Scena politicii românești în 2011 sau radiografia haosului

         O retrospectivă asupra realității politice românești, în 2011 aduce în atenție o scenă politică pe care domină dezordinea, menită să bulverseze electoratul, aflat în imposibilitatea alegerii unei oferte politice viabile care să-i reprezinte în mod real interesele. Pe motivul exprimării pluralismului de opinii și idei într-o democrație, liderul PNL, Crin Antonescu și liderul PSD, Victor Ponta au considerat că este vitală apariția USL, cu rol fundamental în ceea ce înseamnă salvarea pluralismului în România. În acest context, formațiunile politice, fără o tradiție recunoscută în peisajul politic românesc, trebuie să treacă un test al seriozității, pentru a se constata în ce măsură oferă posibilitatea de a fi absorbite de putere. 

         Se observă că trendul unirii unor forțe de orientări diferite ideologic, în sensul reducționist de care beneficiază ideologia la nivel de înțelegere, în România, a prins tot mai mult în realitatea politică a anului precedent, generând construcții dintre cele mai surprinzătoare. Dintre acestea, USL constituie exponentul lipsei de inspirație prin punerea împreună a liberalilor socialiștilor și conservatorilor, cu ambiția obținerii procentului de 50% plus 1 din mandatele parlamentare. Sondajele recente, însă, nu se arată prea prietenoase, iar comportamentele neașteptate pe scena politică, din partea unor formațiuni ca UNPR-ul, pun și mai mult la îndoială posibilitatea succesului la alegerile care urmează. 

        Mai mult, amalgamul PDL, UNPR, PNȚCD, PP-DD, PNG se dorește a fi Mișcarea Populară, o alianță cu misiunea susținerii actualei puteri în competiția electorală din 2012, dar faptul că este produsul unui guvern îi anulează esența de structură construită prin mobilizarea forțelor societății civile. 

       Un alt aspect ce merită a fi menționat, măcar pentru implicațiile pe care le va avea în alegerile care urmează, este apariția PPTM, cu efecte vizibile, cel mai probabil, în ceea ce privește pătrunderea reprezentanților comunității maghiare în legislativul românesc, în sensul că se vor diminua șansele UDMR-ului de a atinge pragul electoral de 5%. Ostilități s-au manifestat în 2011 și în ceea ce privește problema reorganizării administrativ-teritoriale, liderii maghiari subliniind că varianta reorganizării care nu se raportează la regiunile istorice va fi generatoare de serioase conflicte. Problema minorităților rămâne una sensibilă care va necesita eforturi pe termen lung, în vederea unei eventuale ameliorări, întrucât soluționarea deplină a acesteia nu este posibilă fără a genera tensiuni de o parte sau de alta a celor implicați. 

         În anul 2011, a atras atenția, pe palierul mutațiilor politice și a comportamentelor formațiunilor de pe scena politică, identitatea UNPR, pe care Cristian Diaconescu o consideră o alternativă viabilă la stânga comunistă, o expresie a stângii moderne și progresiste, care mobilizează toate resursele de care dispune pentru interesul național și încurajarea dialogului social. Aceste aspecte se află la nivel declarativ, în realitate obiectivul fiind acela de a obține măcar 10% la alegeri, iar sprijinul reciproc dintre UNPR și PDL este menit să împiedice diluarea reciprocă a voturilor. Mai mult intenționează reorientarea electoratului uselist dezamăgit, spre o construcție civică cu misiunea emancipării și progresului în spirit democratic. 

         În același spirit democratic, actuala putere a delimitat câteva proiecte ambițioase dintre care comasarea alegerilor merită a fi supusă atenției. Deși au fost invocate argumente de natură economică, în sensul dificultăților finnaciare pe fondul crizei, cu care România se va confrunta, iar varianta comasării va reduce considerabil o parte din cheltuieli, motivele sunt altele. Evidentă este dorința menținerii puterii, așa încât argumentul de ordin economic sau cel referitor la participarea la vot, printr-un electorat mai implicat, mai activ în exprimarea opțiunii, prin varianta comasării, reprezintă componente ale lirismului la nivel de discurs. 

        În plus, ceea ce se constituie într-un real risc, la adresa democrației românești, este cu certitudine excluderea din planul aspectelor relevante în procesul decizional a voinței reale a cetățenilor, care la referendum s-au pronunțat pentru reducerea numărului reprezentanților în legislativ, în 2009. Ideea a fost abandonată de putere pe motivul că acest proiect ar oferi un avantaj nesperat UDMR-ului, așa încât, PDL nu a ezitat să evidențieze preferința pentru varianta reprezentării în legislativ în funcție de populație. În aceste condiții semnificația referendumului într-o democrație se reduce la aceea a unui simplu element decorativ?

         Anul 2011 a adus în atenție proiecte definite și abandonate de actuala putere, ca reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari care nu va avea implicații la nivelul calității clasei politice, reducerea legislativului la o singură cameră, care, de asemenea, nu va genera eficiență în procesul de legiferare. Acestea constituie o parte din ceea ce a contribuit la conturarea haosului politic pe scena politică românească în 2011, care va avea consecințe pe termen lung pentru realitatea politică din anul electoral 2012 și nu numai.