Valul
problemelor în sistemul bugetar pare să se amplifice și nicidecum să se
diminueze, cu atît mai puțin să dispară cu totul, într-o atmosferă inertă și
întunecată de erorile guvernărilor care au adus în prim plan incompetența
decizională.
Eliminarea
stimulentelor constituie una dintre isprăvile
recente ale guvernanților, cu scopul, ferm invocat și des subliniat, de a soluționa
problema bugetarilor, care pe fondul crizei generalizate pătimesc în tăcere de ceva
vreme. Această politică, lipsită de strategie, nu face decât să anuleze orice
mijloc de încurajare a performanței în muncă într-un mediu competitiv.
În acest peisaj, sunt
tot mai des întâlnite afirmații de genul ,,statul este un manager comunistˮ, tocmai
datorită acestei ,,politici de amputareˮ, cum a specificat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Mai mult, și
sindicatele au etichetat statul român ca fiind comunist cu toate eforturile susținute și evoluțiile
remarcabile înregistrate spre o
democrație reală. Culmea, acestea nu prea se văd și nu prea se simt, iar la
o analiză mai atentă, se poate identifica disproporționalitatea suportării
crizei: mai exact, costurile sunt vizibil mai însemnate tot pentru cei care
suferă mai mult, adică cei cu venituri mai mici, timp în care, cei cu venituri
mai mari mai pot avea un pic de liniște în această privință. Monstrul numit
criză va fi mai blând cu ei sau măcar își va pune o mască mai puțin
înfricoșătoare.
Într-o
societate în care se vrea progresul în
lumina unei democrații reale, conceptul uniformizării nu ar trebui să se
regăsească. Însă, nu ar trebui să fie o surpriză acest lucru pentru atmosfera
românească, în care erorile guvernărilor se succed și se sprijină perfect una pe
alta și unde răbdarea guvernaților, în a le suporta consecințele, este pe
măsură.
Astfel,
inițiativa eliminării stimulentelor generează o uniformizare în sistemul
salarial bugetar în care indiferent de performanțele individuale înregistrate
toți vor fi ,,răsplătiți la felˮ. Atunci conceptul de mobilizare pe piața
muncii, în sistemul bugetar va suferi
puțin... până la dispariție. Tocmai dispariția factorului competiției are un rol deosebit prin faptul că subliniază
caracterul imperfect al politicii actualei guvernări și prin aceasta,
perfecțiunea loviturii: salariații din sistemul bugetar vor fi ținta preferată.
Altfel
spus, suntem condamnați la a privi politica imperfectă care lovește perfect:
cei care au rabdat până acum nu vor avea altceva de făcut decât să pătimească în
continuare, să tolereze în continuare erorile guvernamentale și consecințele
acestora.
Așadar, va
persista o condamnare la a uita conceptul de performanță în muncă. Până la urmă
... ce e aia? sau mai bine spus pentru ce? Toți suntem egali ... în șansa la un
coșmar interminabil, alimentat de realitatea problemelor din sistemul bugetar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu