sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Cum trebuie interpretată retragerea proiectului de lege a sănătății de către șeful statului

     După ce a susținut, cu încăpățănare, proiectul de lege pentru reformarea sistemului sănătății, Traian Băsescu a decis retragerea acestuia de la dezbatere, cerând public acest lucru, dar amintind totodată că dacă schimbarea nu se va realiza, corupția va exista în continuare. Protestele oamenilor nemulțumiți de problemele din sistemul de sănătate, care îi afectează în mod direct, determinați de propunerea șefului statului de a implementa varianta privatizării, au demonstrat că pe un plan prioritar se cuvine să se așeze competența, demisia lui Raed Arafat, fiind expresia demnității și verticalității, la nivel înalt, atribute rare la nivelul clasei politice din România.
      Oamenii au demonstrat că nu sunt indiferenți, la o astfel de mișcare în sistemul sănătății, accentuând importanța pe care societatea civilă se cuvine să o aibă într-o democrație. Luarea atitudinii, prin protestele organizate, în aproape toată țara, în urma demisiei unei personalități-reper în medicina românească ar trebui să constituie un semn că actul decizional, în actuala formulă, nu funcționează, nu are eficiență, luându-se în calcul și alte domenii, pe fond de criză. 
      Anunțarea retragerii proiectului de lege a reprezentat o încercare de finalizare a duelului cu Raed Arafat, care are de partea dumnealui un număr considerabil de oameni, nemulțumiți de sistemul medical din România și nemulțumiți de prestanța guvernamentală. Demisia lui Raed Arafat a fost scânteia care a mobilizat populația și a determinat-o să adopte un comportament, democratic de altfel, prin protestele față de actuala putere, care prin ostilitatea manifestată vizibil față de fostul subsecretar de stat și, prin aceasta, față de întregul sistem medical, căreia acesta îi aparținea, a realizat o mișcare greșită cu grave consecințe asupra imaginii, mai ales în contextul unui an electoral. 
      Reacția lui Traian Băsescu față de Raed Arafat va costa mult în alegerile care vor urma, aceste costuri fiind plătite de putere, îndeosebi, în condițiile în care electoratul dezamăgit își va exprima opinia. Astfel, printr-o mișcare greșită, președintele a determinat asamblarea tuturor nemulțumirilor populației, într-un puzzle la care nici măcar opoziția nu s-a gândit. Cum poate fi interpretată mai exact decizia de retragere a proiectului de lege care urma să reformeze sistemul de sănătate din România? Pe de o parte ca o mișcare greșită a președintelui pe scena politică sau ca o înfrângere a puterii în ochii electoratului, dar în același timp trebuie văzută și valența mai puțin negativă. Prin acest comportament, Traian Băsescu a mai acordat o șansă puterii, care a vrut să demonstreze că respectă voința oamenilor, că aude vocea democratică a societății civile românești. 
      Într-un fel, constrâns de împrejurări, deloc favorabile, șeful statului a luat o decizie de ultimă instanță pentru a se salva, de la o pierdere definitivă. A ales răul cel mai mic pentru tabăra puterii într-un an electoral, dorind să demonstreze receptivitatea la preferințele oamenilor, chiar dacă în ultimul moment. Interesant din declarațiile șefului statului în contextul controverselor generate de proiectul de lege este faptul că însuși a afirmat că sistemul pe care-l conduce este corupt, altfel spus, nu funcționează așa cum ar fi de dorit. A adus în atenție acest aspect tocmai pentru a-și motiva susținerea agresivă a reformării prin proiectul de lege la care ulterior a fost constrâns să renunțe. 
      Vocea opoziției, pe acest fundal al protestelor oamenilor față de putere, subliniază importanța care ar trebui, în perspectivă, acordată negocierilor, dialogului între ambele tabere, putere și opoziție, aceasta fiind unica soluție, în opinia liderului PNL, Crin Antonescu. Acesta consideră utilă abordarea prin colaborare, urmată de un eventual consens, a alternativei alegerilor anticipate. În opinia reprezentanților USL, alegerile parlamentare anticipate constituie singura modalitate de eliminare a tensiunilor sociale declanșate de recentele comportamente ale puterii pe scena politică. 
     Cert este că reformarea unui asemenea sistem de o complexitate care aduce dificultăți, nu se poate realiza în timp scurt și prin decizii impuse, în lipsa unei dezbateri reale, a unei negocieri, luând în calcul importanța expertizei în domeniu, precum și încluderea tuturor actorilor sistemului medical, în spiritul unui proiect de lege menit să asigure o modernizare reală. Variabila cea mai importantă a fost exclusă din calcule, fiind vorba de pacienți, medici și asistenți, în momentul în care Traian Băsescu a susținut controversatul proiect de lege.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu