr-o altă lume în care victoria în alegeri revine Partidului Poporului, iar cetățenii vor avea ,,o viață frumoasăˮ, cum însuși domnul Dan Diaconescu a ținut să specifice, plin de entuziasm, în urma înregistrării formațiunii politice.

Starea continuă a depresiei generale și forța vindecătoare a echilibrului macroeconomic

          Domnul Traian Băsescu a ținut să aducă la cunoștința românilor un fapt deloc încurajator: este imposibilă revenirea la salariile din 2010, din moment ce există un excedent de 200.000 da salariați. De asemenea, a subliniat importanța vitală pe care Fondul Monetar Internațional o are, dacă se ia în calcul faptul că acesta va acoperi în totalitate anul următor. 

          În aceste circumstanțe se impune ca România să ducă la îndeplinire toate obligațiile asumate prin acordul cu Uniunea Europeană și cu Fondul Monetar Internațional. Aducând în atenție deficitul de 3,6 miliarde de euro, domnul Băsescu a eliminat orice speranță în ceea ce privește indexarea pensiilor. Așa că lucrurile sunt foarte clare, dacă suntem conștienți, ca să continuăm în nota domnului președinte: depresia va deveni o constantă.         

          Aceasta nu va ocoli nici bugetarii, sacrificați prin diminuarea salariilor, astfel încât, revenirea integrală la salariile anului 2010, nu poate fi de domeniul realității din moment ce există excedentul celor 200.000 de salariați. Mai mult, tabloul sumbru va include și ajutoarele sociale, care vor trebui diminuate în mod radical, deoarece sursele financiare utilizate în această arie provin, de asemenea, din împrumuturi.

          Dacă realizăm o succintă retrospectivă, în ceea ce privește declarațiile domunului Traian Băsescu pe această temă sensibilă, nu trebuie să excludem din calcul faptul că nu se pune problema înghețării pensiilor până în 2014, ci doar amânarea unor plăți, pentru grupele 1 și 2 de muncă. 

         Acest aspect nu diminuează, însă, cu nimic gravitatea situației: România împrumută bani pentru plata pensiilor și plata salariilor din sistemul bugetar. Sacrificiul realizat de români în ultimii doi ani constituie partea unei realități triste, iar în contextul acestor aspecte subliniate de domnul Traian Băsescu, acesta tinde să devină o constantă pentru o perioadă considerabilă de timp. 

         Se pare că și anul următor, atât pensionarii cât și salariații din sistemul bugetar, vor suferi de aceeași depresie prelungită, în așteptarea echilibrului macroeconomic. Acest echilibru la care sperăm să se ajungă va echivala cu însănătoșirea financiară a României, și implicit cu vindecarea depresiei generale a populației care s-a sacrificat și va trebui să mai aștepte.

Excepția de la regula USL la Iași și reacția lui Victor Ponta

           Iașul nu s-a conformat prescripțiilor USL, așa încât, domnul Victor Ponta, într-o conferință, la Iași, care a avut loc în urmă cu trei zile, a descris această situație ca ieșită din perimetrul normalității, propunând și o eventuală soluție. Aceasta ar presupune o decizie mai fermă din partea conservatorilor în ceea ce privește regimul candidaturilor: ori în cadrul USL ori candidaturi separate.

          În aceste cadre de discuție, e destul de clar că regula are cel mult o excepție, iar mai multe excepții deja anulează regula. Exigența exprimată de Victor Ponta este mult mai semnificativă, în sensul că liderul PSD nu dorește nici măcar excepția de la Iași, făcând referiri bine delimitate și sublinieri ferme, în ceea ce privește situația de aici.

          Tudor Ciuhodaru va candida la Primăria Iași din partea formațiunii politice a cărui vicepreședinte este, adică din partea PC, fapt care ilustrează că Iașul nu se conformează regulii USL. Candidatul PC va întra în competiție împotriva lui Gheorghe Nichita, sprijinit de USL. Acesta din urmă a accentuat că această opțiune a PC pentru o candidatură separată nu ar trebui să caracterizeze doar realitatea alegerilor locale ieșene, ci dimpotrivă să se regăsescă pe toate listele din țară.

          Analizând sondajele efectuate până în prezent, ambii sunt candidați cu însemnate șanse, care își subliniază ferm pozițiile, neexistând probabilitatea ca vreunul să renunțe. Tudor Ciuhodaru a ținut să aducă în atenție importanța electorilor, a căror voință a fost favorabilă candidaturii lui la primăria Iașului. De asemenea mobilizarea electoratului ieșean se impune cu atât mai mult cu cât se prefigurează un context al schimbării...în bine sau nu? Referitor la acest aspect nu există o certitudine, dar se știe ceea ce se poate numi normal sau anormal dacă ascultăm atent ceea ce spune liderul PSD. Victor Ponta a definit situația de la Iași ca una anormală, ca fiind ,,împotriva ideei în baza căreia s-a constituit USLˮ. Astfel, reacția acestuia este destul de fermă, declarându-și dezacordul față de multiplicarea situațiilor de genul celei de la Iași. Un alt caz de anormalitate este cel de la Buzău, unde USL susține un candidat din partea PNL, Cristian Bâgiu, iar liderul local Victor Mocanu și-a exprimat intenția de a participa, chiar în acest context.

          În acest caz, după cum a afirmat Victor Ponta, Partidul Conservator se cuvine să demonstreze același respect față atitudinea, de altfel, respectuoasă, a acestuia. Se înțelege, din aceasta, că regula USL se impune a fi respectată cu orice preț, în lipsa oricărei abateri. Așa că Iașul ar trebui să reconsidere armele pe care le va utiliza în cursa electorală pentru a nu dovedi un comportament care nu se încadrează în matricea USL. Ieșirea din anormalitate în viziunea domnului Victor Ponta presupune ca Partidul Conservator să participe singur la alegeri, peste tot. Astfel, o regulă nu permite nici măcar o excepție, iar situația creată la Iași, prin traiectoria creionată de ambițiile PC, atentează la calitatea de regulă a USL... în viziunea Ponta.

De ce propunerea ecologiștilor români nu ar trebui să primescă undă verde: o problemă cere soluții, nu alte probleme.

          În acest peisaj deprimant, se pare că optimismul nu a dispărut în totalitate și se află, cu precădere, la nivelul propunerilor guvernanților, care urmăresc cu orice preț să salveze democrația românească. Drept urmare, fie apar noi formațiuni politice cu obiective îndrăznețe, fie se revendică unele drepturi în numele unor comunități, fie se avansează soluții neașteptate la unele probleme cu care ne confruntăm, în ultimul timp, în unele domenii vitale ale dezvoltării unui stat european, în spirit democratic.

          După rușinoasele rezultate ale examenului național de bacalaureat de anul acesta, Partidul Ecologist Român aduce soluția salvatoare de facilitare a accesului la educația din mediul universitar a elevilor care nu au promovat. Mai exact, ecologiștii români propun Ministerului Educației, introducerea unui an pregătitor, în care conținuturile să se centreze pe noțiunile vitale primului an de studiu, dar și pe elemente de bază ale disciplinelor de bacalaureat.

           Pretinzând că această propunere vine pe fondul politicii ecologiștilor pentru oameni și în folosul oamenilor, aceștia susțin că varianta anului pregătitor în universități comportă avantaje și pentru bugetul statului, prin diminuarea cheltuielilor destinate ajutorului de șomaj.

           Adevărul este că se exagerează prin afirmații de genul că tinerii care nu au promovat examenul de bacalaureat de anul acesta sunt considerați excluși ai societății, transformându-i în victime. Cert este că rezultatele slabe nu pot fi puse doar pe seama reformelor după 1990, sau doar pe seama cadrelor didactice dezinteresate, ci revin într-o măsură și elevilor care nu s-au pregătit serios. Problema lipsei de repere reale pentru tineri, degradării morale a acestora sunt aspecte care nu îndreptățesc eticheta de victime asociată tinerilor care nu au promovat bacalaureatul.

           De asemenea, nu trebuie exclus din ecuație faptul că rezultatele din ultimii ani sunt slabe în general, iar exigențele de anul acesta în ceea ce privește desfășurarea examenului de bacalaureat au fost un alt factor generator de rezultate nesatisfăcătoare. Faptul că supraveghetorii au fost amenințați cu sancțiuni serioase în cazul în care vor permite copiatul în sălile de examen, a contribuit la dezvăluirea nivelului real de pregătire a elevilor.

          Așadar, ar fi cazul să nu ignorăm realitatea chiar dacă nu e prea comodă și să nu ne temem de adevăr: cei care nu au promovat anul acesta nu sunt decât victime ale propriei lor ignoranțe. Pe fondul acestor considerații, soluția propusă de ecologiști nu este deloc adecvată, ba dimpotrivă ar încuraja un haos deja existent în multe universități din țară, în ceea ce privește planurile de învățământ și implicit ar sprijini comoditatea caracteristică majorității elevilor. Situația nu s-ar îmbunătăți, ci s-ar îmbogăți cu o nouă serie de dificultăți.

O nouă afirmare a maghiarilor din România: PPMT pășește pe scena politică

           După ce judecătorii au respins inițiativa lui Laszlo Tokes de a înfința Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) invocând motivul lipsei promovării unor interese naționale, pe 15 septembrie 2011, decizia a fost în favoarea acestuia.Opțiunea pentru promovarea unei comunități, a fost aspectul care ar fi generat reticența judecătorilor în a admite inițial înregistrarea oficială a PPMT.

           Astfel că, de la decizia catalogată ,,discriminatorie, antidemocratică și absurdăˮ, ca reacție la o pierdere teritorială a maghiarilor, care nu fac decât să-și revendice niște drepturi minimale, asistăm la decizia definitivă și irevocabilă de înregistrare oficială a PPTM. Unul dintre efectele nașterii acestei formațiuni politice va fi vizibil în privința pătrunderii reprezentanților comunității maghiare în Parlament, în sensul că, probabil, se vor diminua șansele ca UDMR să atingă pragul electoral necesar de 5%, la alegerile din 2012.

           Pe de altă parte, liderii UDMR au conștientizat pericolul pe care apariția altui partid maghiar îl are, considerând că acesta are ca principal obiectiv eliminarea maghiarilor din Parlament. Ostilitățile s-au manifestat cu câteva luni în urmă, anul acesta și în sfera problemelor legate de reorganizarea administrativ-teritorială. Mai exact liderii maghiari au sublinait în mod expres că varianta reorganizării care nu se raportează la regiunile istorice va genera serioase conflicte.

           În eventuala reorganizare teritorială care nu va considera Ținutul Secuiesc, ca având un statut special, cu siguranță, așa cum au ținut să menționeze reprezentanții maghiari, vor fi manifestări ale nemulțumirii comunității etnice maghiare din Transilvania.

           Reproșurile față de UDMR care nu ar fi avut curajul să sublinieze cu mai multă fermitate problema Ținutului Secuiesc, în pofida circumstanțelor favorabile în care s-a aflat, au fost de asemenea relevante în descrierea protestului general al etnicilor maghiari. Nu este, de asemenea, exclus ca în perspectivă astfel de critici negative să apară, deși liderul noii formațiuni Toro Tibor s-a declarat în favoarea adoptării unei strategii comune cu UDMR și PCM (Partidul Civic Maghiar) în vederea asigurării unei reprezentări cât mai accentuate în Parlament.

           Problema sensibilă a identității minoritare necesită timp pentru eventuale soluții, iar orice decizie politică în defavoarea sau în favoarea afirmării autonomiei depline are efecte pe termen lung și pe multiple planuri, chiar cu ecouri în plan european. Deocamdată, autoritățile române se declară ferm împotriva oricărei recunoașteri a autonomiei administrative a etnicilor maghiari.

Pasul spre democrație cu Partidul Poporului

           Domnul Dan Diaconescu perseverează, cum rar ne e dat să vedem, în dorința de a pune bazele unei noi formațiuni politice, Partidul Poporului. După două cereri de înființare, respinse de către judecători, acesta a găsit oportun un alt moment în care să solicite același lucru, fiind animat de mai mult optimism. De data aceasta, însă, decizia finală a fost amânată până la începutul săptămânii următoare.

           Exprimându-și nemulțumirea, Dan Diaconescu consideră că situația amânării deciziei de mai bine de un an și jumătate poate fi descrisă ca una paradoxală, din moment ce, în sondajele adversarilor se regăsește un procent de 11%, existând și un număr de 765.000 de membri cu adeziuni semnate. În pofida acestor aspecte, destul de importante, chiar vitale, în opinia domnului Diaconescu, nu există un partid propriu-zis. Înregistrarea oficială a noii formațiuni politice cu numele de Partidul Poporului întârzie să prindă contur, însă, optimismul domnului Dan Diaconescu este considerabil din moment ce are certitudinea, că la începutul săptămânii viitoare decizia judecătorilor va fi în favoarea formațiunii politice pe care el o propune.

           Ar fi păcat să nu prindă viață un astfel de partid, în măsura în care asistăm la o democrație cioplită după interesul și înțelesul fiecăruia, întrucât, așa cum domnul Diaconescu însuși afirma, înființarea Partidului Poporului ar constitui ,,un pas în plus pentru democrația noastrăˮ. Probabil că nu ar trebui să întârzie să apară mulțumirile față de inițiativa altruistă a domnului Diaconescu de a salva democrația românească.

           Există și alternativa pentru cazul în care decizia judecătorească, referitoare la declararea oficială a noului partid, nu va fi favorabilă, va prelua un partid deja existent. Bazându-se pe electoratul indecis, domnul Dan Diaconecu are convingerea că la alegerile de anul viitor, acesta va opta pentru partidul propus de el, astfel încât Partidul Poporului se va clasa pe locul al doilea sau al treilea.

           Se pare că domnul Dan Diaconescu nu ia în calcul faptul că, deși Partidul Poporului se bucură de procente oarecum considerabile în sondaje, este foarte dificil, sau chiar imposibil, ca acestea să se transforme în voturi reale favorabile formațiunii.

           Rămâne de văzut în ce măsură optimismul domnului Diaconescu îi va ajuta în concretizarea obiectivului său de a înființa noul partid, pentru ca acesta să ajute la rândul său democrația românească să iasă din impas.

Lovitura perfectă a politicii imperfecte

        Valul problemelor în sistemul bugetar pare să se amplifice și nicidecum să se diminueze, cu atît mai puțin să dispară cu totul, într-o atmosferă inertă și întunecată de erorile guvernărilor care au adus în prim plan incompetența decizională.

        Eliminarea stimulentelor constituie una dintre isprăvile recente ale guvernanților, cu scopul, ferm invocat și des subliniat, de a soluționa problema bugetarilor, care pe fondul crizei generalizate pătimesc în tăcere de ceva vreme. Această politică, lipsită de strategie, nu face decât să anuleze orice mijloc de încurajare a performanței în muncă într-un mediu competitiv. 

         În acest peisaj, sunt tot mai des întâlnite afirmații de genul ,,statul este un manager comunistˮ, tocmai datorită acestei ,,politici de amputareˮ, cum a specificat  liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Mai mult, și sindicatele au etichetat statul român ca fiind comunist cu toate eforturile susținute și evoluțiile remarcabile înregistrate spre o democrație reală. Culmea, acestea nu prea se văd și nu prea se simt, iar la o analiză mai atentă, se poate identifica disproporționalitatea suportării crizei: mai exact, costurile sunt vizibil mai însemnate tot pentru cei care suferă mai mult, adică cei cu venituri mai mici, timp în care, cei cu venituri mai mari mai pot avea un pic de liniște în această privință. Monstrul numit criză va fi mai blând cu ei sau măcar își va pune o mască mai puțin înfricoșătoare.

         Într-o societate în care se vrea progresul  în lumina unei democrații reale, conceptul uniformizării nu ar trebui să se regăsească. Însă, nu ar trebui să fie o surpriză acest lucru pentru atmosfera românească, în care erorile guvernărilor se succed și se sprijină perfect una pe alta și unde răbdarea guvernaților, în a le suporta consecințele, este pe măsură.

         Astfel, inițiativa eliminării stimulentelor generează o uniformizare în sistemul salarial bugetar în care indiferent de performanțele individuale înregistrate toți vor fi ,,răsplătiți la felˮ. Atunci conceptul de mobilizare pe piața muncii, în sistemul bugetar  va suferi puțin... până la dispariție. Tocmai dispariția factorului competiției  are un rol deosebit prin faptul că subliniază caracterul imperfect al politicii actualei guvernări și prin aceasta, perfecțiunea loviturii: salariații din sistemul bugetar vor fi ținta preferată.

         Altfel spus, suntem condamnați la a privi politica imperfectă care lovește perfect: cei care au rabdat până acum nu vor avea altceva de făcut decât să pătimească în continuare, să tolereze în continuare erorile guvernamentale și consecințele acestora.

          Așadar, va persista o condamnare la a uita conceptul de performanță în muncă. Până la urmă ... ce e aia? sau mai bine spus pentru ce? Toți suntem egali ... în șansa la un coșmar interminabil, alimentat de realitatea problemelor din sistemul bugetar.

Cum propaganda include nu doar minciuni și promisiuni, ci și mari adevăruri

Afirmația recentă a domnului Sebastian Lăzăroiu, actualul ministru al Muncii și Protecției Sociale, conform căreia mita electorală provine din asistența socială a fost revelatoare, nu prin realitatea pe care a adus-o în atenție, de altfel, deja cunoscută de toată lumea, ci prin nonșalanța cu care face propaganda. Acest adevăr a fost inclus într-un discurs mult mai amplu ținut în fața tinerilor democrat-liberali, în cadrul școlii de vară din Eforie Nord.

Dorind să accentueze importanța schimbării de strategie, Sebastian Lăzăroiu a spus un mare adevăr: ,,Dacă vom continua să facem campanie cu găleți și pungi de zahăr  o să câștigăm, dar înseamnă că nu ne-am schimbat delocˮ. Perfect adevărat: campania care urmează va include generoase ajutoare pentru electoratul neinformat, sărac și naiv din păcate, pentru a nu se înregistra vreo abatere a PDL-ului de la tacticile binecunoscute din campaniile precedente.

Ceea ce este important pentru PDL constă în faptul că victoria în alegeri va fi asigurată prin fructificarea abilă a naivității și sărăciei electoratului, pentru că până la urmă succesul în alegeri este miza. Importanța este așa de mare încât, pentru această miză, se pun în mișcare toate resursele, inclusiv cele destinate asistenței sociale, care va rămâne fără scop. Pe fondul acestei realități survine întrebarea: care mai este scopul asistenței sociale, din moment ce un reprezentant al executivului cu responsabilități în aria protecției sociale afirmă cu franchețe, în atmosferă de  propagandă, că a continua folosirea ,,asistenței sociale pentru a mitui electoratulˮ va aduce câștigul în alegeri. 

Tot dumnealui recunoaște că această practică nu va genera o imagine a schimbării stării de lucruri, așa încât, se înțelege că PDL va fi fidel unei inerții distrugătoare. Probabil că nici domnul Lăzăroiu însuși nu a realizat adevărul pe care l-a spus în discursul său și că va încerca să ofere o altă interpretare afirmației sale, atribuind practica binecunoscută altor formațiuni politice. Din fericire pentru noi, cunoaștem foarte bine practicile generoase ale PDL-ului în campaniile electorale, suntem obișnuiți cu ele, ne-am obișnuit cu portocaliul specific, care sporește vizibilitatea comportamentelor menite să mobilizeze electoratul.

Culoarea trădează identități politice și se pare că are o tot mai mare importanță din moment ce o schimbare se impune și în această privință, astfel încât, formațiunea  a optat cu încredere și optimism pentru un verde deschis. Dar aspectul culorilor merită un tratament separat, atât pentru însemnătatea pe care le-o atribuie PDL-ul, dar mai ales, pentru a se vedea motivațiile și mizele, acestor opțiuni pentru schimbare în sfera cromaticii.

Înverzirea PDL-ului - Reinventare și evoluție prin culoare?

        Verdele deschis pentru care și-au exprimat opțiunea membrii PDL comportă o însemnătate deosebită, dacă ne raportăm la cele spuse de prim-vicepreședintele PDL Roberta Anastase, pentru Mediafax, și anume, că o anumită culoare trebuie să fie în conformitate cu evoluția partidului: ,,Cred că este momentul în care trebuie să găsim o altă culoare de identificare a partidului, adaptată evoluției noastreˮ.

        Un cuvânt pretențios atrage atenția și anume evoluția, care în opinia doamnei Anastase ar exista, dar neexprimată din păcate, așa încât, soluția se regăsește la nivelul cromaticii care să o ilustreze, depășind stadiul portocaliului anterior, insuficient de expresiv. Așadar, faptele nu dovedesc în ce măsură se înregistrează o evoluție, ci culoarea care face parte din strategia partidului, în cazul PDL-ului fiind vorba despre un verde deschis. Acesta se pare că este apreciat mai mult decât s-ar fi cuvenit din moment ce ajunge să substituie faptele concrete, rezultatele și responsabilitățile decidenților politici, vorbind în locul lor.

         Motivele care au impulsionat decizia în favoarea acestui verde se vor a fi fundamentate pe semnificația culorii în deplină armonie cu schimbările formațiunii PDL: culoarea renașterii se asortează perfect cu dorința de reinventare a partidului la nivel de strategie. Preferința pentru această culoare s-a fundamentat pe rațiunea unei ilustrări cât mai adecvate a evoluțiilor înregistrate de formațiune în timpul guvernării.

         Realitatea, însă, este aceea a lipsei unui nume real, construit prin fapte și obiective deplin  realizate, așa încât, se justifică afirmația doamnei Anastase: acesta ,,este momentul în care trebuie să găsim o altă culoareˮ. Motivul acesteia este cu siguranță altul, legat de lucruri mari ca evoluția sau progresul, pentru că ne-am obișnuit ca politicienii să trăiască într-o realitate paralelă cu cea în care ne aflăm și care ne sufocă orice speranță, în pofida verdelui și a înverzirii.

        Momentul schimbării se pare că este acela al campaniei electorale, în care portocaliul anterior nu prea mai avantajează, amintind de supărătoare eșecuri înregistrate, de un bilanț nefericit al guvernării anterioare. E devărat că, în acest context, o schimbare se impune cu necesitate, din păcate, însă, liberal-democrații au înțeles schimbarea doar în termeni de cromatică, optând pentru un verde care să le ofere o identitate falsă, un nume sub care să se ascundă.

        Așa că... PDL-ul a decis să înverzească, confirmând prin aceasta că lupul părul își schimbă, iar năravul ba.

Conotațiile unei întâlniri: Traian Băsescu și Barack Obama

        Vizita de lucru a președintelui României la Washington, din data de 13 septembrie constituie o expresie a garanției ultime de îndeplinire a prevederilor parteneriatelor strategice dintre România și Statele Unite ale Americii.

        Prin această vizită România a dorit să sublinieze importanța pe care astfel de parteneriate, în zona sensibilă și tot mai însemnată a securității, o dețin.  Confirmarea acestor aspecte a fost realizată prin semnarea acordului privind instalarea sistemului de apărare antirachetă pe teritoriul României de către cele două guverne.

        Acest fapt, se dorește a fi o piesă relevantă a politicii externe românești, din moment ce Statele Unite reprezintă cel mai important partener în aria securității pentru România. Este adevărat și faptul că, de numeroase ori și în diverse contexte, mai mult sau mai puțin favorabile, reprezentanți români ai politicii externe au invocat avantajul poziției strategice a țării noastre, fără a deplasa atenția și energia spre conturarea clară a unei arii de obiective de securitate foarte coerente.

        Nu poate fi negată importanța pe care statul român o are în această privință, însă, nici nu trebuie să recurgem la afirmații exagerate. Beneficii există de ambele părți, nu se știe dacă în măsură egală, sau cum sunt distribuite, în ce proporții… dar vizita domnului Băsescu oferă indicii în acest sens, chiar dacă destul e subtile.

        Această vizită a fost percepută ca o victorie considerabilă în diplomația românească. Mai mult, parteneriatul strategic, acoperă un spectru mai larg de domenii cum ar fi cooperarea politică, militară, economică, științifică, culturală. Enunțate la nivel de document, în lipsa unei concretizări nu fac decât să accentueze inerția caracteristică politicii externe românești.

        Statele Unite percep acest acord cel mai probabil ca o garanție în zona securității oferită de statul român, în timp ce domnul Traian Băsescu o consideră ca una dintre cele mai însemnate victorii din diplomația românească.

Cum o ecuație cu mai multe necunoscute devine simplă

        Deși domnul Traian Băsescu a catalogat educația drept ,,cea mai importantă resursă a unei națiuniˮ, punctând una dintre dificultățile sistemului de învățământ din România, ca aceea a slabelor rezultate obținute la examenul național de bacalaureat de anul acesta, nu reușeșete să schimbe cu nimic situația, ba dimpotrivă. Sunt arhicunoscute măsurile severe de diminuare a salariilor, persistența problemei spațiilor unităților de învățământ din țară și a resurselor materiale necesare unui proces didactic eficient într-o țară membră UE.

        Este adevărat că soluționarea unei probleme începe cu identificarea acesteia, e adevărat ce spune domnul Traian Băsescu, însă, nu este suficient. Partea cea mai importantă, aceea a acțiunilor și măsurilor concrete, menite să soluționeze efectiv problema învățământului românesc, nu este câtuși de puțin vizibilă. La școala de vară a UNPR, la Mangalia, în data de 10 septembrie 2011, președintele a semnalat problema forței de muncă românești necalificate, plasând vina asupra reformei din anii 1998-1999, care a generat un sistem ,,catastrofal de slabˮ.

        E greu de precizat, în ce măsură, problema calității îndoielnice a sistemului de învățământ din România, va fi soluționată, din moment ce bilanțuri descurajatoare se fac cunoscute în fiecare an, de ceva timp, iar măsurile întârzie să apară. Pentru aceste neajunsuri au fost învinuite adesea, de către guvernanți, cadrele didactice, despre care însă, nu s-a precizat că sunt nemotivate să muncească pe salarii josnice, care nu sunt suficiente nici pentru un trai modest. Fiecare tabără aruncă mingea de foc spre alta, așa încât sindicaliștii din învățământ consideră că vina aparține sistemului legislativ instabil, cu ordine care schimbă radical și fără eficiență probată situația din învățământul românesc.

       Problema rezultatelor slabe, în învățământul preuniversitar, are ecouri puternice și la nivelul învățământului universitar, unde tot mai mulți studenți ajung insuficient pregătiți, doar pentru a primi o diplomă, oricum parțial inutilă. Domnul Traian Băsescu a remarcat, tot parțial, problema, subliniind lipsa pregătirii adecvate a forței de muncă, însă a uitat să specifice și lipsa locurilor de muncă necesare, care afectează și pe cei bine pregătiți și competenți.

        Acest aspect întregește imaginea guvernanților români, obișnuiți să sublinieze latura problemei, care-i avantajează într-o anumită măsură. Asta înseamnă că niciodată nu e de vină conducerea… întotdeauna ecuațiile cu mai multe necunoscute pot fi reduse la cele care au o singură necunoscută. Dacă pentru  noi rămân mai multe necunoscute atunci problema ne revine în totalitate.