Despre ipotetica suspendare a șefului statului: de la ambiția opoziției la șansele reale de câștig

       După pierderea celei de-a doua funcții importante în stat, opoziția și-a diminuat considerabil posibilitatea unei majorități în camera superioară a legislativului, pierzând, în același timp, și susținerea UDMR-ului. Implicit, actuala coaliție de guvernare capătă mai multă putere și mai multe șanse de a concretiza inițiativele deja binecunoscute precum: comasarea legerilor locale cu cele parlamentare, regionalizarea sau diminuarea numărului de parlamentari. 

        Coaliția, aflată în tabăra opoziției, a pierdut un instrument de luptă important, prin incapacitatea de a obține funcția de președinte al Senatului, așa încât, în perspectivă, pe fondul mutațiilor recente din cadrul Parlamentului, va fi o misiune destul de dificilă pentru USL, în cazul în care aceasta va dori să împiedice concretizarea obiectivelor actualei puteri. 

         În pofida evenimentelor recente nefavorabile, opoziția definește ori de câte ori are ocazia, un obiectiv destul de ambițios și anume suspendarea șefului statului, Traian Băsescu. În acest context, se poate autodefini într-o coaliție anti-Băsescu, anti-actuala guvernare. De asemenea, se poate susține că USL constituie o veritabilă formațiune politică cu o identitate bine conturată, cu scop bine definit? Mai curând, poate fi vorba de o construcție voit îndreptată împotriva actualei conduceri? 

        Acest obiectiv de eliminare a actualei guvernări este însoțit de un optimism, adesea afișat de liderii USL, un optimism care merge până la a percepe recentele pierderi ca pe indicii ale unei întăriri a opoziției. Aceasta aduce în prim plan tema sensibilă a suspendării președintelui, invocând argumentul amenințării democrației românești de către Traian Băsescu, prin încălcarea legii fundamentale, asumarea abuzivă a unor prerogative sau subordonarea unor instituții ale statului. 

       Dincolo de gravitatea faptelor șefului statului, dincolo de ambiția coaliției, din opoziție de a înfăptui suspendarea lui Traian Băsescu nu trebuie exclus din calcul un element important și anume: majoritatea pe care se poate baza șeful statului, în ambele camere ale legislativului și care este destul de stabilă. În acest context, fireasca întrebare care survine este nu doar dacă pretențiile opoziției vor avea șanse să se concretizeze, dar este justă și întrebarea dacă aceste pretenții sunt realiste. 

       Intenția construcției useliste prin această ambiție a suspendării, în contextul pierderilor înregistrate recent, este de a îndrepta atenția electoratului spre un alt unghi, numai că pe baza argumentului anterior invocat, al majorității parlamentare stabile, care oferă sprijin președintelui, această suspendare nu are șanse de reușită. Mai curând, se poate vorbi de o nesuspendare, adică, în alți termeni, de o altă victorie a puterii, ceea ce ajută la plasarea actualei conduceri într-o lumină favorabilă în ochii electoratului. Altfel spus, din ipotetica suspendare a șefului statului, la propunerea unei opoziții tensionate de conflicte interne, cine se va plasa într-o lumină pozitivă, dincolo de argumentația împotrivă existentă: opoziția sau puterea?

Rezultatul competiției pentru șefia Senatului: interpretări și ulterioare implicații pe scena politică românească

      În urma tensiunilor de la nivelul Senatului, voturile s-au dovedit a fi în favoarea lui Vasile Blaga, ales președinte al camerei superioare a legislativului. Sprijinit de coaliție, acesta a avut drept contracandidat pe Titus Corlățean, susținut de USL. Climatul a fost destul de tensionat și din cauza pretențiilor enunțate de UDMR, pentru ca PDL să cedeze șefia Senatului, în defavoarea unui potențial candidat democrat-liberal, lucru deloc acceptabil. Argumentul reprezentanților PDL, cu privire la excluderea posibilității ca UDMR să solicite șefia Senatului, a fost faptul că grupul din legislativ al acestei formațiuni politice este inferior numeric, pentru a înainta astfel de pretenții. 

       Disensiunile au fost întreținute și de fermitatea, cu care opoziția și-a susținut dorința ocupării celei de-a doua funcții în stat, prin candidatul propus, Titus Corlățean. Voturile, deopotrivă din partea PNL, PSD și PC s-au pronunțat pentru acesta, reprezentanți ai USL, accentuând faptul că, de drept, acestă funcție revine opoziției, indiferent de orice demers, pe care PDL  îl realizează în încercarea de accede la aceasta. 

       Mai mult, președintele PSD, Victor Ponta a ținut să evidențieze care este realul scop al USL, și anume schimbarea conducerii, incluzând demersuri în ceea ce privește un nou președinte, dar și un nou șef al executivului. Astfel, a dorit să sublinieze că eforturile se îndreaptă spre un obiectiv mai amplu, mai ambițios, iar în ceea ce privește funcția de președinte al camerei superioare, aceasta nu constituie o prioritate a construcției useliste, în pofida susținerii candidaturii lui Titus Corlățean pentru această funcție. 

       În acest context, al pierderii funcției de președinte al Senatului de către candidatul din partea USL, se pune problema unei alte funcții în Biroul Permanent al camerei superioare, pe care PSD  să o primească, șanse mari fiind pentru o funcție de vicepreședinte, însă negocierile focusate pe acest subiect, sunt în derulare. În urma declarării rezultatului alegerilor din Senat, Titus Corlățean a subliniat importanța unei atitudini ferme și coerente pe care opoziția va trebui să o adopte în perspectivă, iar succesul va putea deveni o realitate, pe fondul fragilității pe care majoritatea o ilustrează. 

     Fiind convins că această funcție, disputată recent în cadrul camerei superioare, revenea, de drept, PSD-ului, Titus Corlățean a anunțat că decizia va fi atacată la Curtea Constituțională. Rămâne de văzut care va fi în cele din urmă poziția Curții Constituționale cu privire la această divergență pe scena politică românească, definită diferit: Titus Corlățean consideră că acestă competiție, pentru funcția de președinte al camerei superioare a Senatului este, mai curând, o chestiune de principiu, în timp ce Victor Ponta, criticând rațiunile pentru care PDL-ul a intrat în această competiție, consideră că este vorba despre o luptă pentru funcții.
       Referitor la reacția fostului președinte al Senatului, Mircea Geoană, acesta a subliniat contribuția pe care victoria PDL-ului în competiția pentru șefia Senatului, o are la conturarea poziției actualei puteri, pe scena politică românească. Critica a fost direcționată spre opoziția, care nefiind una reală, impune un nou obiectiv, și anume acela al construirii unei alternative, USL nefiind în măsură să întrupeze acest obiectiv ambițios. Mai acid, Mircea Geoană a subliniat că rezultatul alegerilor de la nivelul camerei superioare a legislativului ilustrează incapacitatea liderilor USL de a defini o alternativă coerentă și adecvată la actuala putere, anticipând, totodată și sfârșitul celor doi co-președinți ai construcției: Victor Ponta și Crin Antonescu. Proaspăt ales în funcția de președinte al camerei superioare a Parlamentului, Vasile Blaga a afirmat că prioritatea mandatului său este aceea a normalizării relațiilor dintre grupurile din cadrul legislativului.
      Dincolo de afirmațiile dinaintea competiției din Senat și dincolo de reacțiile opoziției post-alegeri, victoria coaliției de la guvernare, prin candidatul Vasile Blaga, care a câștigat cu 69 voturi, este certă întărirea poziției puterii, pe scena politică, din moment ce, două cele mai importante funcții în stat îi revin. În acest context, eforturile construcției useliste ar trebui să se intensifice în direcția conturării unei viziuni mai clare, a unei identități politice cu real potențial, pe scena politică românească, în perspectivă.

Ce înseamnă noua construcție politică definită de Mircea Geoană? Contrastul dintre intenții și realitate.

      În urma excluderii din PSD și a revocării din funcția de președinte al Senatului, Mircea Geoană afișează încrederea în antrenarea forțelor, în vederea conturării unei noi construcții politice. După întâlnirea de la Dăbuleni cu susținători ai săi, fostul șef al Senatului a schițat imaginea viitoarei entități politice care va fi diferită de actualele formațiuni politice, intenția fiind aceea a asigurării unui succes sigur, pe scena politică românească. Mircea Geoană a enunțat câteva dintre valorile care vor impulsiona acțiunile viitoarei entități pe care acesta o propune: competența, cinstea, pragmatismul, însă aceastea nu aduc un plus de noutate. Invocate adesea înaintea conturării concrete a unei formațiuni politice sau a unui proiect, de către guvernanți, rămân doar la un nivel de axiologie retorică. 

      Scopul a fost acela de a capta un segment cât mai consistent, din aria celor interesați de schimbare, de relansare sau reorientare în jocul forțelor politice românești. Această descriere succintă a noului proiect, pe care fostul președinte al Senatului vrea să-l concretizeze, a fost realizată pe fondul contestării actualei conduceri a PSD, neezitând, totuși să lanseze câteva atacuri la adresa PNL sau PDL. 

    Apelul a fost direcționat, cu precădere, spre toți cei care nu se regăsesc în sfera politică acțională și decizională a PSD, PDL sau PNL, subliniind dorința de deschidere a viitoarei construcții pentru a include vocile neauzite în prezent, dar care au un potențial ce se impune a fi valorificat în perspectivă. Ceea ce a dorit să sublinieze Mircea Geoană, a fost faptul necesității de schimbare a imaginii actuale a scenei politice românești, accentuând influența negativă a inerției, pe care principalele formațiuni politice o afișează în jocul de forțe actual. 

    Succesul proiectului politic propus de Mircea Geoană nu poate reuși decât în contextul eliminării părții nesănătoase din cadrul PSD, așa cum acesta a menționat. Astfel, fostul președinte al Senatului a demonstrat că războiul împotriva social-democraților, va continua din considerentul afirmării corectitudinii pe scena politică românească, unde adesea deciziile nu sunt adecvate. Din nou, a dorit să accentueze atitudinea de protest față de cele două decizii nefavorabile, recent adoptate împotriva sa, care au deschis seria unor confruntări, ce urmează să se facă vizibile și să aducă în atenție mișcări deviante sau surprinzătoare ale principalilor actori pe scena politică din prezent. 

    Așa cum a menționat fostul președinte al Senatului, în urma revocării din funcție, o alternativă la actuala putere, precum și la opoziția considerată incapabilă, începe să se contureze, un prim pas fiind această nouă construcție propusă de Mircea Geoană. Pentru un plus de rezonabilitate, acesta a ținut să ofere ca repere, formațiuni europene de succes, ca Forza Italia. 

    Ceea ce dorește Mircea Geoană să sublinieze prin aceste afirmații, este impasul formațiunilor politice din prezent, pe scena politică românească și, mai ales, soluția care se poate concretiza prin ființarea unei construcții politice, distincte de entitățile politice românești existente: se dorește antrenarea forțelor sănătoase din PSD, la care se pot alătura toți cei care contestă comportamentul PNL și PDL. O nouă mișcare civică, o forță politică nouă care să nu includă doar reprezentanți ai clasei politice, ci și exponenți ai societății civile, care în numele unui minim de valori recunoscute și asumate vor contribui la înfăptuirea schimbării de care peisajul formațiunilor politice românești are nevoie.

Dubla pierdere și lupta continuă cu social-democrații: excluderea și revocarea lui Mircea Geoană, întâmpinate de ambiția afirmării corectitudinii decizionale

      Declarația lui Mircea Geoană, în urma excluderii sale din PSD și a revocării din funcția de președinte al Senatului, a atras atenția sub două aspecte: pe de o parte, în ceea ce privește modul de raportare a acestuia la dubla pierdere și pe de altă parte, prin atitudinea sa, față de forul acuzațiilor care i s-au imputat. În ceea ce privește primul aspect, se remarcă intenția lui Mircea Geoană de a evidenția lipsa de corectitudine, din partea membrilor PSD care au decis excluderea din partid. 

     Deși subliniază că decizia este una cu caracter politic, fostul președinte al Senatului consideră că temeiul invocat, de către cei care au hotărât revocarea sa din funcție, este neconstituțional. Această afirmație vine pe fondul considerației că atât retragerea sprijinului politic, de către o anumită formațiune politică, cât și revocarea, se aplică doar membrilor Biroului Permanent, dar nu și președintelui Senatului. 

   Mai mult, Mircea Geoană caracterizează comportamentul PSD ca fiind un moft politic al acestei formațiuni, însă un moft generator de instabilitate pe scena politică din România. Prin această remarcă a intenționat să accentueze lipsa de corectitudine în adoptarea deciziilor nefavorabile dumnealui. 

    Aceste decizii, dincolo de nemulțumirile provocate, au și un plus de optimism, deschizând calea unei alternative la ceea ce se întâmplă astăzi pe scena politică românească. Astfel, Mircea Geoană descrie puterea ca epuizată din punct de vedere politic și opoziția incapabilă, prin acest ultim atribut intenționând să realizeze, în mod subtil, trimiteri la comportamentele deviante ale opoziției, incluzând în această arie și decizia revocării din funcția de șef al Senatului. 

     Atacurile continuă, fiind direcționate spre președintele de onoare al PSD, domnul Ion Iliescu, care susține un real bolșevism în interiorul formațiunii, cu o influență negativă asupra acesteia. Mircea Geoană a afirmat că din moment ce partidul face pașii în umbra lui Ion Iliescu, Victor Ponta fiind o fidelă marionetă, șansele unei reformări în cadrul PSD sunt nule. Se observă indignarea fostului președinte al Senatului, Mircea Geoană în raport cu recentele decizii nevaforabile, prin care i se retrage susținerea politică din partea PSD și totodată, a doua funcție importantă în stat. 

    De menționat este faptul că atribuțiile pe care acesta le-a avut, ca șef al Senatului, sunt, în prezent, preluate de către Petru Filip, senator PDL și unul dintre cei doi vicepreședinți ai camerei superioare, din legislativ. Acest fapt a fost posibil, în contextul în care puterii îi revine o majoritate în Biroul Permanent al Senatului. 

     Dincolo de toate aceste episoade, de acuzații reciproce între reprezentanți ai PSD și fostul președinte al Senatului, Mircea Geoană, acesta din urmă susține incorectitudinea deciziilor recent adoptate, considerând că pierderea nu este definitivă, ci se cuvine să se antreneze într-o luptă continuă cu formațiunea politică care și-a retras sprijinul. Mai exact, va ataca excluderea sa din partid la viitorul Congres, precum și revocarea din funcția de președinte al Senatului la Curtea Constituțională.

Statul asistențial în context românesc: conceptualizare, reconceptualizare și inițiative legislative

     Nu cu foarte mult timp în urmă, guvernanții au decis că este foarte importantă realizarea unui prim pas, în direcția reformării eficiente a sistemului de ajutor social, așa încât, cei care au nevoie, în mod real de sprijin să beneficieze de acesta. Această inițiativă s-a concretizat, măcar parțial, sau cel puțin aceasta a fost intenția decidenților politici, prin adoptarea Legii cadru a asistenței sociale. Opoziția și- a exprimat dezacordul în raport cu aceasta, subliniind faptul că ar defavoriza exact categoriile, în numele cărora această lege a fost adoptată, constituind, de fapt o expresie a exploatării categoriilor defavorizate, cu scopul diminuării unei părți din cheltuielile de la buget. 

      Trebuie menționat faptul că această lege a asistenței sociale, se dorește a fi fundamentul întregului proces de reformare a sistemului de acordare a ajutoarelor sociale, creionând principiile ce se impun a fi respectate în perspectivă. Acest proiect antrenează mai multe forțe având implicații mai ample, la nivelul mai multor legi punctuale, care vor intra în atenția decidenților. Rațiunea, pe care s-a fondat inițiativa, a fost reprezentată de faptul că nu exista o monitorizare adecvată a cazurilor care necesitau, în mod real, ajutor social, iar beneficiiile se îndreptau, adesea, către cei cu venituri considerabile. Astfel, bugetul social nu era accesibil celor pentru care a fost creat. 

     Pe baza acestor considerații, se poate defini în parametrii modești, eficiența sistemului de ajutor social din România? Indubitabil, răspunsul este unul negativ. Însă, ce anume își propune această inițiativă și care ar fi șansele de reușită? Mai concret, cât de mare este contrastul între ceea ce se contestă la actualul sistem și ceea ce se propune ca soluție, prin legea-cadru a asistenței sociale? Plusul de eficiență, care se dorește a se concretiza prin acest proiect este adus de individualizarea modalității de calcul în vederea stabilirii sumei de bani, ce va reveni fiecărui caz social în parte. Un rol important, în acest sens îl va avea coeficientul rezultat în urma analizării dosarului fiecărei familii. Un reper în noul context al definirii ajutorului social este ISR (Indicatorul Social de Referință), care se stabilește anual, în prezent fiind de 500 de lei. 

    Ceea ce se urmărește, este de fapt, reducerea ajutoarelor acordate inadecvat, de până în momentul de față și eficientizarea întregului sistem de asistență socială, prin redirecționarea sprijinului, de la cei care au beneficiat pe nedrept de acesta spre cei care au într-adevăr nevoie. Un aspect, care a suscitat controverse, în rândul opoziției, îndeosebi, a fost cel referitor la acordarea ajutorului persoanelor cu dizabilități. Noua lege subliniază importanța raportării la venitul acestor persoane, detașându-se, în acest fel, de practica veche a indemnizațiilor fixe, pentru toți beneficiarii, indiferent de veniturile acestora. Ceea ce este de neacceptat, în viziunea opoziției, se referă la încurajarea pasivității, așa încât, cei care muncesc, vor primi mai puțin, fapt pentru care ar putea să nu mai muncească, fiind mult mai bine recompensați. 

    Despre ce stat asistențial este vorba în acest context? Se poate pune problema unei reconceptualizări a formulei politice necesare funcționării unui astfel de stat? Un număr mai mare a celor asistați necesită, cu certitudine, un efort bugetar mai însemnat, ceea ce, la rându-i, devine imposibil sau, în cel mai bun caz, dificil pe fondul lipsei unei dezvoltări economice. De asemenea, creșterea economică nu se poate contura în contextul în care nu se încurajează performanța și concurența. Acestea sunt doar câteva dintre elementele care s-ar cuveni să intre în schița unei reconceptualizări a statului asistențial, în context românesc. 

   Ce definește acest context? În primul rând, o imagine eronat construită a statului asistențial de două decenii, cu ecouri încă puternice, nu doar la nivel de conceptualizare, ci mai ales, în plan concret, acțional și  decizional. În legătură cu aceasta, se constată lipsa unor inițiative de politici publice coerente, eficiente, perfect încadrate în realitatea românească. Astfel, despre ce asistențialitate vorbește stânga politică pe scena politică actuală din România?

Declarația șefului statului: care au fost intențiile și cum vede opoziția. Între realism și încălcarea ordinii constituționale.

      Recentele declarații ale lui Traian Băsescu au revoltat atât de mult opoziția, încât liderii USL au hotârât că se cuvine să ia atitudine, solicitând juriștilor întocmirea unui raport, menit să justifice măsura suspendării șefului statului. Crin Antonescu, Victor Ponta și Daniel Constantin sunt de părere că acțiunile președintelui sunt expresia unei grave încălcări a ordinii constituționale în România, iar suspendarea acestuia se realizează în baza Articolului 95 din Constituție. Acesta se referă explicit la aspectul suspendării din funcție a șefului statului, subliniind că în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituției, președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, fiind necesar votul majorității membrilor celor două camere ale legislativului, în urma consultării Curții Constituționale. Așadar, cum se menționează în același articol al Constituției, președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele care i se impută. Dar despre ce fapte este vorba mai exact? Pe ce anume se bazează opoziția în acuzațiile aduse președintelui?

      Afirmațiile șefului statului, cu privire la neidexarea pensiilor, au determinat indignarea liderilor opoziției care înscriu, multe dintre declarațiile lui Traian Băsescu, într-o atitudine iresponsabilă și nocivă a acestuia, menită să abolească statul de drept în România. Cei trei lideri ai construcției useliste susțin că este vorba de un real refuz, din partea șefului statului, cu privire la aplicarea unor hotărâri judecătorești, cu caracter definitiv și irevocabil, câștigate de unii dintre bugetari, aspect la care se adaugă și opoziția față de aplicarea legii care prevede indexarea anuală a pensiilor. 

     Acuzațiile, pe care opoziția le înaintează, se fundamentează pe declarațiile șefului statului referitoare la posibilele creșteri salariale de anul viitor, întrucât situația este mai curând neclară, în acest sens, neștiindu-se cu exactitate în ce măsură acest lucru este realizabil, așa încât este de dorit ca guvernanții să spună oamenilor adevărul. 

    Astfel, mesajul, pe care președintele Traian Băsescu a dorit să-l transmită cetățenilor, este acela că nu banii fictivi sunt ceea ce așteaptă aceștia, promisiuni nefondate, ci mai degrabă adevărul, o perspectivă realistă asupra situației economice a României, în acest moment. Pe fond de criză, guvernanții nu se pot antrena în declarații riscante, care prezintă situația în mod nerealist, furnizând oamenilor speranțe nefondate. Aceasta este nunața pe care șeful statului vrea să o sublinieze în ochii electoratului, în timp ce opoziția, surprinde elementul de neconstituționalitate, din spatele declarațiilor lui Traian Băsescu.

     În plus, acesta a adus în atenție însemnătatea solidarității, de care România are nevoie, în aceste momente dificile, pe care le traversează din pricina crizei. Astfel, președintele face apel la valori importante pe care un sistem democratic trebuie să se fundamenteze pentru a funcționa în mod real: solidaritatea și adevărul. 

    Prin declarația făcută, șeful statului dorește să ofere certitudinea asupra insuficienței fondului bugetar  pentru anul viitor, furnizând oamenilor o concluzie realistă cu privire la evoluția situației dificile cu care România se confruntă pe fondul crizei, nefiind loc pentru generozitate. De asemenea, amintește consecințele nocive ale unei astfel de acțiuni, cu efecte nedorite pe termen lung, aducând un exemplu relevant perioada 2007-2008, contestând măsurile neadecvate adoptate atunci, într-un context demagogic. Astfel, Traian Băsescu intenționează să evidențieze importanța valorificării experiențelor din trecut, recurgând, în prezent, la opțiunea pentru adevăr și realism, în detrimentul unor comportamente nechibzuie, care nu vor face decât să condamne țara în perspectivă. 

  Opoziția, definește aceste afirmații ca fiind nocive pentru un stat de drept și consideră necesară suspendarea președintelui Traian Băsescu pentru ca democrația să supravieșuiască într-un cadru real constituțional, având convingerea că vor obține voturile suficiente în acest sens.

Propunerea coaliției și reacția opoziției cu privire la formula comasării alegerilor și varianta legislativului bicameral. Rațiuni din ambele tabere.

     Comasarea alegerilor în noiembrie 2012 și diminuarea numărului parlamentarilor, însă și menținerea formulei bicamerale a legislativului românesc, au constituit elemente importante ale ședinței coaliției din cursul zilei de astăzi. Aceste aspecte au stat la baza unor principii asupra cărora PDL și UDMR au convenit și care au conturat un compromis, respins de opoziție. USL și-a exprimat dezacordul în raport cu aceste principii, susținând posibilitatea inițierii unei moțiuni de cenzură, în contextul în care executivul își va asuma răspunderea pentru propunerile coaliției. 

      Trebuie menționat că subiectul comasării alegerilor locale cu cele parlamentare a intrat în atenția UDMR, inclusiv într-o etapă incipientă a dezbaterilor pe această temă, acum câteva luni, când reprezentanții formațiunii au enunțat un set de argumente în favoarea acestei variante. Astfel, este important de subliniat care sunt argumentele pe care se fundamentează propunerea UDMR, în privința comasării alegerilor? Un prim motiv a fost cel de natură financiară, reprezentanții UDMR subliniind faptul că varianta comasării ar reduce cheltuielile aferente unei campanii electorale, putându-se economisi sume importante de bani. Un alt motiv, care să susțină formula comasării alegerilor, aduce în atenție aspectul posibilului plus de legitimitate obținută și al mobilizării mult mai însemnate a electoratului. O altă problemă, pusă de reprezentanții UDMR în discuție, este cea referitoare la competiția dintre coalițiile care rezultă la nivel local și coaliția de la nivel național, aspect care are implicații în ceea ce privește coerența politicilor publice. 

      Din aceste rațiuni, formațiunea amintită s-a declarat în favoarea comasării alegerilor, în noiembrie 2012, considerând, printre altele, mult mai adecvată o singură coaliție guvernamentală, reducând astfel, riscul disensiunilor de la nivel regional și național. Așadar, pe fondul acestor coordonate, UDMR s-a antrenat într-un compromis cu PDL în vederea formulei bicamerale a legislativului, dar cu reducerea numărului de parlamentari și în vederea aprobării variantei alegerilor comasate de anul viitor. 

     Practic, renunțând la ideea unui legislativ cu o cameră unică, PDL se pronunță pentru inerția caracteristică celor două camere, între care diferențele sunt aproape insesizabile. În acest context, care va fi rolul celor două camere? Mai exact, ce rol s-ar impune să aibă o cameră sau alta a legislativului pentru a construi cadre pozitive ale dezvoltării instituționale și funcționării eficiente? 

    În ceea ce privește formula unicamerală a legislativului, PDL invocă imperativul respectării rezultatului referendumului din 2009. Reprezentanți ai UDMR au subliniat faptul că o decizie clar delimitată, în privința acestui aspect, se impune a fi conturată în urma alegerilor din noiembrie 2012, deoarece este nevoie de votul a două treimi din totalul parlamentarilor, pentru modificarea actului constituțional. Acest lucru nu este posibil în condițiile în care coaliția de guvernare, din prezent, are cu puțin peste jumătate din locurile din Parlament.    

    Reacția opoziției, la aceste propuneri, nu este necunoscută, liderul PNL, Crin Antonescu subliniind în numeroase rânduri dezacordul cu privire la comasarea alegerilor, dar susținând, totodată, ideea reducerii numărului de parlamentari. Rațiunea pentru care liderul liberal se pronunță împotriva formulei alegerilor comasate este aceea a confuziei care se realizează prin această variantă la nivelul electoratului. Acesta va fi pus în fața unei opțiuni pentru două expresii ale autorității, la nivel local și național, în același timp. 

    O altă obiecție, înaintată de opoziție, este cea cu privire la aprobarea variantei legislativului bicameral, Crin Antonescu subliniind faptul că proiectul reducerii numărului parlamentarilor, definit de opoziție, de ceva timp, s-ar impune a fi aprobat, în defavoarea a ceea ce s-a decis, recent, în cadrul coaliției. Mai mult, opoziția este hotărâtă să recurgă la depunerea unei moțiuni de cenzură, în cazul în care executivul își va asuma răspunderea, cu privire la propunerile definite, recent, de coaliție.

Despre putere și opoziție în prezent, pe scena politică românească sau neclaritatea ideologică și democrația originală

    Două decenii, de democrație originală în România, au adus în prim plan o imagine, la fel, originală a sistemului partinic pe scena politică, așa încât, în prezent se constată confruntarea a două forțe: PDL, aflat la putere, care reunește o parte a social-democraților cu o parte a liberalilor, generate de o scindare și forța proaspătă USL, alcătuită din liberali și sociali democrați. O privire obiectivă asupra situației descrise de comportamentele principalelor formațiuni politice de pe scena politică românească, evidențiază imposibilitatea trasării unei linii clare de distincție între dreapta și stânga, precum și între centru-dreapta și centru-stânga. 

      Concepte, cu o aplicabilitate adecvată și coerentă realității de pe scena politică din alte state europene, acestea nu se pot încadra într-o definiție corectă a sistemului de partide din România. Neclaritatea ideologică care persistă asupra sistemului partinic românesc se datorează comportamentelor de scindare și fuzionare ale formațiunilor politice românești. Actualul partid la putere, PDL rezultat din PD (social-democrat) care a fuzionat cu PLD se autoproclamă ca fiind de centru dreapta, în pofida faptului că a conservat vechea siglă socialistă. 

      Un aspect, care conferă originalitate actualului sistem de partide din România, este cel referitor la influența personală, cu caracter ușor transferabil, de la un partid la altul, de către reprezentanți ai acestora. Astfel, aderența la ideologia unui partid nu constituie o condiție necesară apartenenței la o formațiune politică sau alta. Se constată lipsa unui fond consistent de doctrină de dreapta în cazul PDL, mai ales dacă se recurge la o retrospectivă asupra parcursului ideologic al acestuia: cu un deceniu în urmă, formațiunea era membră a Internaționalei Socialiste. 

      În ceea ce privește opoziția, construcția uselistă întrupează fuzionarea contrastelor la nivel ideologic, îmbinarea haotică a neclarităților conceptuale, erijate în pragmatism la nivel de imperativ. În numele exprimării pluralismului de idei și opinii, precum și a diversității programelor politice, liderul PNL, Crin Antonescu a considerat că formațiunea uselistă are menirea salvării acestui pluralism, în actualul peisaj politic românesc. Însă, se poate observa cu certitudine că USL constituie exponentul lipsei de inspirație, prin punerea împreună a socialiștilor, liberalilor și conservatorilor. Deși s-a dorit a fi o reală uniune de forțe și competențe, și-a dovedit insuficiența, caracterul autodistructiv, vizibil la nivelul disensiunilor din interior, precum și incompetența. 

       Pe fondul acestor realității, apar interogații firești, care oferă perspectivei de analiză o notă dubitabilă: se poate vorbi de un rol mai mult decât unul decorativ al opoziției din România? Se poate vorbi, de asemenea, de existența unui cadru instituționalizat adecvat funcționării pluralismului politic care să contureze un cadru adecvat jocului de forțe dintre opoziție și putere? Cât de clară este structurarea scenei politice românești întro entitate ideologică eterogenă, cu programe clar delimitate, din moment ce nu se poate trasa o linie de demarcație clară între dreapta și stânga? Și, mai ales cât de vizibili sunt pașii democrației românești spre progres? Oare nu este întâmpinată de un refuz al înțelegerii și, în consecință, al definirii adecvate și corecte?

Sancționarea iresponsabilității șefului Senatului, Mircea Geoană: actuale tensiuni și ulterioarele implicații ale acestora

      Climatul, din interiorul Senatului, este destul de tensionat în urma acuzațiilor pe care membrii le-au adus șefului acestuia, Mircea Geoană, întrucât acționează în nume personal, proiectând, în acest fel, o lumină nefavorabilă formațiunii politice pe care o reprezintă. O primă obiecție, au avut de făcut senatorii, în legătură cu vizita șefului Senatului la Washington, fără a obține aprobarea Biroului Permanent. O altă obiecție a membrilor Senatului referitoare la comportamentul lui Mircea Geoană a fost făcută cu privire la invitația pe care acesta a realizat-o, în nume personal, premierului Emil Boc, la Parlament. 

      Acuzat de iresponsabilitate, șeful Senatului a fost întâmpinat cu o propunere, de revocare din funcție, de către PSD. Reacția lui Mircea Geoană, la acuzațiile aduse, a fost de a sublinia ostilitatea celor din PSD în raport cu șansele obținerii victoriei în alegerile care urmează. Acesta percepe reproșurile, pe care membrii Senatului i le-au adus, drept atacuri cu scopul eliminării forței pe care formațiunea socialistă o reprezintă împotriva actualei puteri. Mai mult, Mircea Geoană a clasificat această reacție a membrilor Senatului, în rândul greșelilor politice majore, subliniind, în același timp, importanța interesului pe care el, în calitate de președinte al acestuia îl promovează: revenirea PSD la guvernare. 

     Ferm convins că ostilitățile nu sunt fondate, ci dimpotrivă sunt expresia dorinței de a elimina din joc un membru PSD incomod, pentru conducerea formațiunii,  Mircea Geoană a refuzat orice alternativă prezentată de către alți membri PSD, ca fiind convenabilă, în această situație. Mai exact, posibilitatea ca acesta să renunțe la conducerea Senatului în schimbul unei alte funcții și anume cea de președinte al Comisiei de politică externă, deținută în prezent de Titus Corlățean. 

      O sancțiune aferentă refuzului Sefului Senatului, de a renunța la funcție, este excluderea acestuia din PSD. Pe de altă parte, liderul PSD, Victor Ponta a dorit să evidențieze importanța semnificației politice pe care funcția de șef al Senatului o are, arătând în acest fel lipsa de responsabilitate pe care Mircea Geoană a demonstrat-o prin comportamenul din ultimul timp: atât în momentul vizitei la Washington în lipsa unui acord al Biroului Permanent, cât și în cazul invitației adresate premierului, fără a consulta membrii Senatului. 

    Luând în calcul și posibilitatea ca poziția PDL, referitoare la înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlățean, să fie contrară, Victor Ponta a subliniat necesitatea asumării unei astfel de decizii politice de către membrii PDL. În plus, liderul PSD oferă asigurări cu privire la votul favorabil acestei înlocuiri a lui Mircea Geoană cu Titus Corlățean, din partea PSD și PNL. 

     În schimb, din exprimările domnului Ponta, se constată că există incertitudini cu privire la atitudinea PDL, care ar putea să nu se declare pentru această înlocuire. Reprezentanți ai PDL, consideră că în actualul context tensionat din cadrul Senatului, funcția de președinte a acestuia ar trebui să revină unui membru democrat liberal, aducând exemplul unui membru al Senatului, Vasile Blaga. 

    Menținerea fermității în refuzul propunerii, de a părăsi funcția de șef al Senatului, de către Mircea Geoană, determină luarea unor decizii în acord cu atitudinea de condamnare a unui comportament iresponsabil și inadecvat. Prin urmare, liderul PSD, Victor Ponta consideră de cuviință sancționarea lui Mircea Geoană, apelând la Comisia Arbitraj și Integritate Morală a partidului, în contextul în care acesta refuză să părăsească funcția de președinte a Senatului. 

    Pe fondul acestor date, se constată faptul că sancțiunea comportamentului iresponsabil pe care Mircea Geoană l-a demonstrat, comportă o dublă implicație: la nivelul Senatului, unde propunerile sunt favorabile înlocuirii cu Titus Corlățean, dar și la nivelul PSD, unde Victor Ponta solicită întocmirea unui raport de către Comisia de Arbitraj și Integritate Morală a partidului. Situația este neclară din moment ce, deși liderul PSD Victor Ponta susține că șefia Senatului va reveni în mod cert tot unui reprezentant al PSD, nominalizarea lui Mircea Geoană în această funcție a fost realizată de către alt grup parlamentar, mai exact, PSD-PC. Astfel, la nivel de regulament nu se regăsesște o prevedere în acest sens, în virtutea căreia înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlățean să se concretizeze. În acest caz, este posibilă menținerea, pentru încă o perioadă a lui Mircea Geoană în funcția de președinte al Senatului.

Evoluția problematicii maghiarilor din Transilvania: eforturi spre enclavizarea etnică și importanța factorului religios

      Hotărârea, recentă, a organizării unui referendum adoptată în cadrul Consiliului Județean Covasna, cu privire la înființarea unei noi structuri administrative, numite Ținutul Secuiesc și modificarea limitelor administrativ-teritoriale ale județului, constituie fără îndoială unul dintre pașii realizați de reprezentanții etnicilor maghiari din România în direcția obiectivului ambițios al declarării autonomiei. De două decenii, eforturi în acest sens sunt vizibile și beneficiază de o interpretare în nuanțe contrastante: autoritățile române consideră amenințătoare încercarea etnicilor maghiari de a-și contura identitatea, iar reprezentanții acestora în România, elocvent fiind UDMR-ul, definesc același efort ca expresie a unui drept care le revine într-un stat european, racordat la legislația UE privitoare la statutul minorităților într-un stat democratic. 

     În fruntea unei noi formațiuni politice, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes intenționează ca la următoarele alegeri să concureze cu UDMR. Acesta propune o viziune distinctă, orientată mai mult spre Uniunea Europeană, urmărind să ofere maghiarilor din Transilvania, un tablou mult mai cuprinzător, al posibilităților: avantajele pot fi obținute nu doar așteptând răspunsuri pozitive din partea autorităților române, ci, dimpotrivă, trimițând semnale cadrului instituțional competent de la nivelul Uniunii Europene. 

      Ilustrativ, în acest sens, este Biroul Ținutului Secuiesc de la Bruxelles. Acesta a fost considerat, de către decidenții politici din România, drept o serioasă amenințare la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării. Reacțiile diverselor formațiuni politice de pe scena politică românească, așa cum au ilustrat PSD sau PNL, vor să demonstreze luarea de atitudine, cu privire la intențiile de autonomie ale ungurilor, însă, nu oferă o explicație în ceea ce privește modul în care existența unor entități ca Biroul Ținutului Secuiesc, în capitala Uniunii Europene, distruge integritatea teritorială a României. 

      Opinia șefului statului, Traian Băsescu, cu privire la mișcările în direcția obținerii autonomiei, de către etnicii maghiari din România, subliniază că acestea nu generează efecte de natură politică, însă ilustrează expresia desconsiderării legii fundamentale și a românilor, deopotrivă. Exprimarea acestor ambiții autonomiste, de către etnicii maghiari, este percepută ca o încercare a acestora de exploatare a fragilității și instabilității generale, vizibile la nivelul instituțional-decizional și socio-economic, în România. 

      Reprezentanța diplomatică la nivelul Uniunii Europene a maghiarilor din România, constituirea Biroului Ținutului Secuiesc vor să se constituie într-o voce puternică la nivelul decizional din sfera problematicii minorităților din Europa, subliniind că autoritățile române aplică un tratament necorespunzător etnicilor maghiari din Transilvania, deviind de la normele prevăzute de cadrul legislativ al UE. O  abordare dintr-un unghi mai cuprinzător, aduce în atenție și factorul religios, care se dovedește destul de activ în acțiunea etnicilor de a concretiza obiectivul autonomiei teritoriale. 

      Interesele teritoriale etalate de maghiari pot beneficia de susținerea Bisericii Catolice, daca se ia în calcul faptul că Reprezentanța diplomatică a Ținutului Secuiesc la Bruxelles constituie produsul efosturilor UDMR la inițiativele eurodeputaților care sunt și pastori reformați: Laszlo Tokes și Csaba Sogor. În acest context, comportamentele iredentiste maghiare au un substrat religios. Acest aspect amplifică caracterul sensibil al problemei minorităților, deja încărcată de conotații tensionante. 

     Rămâne de văzut dacă reprezentanți din executiv vor ataca hotărârea adoptată, de Consiliul Județean Covasna în instanță, sau dacă va exista permisiunea ca Ținutul Secuiesc să devină o entitate distinctă față de statul român. Acest lucru ar fi posibil pe fondul slăbiciunii autorităților române și ca rezultat al presiunilor reprezentanților etnicilor maghiari, atât la nivelul instituțional și decizional din România, cât și la nivel european. Exemple concrete în sensul conturării de facto a unei entități distincte sunt deja, iar hotărârea, recent adoptată cu privire la organizarea unui referendum, constituie unul dintre ele. Mai mult, trebuie recunoscut faptul că problematica maghiarilor din Transilvania nu vizează exclusiv această zonă, ci re implicații la nivelul întregii țări, din moment ce tinde să se concretizeze într-o încercare de enclavizare etnică.