Despre putere și opoziție în prezent, pe scena politică românească sau neclaritatea ideologică și democrația originală

    Două decenii, de democrație originală în România, au adus în prim plan o imagine, la fel, originală a sistemului partinic pe scena politică, așa încât, în prezent se constată confruntarea a două forțe: PDL, aflat la putere, care reunește o parte a social-democraților cu o parte a liberalilor, generate de o scindare și forța proaspătă USL, alcătuită din liberali și sociali democrați. O privire obiectivă asupra situației descrise de comportamentele principalelor formațiuni politice de pe scena politică românească, evidențiază imposibilitatea trasării unei linii clare de distincție între dreapta și stânga, precum și între centru-dreapta și centru-stânga. 

      Concepte, cu o aplicabilitate adecvată și coerentă realității de pe scena politică din alte state europene, acestea nu se pot încadra într-o definiție corectă a sistemului de partide din România. Neclaritatea ideologică care persistă asupra sistemului partinic românesc se datorează comportamentelor de scindare și fuzionare ale formațiunilor politice românești. Actualul partid la putere, PDL rezultat din PD (social-democrat) care a fuzionat cu PLD se autoproclamă ca fiind de centru dreapta, în pofida faptului că a conservat vechea siglă socialistă. 

      Un aspect, care conferă originalitate actualului sistem de partide din România, este cel referitor la influența personală, cu caracter ușor transferabil, de la un partid la altul, de către reprezentanți ai acestora. Astfel, aderența la ideologia unui partid nu constituie o condiție necesară apartenenței la o formațiune politică sau alta. Se constată lipsa unui fond consistent de doctrină de dreapta în cazul PDL, mai ales dacă se recurge la o retrospectivă asupra parcursului ideologic al acestuia: cu un deceniu în urmă, formațiunea era membră a Internaționalei Socialiste. 

      În ceea ce privește opoziția, construcția uselistă întrupează fuzionarea contrastelor la nivel ideologic, îmbinarea haotică a neclarităților conceptuale, erijate în pragmatism la nivel de imperativ. În numele exprimării pluralismului de idei și opinii, precum și a diversității programelor politice, liderul PNL, Crin Antonescu a considerat că formațiunea uselistă are menirea salvării acestui pluralism, în actualul peisaj politic românesc. Însă, se poate observa cu certitudine că USL constituie exponentul lipsei de inspirație, prin punerea împreună a socialiștilor, liberalilor și conservatorilor. Deși s-a dorit a fi o reală uniune de forțe și competențe, și-a dovedit insuficiența, caracterul autodistructiv, vizibil la nivelul disensiunilor din interior, precum și incompetența. 

       Pe fondul acestor realității, apar interogații firești, care oferă perspectivei de analiză o notă dubitabilă: se poate vorbi de un rol mai mult decât unul decorativ al opoziției din România? Se poate vorbi, de asemenea, de existența unui cadru instituționalizat adecvat funcționării pluralismului politic care să contureze un cadru adecvat jocului de forțe dintre opoziție și putere? Cât de clară este structurarea scenei politice românești întro entitate ideologică eterogenă, cu programe clar delimitate, din moment ce nu se poate trasa o linie de demarcație clară între dreapta și stânga? Și, mai ales cât de vizibili sunt pașii democrației românești spre progres? Oare nu este întâmpinată de un refuz al înțelegerii și, în consecință, al definirii adecvate și corecte?