Deși la referendumul din 2009, populația s-a pronunțat în favoarea reducerii numărului de parlamentari, recentele dezbateri în cadrul coaliției de guvernare schimbă datele problemei. PDL a renunțat la proiectul prin care se diminuează numărul de reprezentanți în legislativ, fiind de acord cu propunerea reprezentării în funcție de populație. Astfel, în dezbaterea publică organizată în jurul acestui subiect, Ministerul Administrației și Internelor a adus în atenție ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, pentru 2012, cu mențiunea păstrării normei de reprezentare a parlamentarilor, conform cadrului legislativ aflat în vigoare.
Motivul invocat de PDL, în ceea ce privește renunțarea la ideea reducerii numărului de parlamentari, pe care au susținut-o anterior, a fost acela al oferirii, prin acest proiect, unui eventul avantaj UDMR-ului, această formațiune politică obținând mai multe locuri în Senat decât are în prezent. Așadar varianta care susținea un număr total de 88 de senatori, câte doi pentru fiecare județ și câte unul pentru fiecare sector al capitalei, nu ar fi adus o poziție avantajoasă actualei puteri, fapt pentru care s-a decis renunțarea la o asemenea formulă.
Ceea ce dorește să evidențieze PDL, este inserarea acestei inițiative a comasării, distinctă de cea a modalității alegerii parlamentarilor, pe fondul unui proiect, mai amplu, de modificare a Constituției, considerând că aceasta constituie un real imperativ, ca urmare a voinței exprimate de populație în urma referendumului. Astfel, doar în urma unei eventuale modificări a cadrului legislativ, o redefinire a legii electorale se cuvine să includă referiri concrete la procedurile, privitoare la alegerile locale și cele parlamentare.
Se observă o încercare din partea PDL de a delimita clar etapele efortului în direcția schimbării actualului cadru normativ, referitor la configurația legislativului, la procedurile prin care această configurație să se materializeze. Opoziția replică, însă, prin reprezentanți ai PNL, că decizia PDL de a menține actuala modalitate de construire a legislativului, renunțând la varianta reducerii numărului de parlamentari și la ideea votului uninominal, a fost adoptată pe baza unor rațiuni în termeni de avantaje: actuala lege electorală s-ar dovedi benefică în comparație cu un cadru normativ care ar include modificările anterior menționate.
Indiferent de intențiile puterii, prin aceste decizii, contestate de opoziție, nu trebuie exclus din calcul un element important și anume: proiectul reconficurării legislativului, pe fondul revizuirii Constituției, în viziunea PDL, nu este lipsit de riscuri. Mai exact, din moment ce actuala coaliție nu are două treimi din fiecare cameră, necesare aprobării acestei revizuiri, legislativul are șanse să se mențină în actuala formulă: atât din punct de vedere numeric, cât și în ceea ce privește forma bicamerală.
În plus, opoziția susține ideea respingerii unui proiect din partea PDL, favorabil comasării, considerând potrivită și o moțiune de cenzură, în cazul în care va exista o angajare a răspunderii executivului pe un astfel de proiect. Ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, în 2012, a fost întâmpinată de potest în cadrul opoziției, fiind considerată drept exponentul eforturilor puterii de a obține cât mai multe avantaje, având consecințe grave asupra stabilității interne. Dacă se aduce în atenție cunoscuta inițiativă de suspendare a șefului statului, vehiculată la nivelul coaliției aflate în opoziție, atunci definirea proiectului comasării alegerilor ca abuz de putere, este perfect îndreptățită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu